DIVERTISMENT SPECIAL Special

Cărțile de pe noptiera scriitoarei Maria Pilchin

Maria PilchinMaria Pilchin este poetă, critic şi cercetător literar, lector universitar, membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova și a Uniunii Scriitorilor din România. Este deținătoarea mai multor premii pentru literatură și autoarea a trei cărţi: „Poeme pentru Ivan Gogh”, „De mână cu Marele Joker. Eseuri literare” și „Praguri critice”. La solicitarea Everyday Journalism, Maria Pilchin a vorbit despre cărți, oferindu-ne o doză de culturalizare și relaxare.

„…sunt un Martin Eden în fustă…”

Maria Pilchin
Maria Pilchin

Sunt un cititor specializat, ţine de profesia mea, sunt profesoară de literatură. Am nevoie de cărţi ca să-mi ţin cursurile în faţa studenţilor, citesc cărţi pentru că intenționez să scriu despre ele şi citesc cărţi ca să-mi scriu cărţile. Lectura este un exerciţiu mai mult decât intelectual, este o activitate imanentă fiinţei mele. Am cunoscut la viaţa mea oameni „deştepţi la carte şi proşti în viaţă”, este o vorbă pe care o spuneau ţăranii la mine, la Făleşti. Toată viaţa mi-a fost frică de acest IQ livresc imposibil de aplicat în viaţa reală. Vorbim, de fapt, despre felul prost de a citi cărţi, o lectură prin care se fuge din datele concrete ale existenţei. Am auzit în viaţa mea femei care ziceau: „Mi-am dorit să trăim ca în cărţi, dar el nu m-a înţeles”. De cele mai multe ori îmi venea să le întreb care cărţi, care este bibliografia acelei fericiri dorite şi neîmplinite din cauza Lui. Or, citim diferit, trăim diferit.

A spune carte nu înseamnă a anunţa un obiect sacru. Cartea este oglinda a ceea ce suntem noi ca societate, epocă, estetică naţională şi auctorială. Ne alegem cărţile pentru lectură reieşind din ceea ce suntem.

Ce citesc? Citesc multă critică şi istorie literară. Citesc multă poezie, în ultimii cinci ani am citit foarte multă poezie română de la noi şi de peste Prut. Eu cred că un scriitor astăzi nu poate să scrie fără a citi. Chiar dacă nu este intertextual, el trebuie să fie contextual, să ştie ce s-a mai scris. Observ că foarte mulţi poeţi nu fac aceasta şi nu mă refer doar la debutanţi. Mulţi poeţi şi prozatori care scriu în română cred că ei inventează roata literaturii. Astăzi, orice absolvent bun de liceu, care şi-a luat bacalaureatul cu note mai sus de opt, este în stare să scrie un poem corect din punct de vedere gramatical, chiar şi unul stilizat din punctul de vedere al plasticităţii şi expresiei poetice. Diferenţa este că el nu va avea concept. Va fi un epigon a ceea ce a citit. Mă interesează literatura matură, care vine cu ceva nou, care are ce să spună. Care dialoghează cu tot ce înseamnă context literar.

Uneori citesc cărţi care ţin de filosofia culturii, de economie, de psihologie şi de management. Ţine de alte activităţi ale mele. Sunt un filolog care este licenţiat şi în economie. Mă interesează cărţile despre industriile creatoare actuale, despre marketingul cultural, despre promovarea cărţii etc.

M-au marcat cărţile care m-au format.

Eu sunt un Martin Eden în fustă, care a evitat să devină o Madame Bovary, a rămas însă oricum o Emma, dar una borgesiană, sunt o Emma Zunz. Am învăţat să nu mai fiu o banală „femeie de treizeci de ani”, pe care ne-o creionează Balzac, nu o înţeleg pe Anna Karenina, deşi între Bovary şi eroina lui Tolstoi o aleg pe cea din urmă. Karenina, cel puţin, nu este o parvenită. Niciodată nu am fost o Medeea, nu am resentimente faţă de oameni, bărbaţi şi femei, de obicei i-am scos din viaţa mea pe cei care m-au trădat, am făcut-o aproape chirurgical. Hoffmann în „Ulciorul de aur” are două personaje, Veronica şi Serpentina.

Nu am fost niciodată femeia-şarpe, cea care seduce pentru a anihila, am încercat să fiu adevărată şi să nu cânt fals. Am observat că unii bărbaţi sunt atraşi de multe ori de femeia-enigmă, Olimpia din „Der Sandmann” al lui Hoffmann. Am preferat să fiu o Clara (alt personaj din acelaşi text), căci lucrurile clare durează până la urmă. Mereu am spus ce cred. Şi aceasta mi-a asigurat un fel de confort psihologic şi artistic. Mi-am scris cărţile aşa cum am simţit eu că vreau să le scriu. Am ascultat şi de acei care aveau ce să îmi spună.

Am citit cărţi şi oameni în ultimii treizeci de ani.

Maria PilchinMai nou citesc ţări, am început să şi călătoresc. M-au marcat toate. Sunt foarte multe cărţi, mulţi oameni şi locuri care mă constituie. De la „Novecento” de Alessandro Baricco la profesorii mei din lumea literelor şi la Librăria Joseph Gibert din Paris. Aţi privit vreodată cum plouă la Orheiul Vechi? Am trăit un déjà-vu la Bruxelles, când m-a prins ploaia pe străzile acelea înguste ale oraşului-birocrat. Aveam impresia că sunt pe dealurile Orheiului, nu mă întrebaţi de unde această asociaţie…

Dacă nu mă întrebaţi care sunt autorii mei preferaţi, ştiu, dar dacă mă întrebaţi, nu ştiu. Este foarte greu de făcut un top. Diferite perioade din viaţa mea îşi au cărţile lor, iubirile lor, devenirile lor. Eu am devenit prin cărţi. De la Borges la Kafka, de la Kafka la Bulgakov, de la Bulgakov la Eco etc.

Noptiera mea este o ditamai masă. E plină de cărţi. Stau cuminte ca nişte fecioare, așteptând să le vină mirele. Unele stau acolo pentru că le-am citit şi am scris sau voi scrie despre ele, altele pentru că nu le-am citit. Iată zece dintre ele:

  1. Robert Nozick, Anarhie, stat şi utopie, Humanitas, Bucureşti, 1997.
  2. Horia Gârbea, Uimitoarele aventuri ale lui Făt-Frumos din Lună, Cluj-Napoca, Neuma, 2016.
  3. Michael Cunningham, O lebădă şi alte poveşti, Polirom, Iaşi, 2016.
  4. Răzvan Voncu, Arhitectura memoriei, Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016.
  5. Călin Vlasie, Strategia de a moşteni nebuni cinstiţi sau ridicarea la putere, Paralela 45, Piteşti, 2016.
  6. Iacob Florea, Ceva care să-mi amintească de tine, Tracus Arte, Bucureşti, 2016.
  7. Teo Chiriac, Sufletul meu de până al Big Bang, Arc, Chişinău, 2016.
  8. Mihaela Perciun, Bustul lui Stalin. Teatru, Tracus arte, Bucureşti, 2016.
  9. Tatiana Ţâbuleac, Vara în care mama a avut ochii verzi, Cartier, Chişinău, 2016.
  10. Jacques Attali, Dicţionarul tandru al iudaismului, Hasefer, Bucureşti, 2013.

Recomand aceste cărţi, dar nu pot să ignor o carte editată ceva timp în urmă:

Denis de Rougemont, Iubirea şi Occidentul, Univers, Bucureşti, 1987.

O ultimă recomandare ar fi să învăţaţi devenirea prin cărţi. O spun şi studenţilor mei, noi nu avem cultura cumpărării cărţilor, de cultura lecturii nici nu mai vorbesc. E timpul să ne-o cultivăm!

Foto: Arhivă personală, Facebook

Sursa: Everyday Journalism

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*