INTERVIEWS SPECIAL

Daniela Terzi-Barbăroșie:”Nu este simplu să abordezi oamenii – de la vlădică, până la opincă”

Zi de zi jurnaliștii sunt cei care adună informații de pe teren și întâlnesc oameni cu temperament diferit. Fie politicieni care îi agresează verbal sau oameni care fug de microfoane și camere. Mai mult, mulți dintre ei trebuie să fie puternici când văd lacrimile unei mame îndurerate care și-a pierdut copilul într-un accident sau să-și pună de multe ori, siguranța propriei vieți pentru a afla adevărul. Psihologul Daniela Terzi-Barbăroșie, ne-a vorbit despre riscurile profesiei de jurnalist, cât de des trebuie să se adreseze la un psiholog și când ar trebuie să renunțe la cariera de reporter pe domeniul justiție și crime.

-Jurnaliștii trebuie să fie într-o oarecare măsură și buni psihologi?
-Da, şi chiar într-o măsură mai mare. Eu cred că cei care aleg meseria de jurnalist şi care devin buni în acest domeniu, sunt, eminamente, şi buni psihologi. Fie că au avut propensiune pentru psihologie, fie că au însuşit anumite abilităţi psihologice în timp, este cert pentru mine că meseriaşii din jurnalism sunt buni psihologi. Şi asta tocmai în virtutea faptului, dar şi din cauză că relaţionează cu o diversitate incredibilă de „exponenţi umani” care repezintă întreagă gamă a speciei, cu varii profiluri de personalitate. Şi nu este defel uşor. Dar, barem, este interesant!

Nu este defel simplu să abordez oamenii – de la vlădică, până la opincă – să iniţiezi şi să menţii o conversaţie. Şi nu o oarecare conversaţie, ci una cât mai autentică şi mai developantă cu putinţă. Să rămâi consecvent într-o comunicare cu un manipulator, şi vigilent – cu un mincinos. Să-ţi păstrez verticalitatea şi demnitatea, într-o confruntare cu cei cu „putere”- „bani” – „autoritate”, dar în acelaşi timp, să-ţi faci reportajul până la capăt şi să nu-ţi tai nici creanga de sub tine (adică şansa altor interviuri cu aceleaşi personaje). Să ai suficientă empatie sau, deseori, şi compasiune, pentru multiple stări sufleteşti, dar aşa încât acestea să nu-ţi compromită profesionalismul – grea sarcină! Să poţi aplana conflicte şi atenua spiritele încinse într-o situaţie tensionată, să pătrunzi în misterele minţii umane, să-ţi predispui interlocutorii, să poţi închega o istorie şi să o mai şi relatezi captivant – toate acestea reclamă muuulte cunoştinţe şi abilităţi psihologice.

-Ce calități ar trebui să aibă un jurnalist?
-Să fie un bun profesionist ar fi suficient. Pentru că pentru mine, aşa cum am zis, asta presupune şi multe abilităţi psihologice. Da, poate cel mai mult aceste abilităţi sunt trebuincioase în sfera comunicării, doar că este la fel de utilă psihologia şi atunci când scrii, comentezi sau faci investigaţii. Şi să respecte Codul deontologic al jurnalistului.
Toate calităţile umane sunt esenţiale pentru jurnaliştii buni. De-aia sunt “jurnalişti” şi “jurnalişti buni”.

-Ați putea recomanda o carte de profil care i-ar putea ajuta pe jurnaliști în acest sens?
-Da, cărţi! Tot felul de cărţi! Pentru că toate cărţile sunt despre noi oamenii, şi astfel, toate ne ajută să cunoaştem mai bine natura umană. Am convingerea că lecturile ne şlefuiesc, ca oameni şi ca profesionalişti, deopotrivă. Recomand jurnaliştilor interesaţi de sine şi de alţii, de cultura sa personală şi profesională, să citească mult. Şi acum, cu atâtea cărţi bune! Jurnaliştilor le-ar prinde bine cărţi din domeniul antropologiei, filosofiei şi sociologiei, din domeniul psihologiei practice, colecţiile de genul “Psihologia pentru toţi” şi, cărţi mai “specializate”, din domeniile în care se profesionalizează persoana: politic, social, educaţie etc.

Lista din mintea mea e lungă, însă defel suficientă, probabil. Încerc, totuşi să propun câteva titluri, din ceea ce se găseşte în limba română, ce am citit sau răsfoit (ordinea de aici este aleatorie, şi nu exprimă valoarea lor):

Psihologia socială, Cunoasterea şi judecarea celuilalt, Sociologia mass-media, Despre cunoaşterea maselor, Ceilalţi şi eu, Etnopsihologie si imagologie, Extrema dreaptă pe divan,Arta persuasiunii, Cum sa intri in mintea celuilalt, Psihologia minciunii, Cum să ne comportăm cu personalităţile dificile, Arta de a comunica, 50 de secrete ale artei persuasiunii, Ce spui după buna ziua, Nevroza balcanică, Privind soarele în faţă, Charisma, Atitudinile sociale şi schimbarea lor, Ultimul avertisment, Psihologia superstiţiei, Psihologia kitsch-ului, Arta de a influenţa, Emoţiile date pe faţă, Credinţe şi ideologii, Conflictul interpersonal, Cum gîndesc instituţiile, Psihosociologia crizei, Influenţa socială şi schimbarea social.

Cititul cărţilor nu se va demoda niciodată, orice s-ar spune, aşa că fiecare dintre noi suntem îndatoraţi moştenitorilor noştri cu cel puţin un raft de cărţi bune!

-Căror riscuri se supun jurnaliștii care realizează investigații sau reportaje despre crime, violuri?

-Jurnaliştii, ca şi alte persoane care profesează în domenii ce ţin de interacţiunea cu oamenii (de tot soiul), trebuie să-şi asume de la începuturi, anumite riscuri. Mai ales, acum când mass-media este suprasaturată de negativism şi dezastre de tot felul. Ştiu că mass-media e deseori blamată pentru asta. Şi mai ştiu că reprezentanţii mass-media se justifică deseori că asta e realitatea pe care ei “doar o reflectă”… (Nu vreau să invoc şi aici faptul că, în cele din urmă, cineva ALEGE – deci, printr-un act conştient – ce anume să titreze şi ce cuvinte să utilizeze pentru asta. E subiectul altor discuţii).

Se întâmplă destul de des ca jurnaliştii să se confrunte cu diverse situaţii cu risc sporit sau traumatizante, iar starea lor emoţională să rezoneze, într-o măsură mai mică sau mai mare, cu aceste contexte nefavorabile. Diverse produse mediatice care se referă la infracţiuni pot vulnerabiliza jurnaliştii, într-adevăr. Riscurile cărora se supun aceştia, în asemenea cazuri, variază (ca şi frecvenţă şi intensitate), dar niciodată nu vor putea fi anulate definitiv, oricât de perfect nu ar fi şi cadrul legal, în acest sens. Astfel, devine cvasi-vital pentru jurnalişti să-şi cunoască limitele şi rezistenţa emoţională, trăsăturile de personalitate, reacţiile şi specificul de recuperare psihică, astfel încât să ştie şi cum se pot proteja de stres şi influenţe nefaste, dar şi ce modalităţi de refacere să folosească.

Există anumite variabile individuale, interpesonale şi de mediu care determină o mai bună adaptabilitate la factori stresanţi şi situaţii dificile, şi care conduc la o funcţionare optimă în pofida circumstanţelor negative, ameninţătoare sau defavorabile. Cele mai importante însă surse de rezistenţă la stres sunt convingerile persoanei.

-Oarecum ceea ce văd îi schimbă. Le recomandați acestor jurnaliști să muncească în același domeniu mai mulți ani sau asta ar putea să-i coste prea mult?

-Da, pentru că nu sunt roboţi, ci fiinţe umane. Sunt sigură că îi schimbă. La fel cum experienţele profesionale în alte meserii îşi lasă amprenta asupra personalităţilor noastre. Şi nu e neapărat de bine sau de rău acest lucru. Sunt parte din socializare, profesionalizare, devenire, spuneţi-i cum vreţi. În esenţă, ăsta este procesul de maturare, din perspectiva mea. Cu bine şi cu rele, dar asta e.

Nu ştiu dacă pot face vreo recomandare generalizatoare aici. Ştiu însă că este important ca fiecare dintre noi, iar unii, precum jurnaliştii, poate, într-o măsură mai mare, să-şi inventarieze sistematic resursele emoţionale, să se „iordănească” o dată în plus, înlăturând impurităţile şi să-şi cunoască sursele de tămăduire. Apoi, să decidă, iarăşi şi iarăşi, dacă responsabilitatea socială pe care o comportă această fascinantă meserie este atât de reconfortantă încât să anuleze costurile emoţionale revendicate.

-Ei ar trebui mai des să se adreseze la serviciile unui psiholog?
-Nu ştiu dacă mai des sau mai rar. Poate doar „mai bine”. Epuizarea nervoasă este des întâlnită printre jurnalişti. Stresul ocupaţional este frecvent. Cu toate consecinţele sale în sfera personală. Dacă tot ce îl ajuta în trecut, nu pare să mai fie eficient în prezent – este cazul să se întrebe dacă vechile „trucuri” nu ar trebui îmbunătăţite.

În cazul în care persoana nu se simte bine în pielea sa, când e nefericită, când nu se cunoaşte pe sine, când are mecanisme maladaptative de ajustare la stres, dependenţă de alcool, „workaholism”, tulburări de somn sau de alimentaţie, stări depresive, anxietate sporită, probleme de comunicare – lista e luuuungă – atunci bineînţeles că anumite servicii psihologice sunt recomandabile, şi nu doar în cazul jurnaliştilor. Mai cumplit e cu sentimentul inutilităţii – ştiu că unii jurnalişti buni şi muncitori îl experimentează plenar. Şi aici, deocamdată, sunt şi eu, inutilă.

-Un mesaj pentru jurnaliști…

Trebuie să recunosc că trăiesc o oarecare dedublare acum: în calitate de fostă membră a Consiliului de Presă, aş vrea să spun una, iar în calitate de psiholog, aproape vice-versa!

O să zic însă varianta a treia, fundamentată pe faptul că profesia de jurnalist are foarte multe similitudini cu cea de psiholog. Astfel, ceea ce am spus mai sus şi ce vă voi spune acum vouă, îmi spun şi mie: profesaţi o meserie care vă oferă un cadru inimaginabil de a construi şi deconstrui, de a distruge şi de a făuri, deopotrivă – oameni şi destine, valori şi convingeri, libertăţi şi constrângeri – iar ceea ce chiar datorăm, nouă şi altora, este respectarea deontologiei profesionale şi preocuparea constantă pentru “măiestrizarea” profesională.

———————————————————————————————————————————————————
Daniela Terzi-Barbăroșie- Născută la 8 februarie 1977, în sudul Republicii Moldova, a absolvit Facultatea de Psihologie a Univerisităţii de Stat din Chişinău, şi-a continuat studiile la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj şi a făcut specializarea la Asociaţia de Psihoterapie a Familiei şi Cuplului din Iaşi.

În prezent, profesează în calitate de psiholog psihoterapeut. Mai bine de 10 ani activează în sectorul asociativ, fiind expertă de gen în cadrul Centrului „Parteneriat pentru Dezvoltare“ din Chişinău, ex-membră a Consiliului de Presă din RM şi a Consiliul ONG-urilor.

Autor: Victoria UNGUREANU

EVERYDAY JOURNALISM.COM

Comments are closed.