De la jurnalism la PR cu Alina Rusu, producătoarea de imagine Daria Room

daria roomDe mai bine de un secol, companiile din toată lumea cuprind un departament relativ nou – PR-ul. Acesta este un domeniu destul de vast, iar importanța acestuia crește zilnic. În interviul ce urmează am abordat această temă cu Alina Rusu, PR-istă la salonul de frumusețe – Daria Room. Alina a activat mai mulți ani în jurnalismul de televiziune, de aceea în cele ce urmează veți afla tangențele dintre aceste două meserii, care este mai profitabilă și de ce promovarea ar trebui să aibă un loc de frunte în instituții și organizații.

– Alina, spune-ne cum ai ajuns să activezi în PR având terminată o facultate de jurnalism?

Întotdeauna am zis că jurnalismul merge mână în mână cu PR-ul și cu Marketing-ul, având mai multe elemente comune. Am activat în jurnalism ca Producător TV, ceea ce presupune o muncă colosală la nivel de echipa, invitați și imaginea finala a produsului. Iata de ce, atunci când  am primit propunerea, mai în glumă, mai în serios, să fac PR pentru  o afacere, am zis de ce nu, putem încerca, făcând aceeași muncă pe care am făcut-o până atunci  în jurnalism si facand-o in stilul meu. Daria Room a fost cea mai frumoasa provocare pe care a putut sa mi-o faca Ana Platonov. Am gandit si „nascut” impreuna ,aceasta frumoasa afacere, crescand salonul ca pe un copil mic. Un loc care are suflet si asta e cel mai important. Am reusit sa „nastem” un produs VIU.

– Ce ai descoperit nou în PR față de jurnalism? Au fost careva dificultății?

Cel mai probabil nu este vorba de unele descoperiri, ci mai degrabă de unele convingeri. Orice lucru pe care nu l-ai face, dacă îl faci cu pasiune, acel lucru îți reușește. Dacă încerci să faci fapte frumoase, nu are cum să nu ai rezultate. De asemenea, m-am convins de necesitatea dezvoltării continui – întotdeauna trebuie să fii deschis spre noi oportunități, să simți ce se petrece în jurul tău. Dacă ai văzut ceva interesant și ți-a plăcut, gândește-te cum poți implementa acest lucru, astfel incat să obtii un rezultat frumos.

Alina Godzin-Rusu

– Cât de apropiate sunt acestea?

– E exact ca în televiziune, încerc să simt omul, să știu ce îl interesează, ca să știu ce să îi ofer, astfel încât consumatorul să fie mulțumit de serviciul sau produsul pe care-l primeste.

– Se consideră că jurnalistul și pr-istul se pot afla în confict… tu ce părere ai?

– Eu cred că PR-istul și jurnalistul pot găsi întotdeauna  limbă comună. Ei nu pot exista unul fără celălalt, întrucât activează în domenii tangențiale, ce au menirea sa se completeze reciproc.

– Cum pot colabora aceștia?

Este normal ca ei să colaboreze și fiecare să-și îndeplinească partea sa de activitate. Dacă PR-istul oferă jurnalistului o informație, acesta trebuie să o verifice și să caute surse de informare care sa confirme sau sa infirme informatiile primite.

– Care sunt avantajele meseriei de producător de imagine? Este mai profitabilă?

Vorbind despre experiența mea din  televiziune, pot spune că meseria de PR-ist iti oferă o mai mare relaxare. Dacă la televiziune eram nevoită să lucrez si  24/24,  să fac multe sacrificii, atunci noua meserie îmi dă posibilitatea de a munci și de a avea timp pentru familie. Această meserie nu necesită prezența fizică la locul de muncă – pot munci de acasă, din parc sau de pe malul mării, atata timp cat  fac ceea ce mi-am propus, după un plan bine stabilit.

– Care e rolul PR-istului… ce responsabilități are și cum le îndeplinește?

Voi vorbi despre cazul meu. Am inceput sa „crestem” un salon micuț, însă am văzut în el un potențial mare și dorință în oamenii de acolo. Până la urmă, totul ține de oameni, pentru că dacă vei vedea potențial în ei, dorinta  să schimba ceva și să-și facă lucrul calitativ, atunci vei avea neapărat rezutate. Deci, promovarea e o muncă de echipă și asta contează foarte mult – pe lângă PR-ul extern, e nevoie și de cel intern, între angajații instituției. Totul va merge strună dacă vei crea un spirit și o unitate între oamenii din echipă.

– Ce presupune a fi PR-ist într-un salon de frumusețe?

Dacă e să vorbim de noțiunea propriu-zisă a PR-ului, așa cum este ea învatata iîn instituții, atunci eu nu fac acest PR sablonat. Într-un salon de frumusețe, fac un PR adaptabil, conducându-mă după intuiție, după lucrurile pe care le-am experimentat și le-am învățat în jurnalism, încercând să le aplic în imaginea instituției. De asemenea mă conduc după busola inimii, pentru că ceea ce mi-a plăcut mie, știu că va place și consumatorului, de aceea încerc să pun accent pe asta și știu că nu voi da greș.

– Cum rămâne cu jurnalismul… vei mai reveni la el?Alina Godzin-Rusu

Din jurnalism nu am plecat niciodată, mi-am luat doar o pauză atunci când am rămas însărcinată. Atunci am zis că dacă voi avea un copil, trebuie să mă dedic în totalitate educației lui. Atâta timp cât lucrând am timp și pentru familie, prefer să mă dedic PR-lui, dar niciodată nu știi unde te duce valul vieții.

– Cât de important este domeniul PR într-o companie?

Chiar săptămâna trecută mă gândeam ce ar face un PR-ist fără buget și ce ar face o instituție dacă ar avea buget, dar nu ar avea PR-ist. Deci, și una și alta sunt, practic, inexistente una  fără celălaltă. PR-ul este important pentru că el oferă instituției imaginea pe care aceasta și-o dorește, iar pentru asta e nevoie de creativitatea PR-istului. Consumatorul contemporan este foarte pretențios și nu mai acceptă metodele standarte de promovare, ei sunt interesați de transparența instituției, de procesul ei de lucru, de scopurile ei. Dacă le oferi posibilitatea sa participe la activitate, oamenii se vor  regăsi  în ea și nu ai cum să nu-i cucerești.

– Care e poziția acestei meserii în Moldova… este ea una dezvoltată în companiile noastre?

Nu sunt eu cel mai mare specialist in acest domeniu, de aceea nu pot estima cât de dezvoltat este acest sector în companiile noastre, dar pot spune că acele companii care își promovează serviciile sau produsele trebuie să renunțe la șabloanele care sunt scrise în cărți la capitolul PR, Marketing și să încerce să adapteze promovarea pentru publicul său.

– Cine poate deveni PR-ist? E nevoie de studii la o facultate?

Experienta mi-a demonstrat  că poți să faci o facultate și să lucrezi în cu totul alt domeniu. Mi se pare important atât pentru un jurnalist, cât și pentru un PR-ist să fie creativ, să aibă o bună dicție și să știe puțină psihologie – noi lucrăm cu oamenii și ca să obții o informație trebuie să știi cum să o ceri.

– Care rezultat final al muncii unui PR-ist poate fi considerat ideal?

Pentru mine personal, cel mai bun indicator al performanței este mulțumirea clientului. Eu nu cred în perfecțiune, însă cred că există oameni capabili de a face din imperfecțiuni lucruri frumoase. Important este să nu ne blocăm și sa lasam fiecare experiență trăită sa ne ă creasca, pentru că întotdeauna va fi loc pentru mai mult și spre asta trebuie să tindem.

Alina Godzin-Rusu

– Spectrul uneltelor de munca este  foarte vast, tot ce trebuie să facă un PR-ist este să știe cum să le utilizeze. Ele se diferențiază de la domeniu la domeniu, de aceea un PR-ist trebuie să se gândească bine dacă dispune de uneltele necesare pentru a promova serviciile/produsul atunci cand primeste o oferta de munca.

– Cum crezi, un produs bun are nevoie de promovare? Dar unul mediocru?

În societatea în care trăim noi și in toată lumea, e imposibil să nu faci Marketing sau PR pentru un produs, pentru că există o mare concurență. Dacă ai un produs bun, însă un PR mai putin bun, atunci se va găsi cineva cu un produs mediocru, însă cu o promovare bună care va obtine succes.  Noi, oamenii, consumăm ceea ce ni se servește, de aceea promovarea ocupă cca 70% din valoarea totală a produsului.

– Ce recomandare ai pentru toți PR-iștii și jurnaliștii din Moldova?

Recomandarea este ca fiecare să-și urmeze calea așa cum simt ei, să-și asculte busola inimii și să renunțe la șabloane. Probabil asta e cel mai important lucru pentru ca ideile să se nască în spațiul nostru, iar creativitatea să crească printre oamenii noștri.

Reporteră: Axenia Samocrainaia

Sursa: Everyday Journalism

Fotografă: Victoria Tihonova