Evenimentul #FightForEllene a adunat cca 110 mii lei pentru susținerea fotografei Ellene Mocrii

Sute de persoane s-au adunat aseară, 3 februarie, la Propaganda Cafe în cadrul evenimentului de caritate pentru susținerea tinerei fotografe Ellene Mocrii, diagnosticată recent cu leucemie acută. Aceștia au avut posibilitatea să admire și achiziționeze lucrările realizate de Ellene, să transmită gânduri pozitive, dar și să doneze bani pentru tratamentul Ellenei. Per total, în câteva ore au fost adunați aproximativ 110 000 lei, bani proveniți din donații, vânzarea pozelor realizate de Elena, târgul de artizani și cel gastronomic, tombola cu premii și vânzarea magnetelor cu poze imprimate de la eveniment.

Seara a debutat cu imagini despre și în susținerea Elenei, pe tot parcursul serii proiectându-se pe ecran fotografii cu protagonista. Familia fotografei a fost prezentă la eveniment prin mama ei, fratele, soțul Elenei și mama acestuia. Rodica Andronache, mama Elenei, le-a mulțumit tuturor pentru participare și a ținut să spună despre Ellene: elena elena

„Toate gândurile voastre bune ajung la Elena. Ea m-a rugat să vă transmit că are o stare relativ stabilă, le mulțumește foarte mult tuturor. Foarte mulți au răspuns durerii noastre de moment și pentru asta le mulțumim mult. Cred că în primul rând trebuie să le mulțumim medicilor care sunt alături de ea în fiecare zi, fiecare dintre cei care s-au solidarizat sunt foarte speciali pentru ea și îi dau o putere enormă.”

 

În cadrul evenimentului au fost prezente mai multe persoane publice, artiști și oameni simpli, care au venit să o susțină pe Ellene. Prezentă și în galeriile foto, ministrul culturii Monica Babuc a ținut să remarce că Ellene Mocrii a reușit ceea ce niciun fotograf nu a putut încă – să surprindă momente familiale pentru un context public.

„O cunosc foarte puțin, dar proiectul în care am lucrat cu ea a fost inedit – o primă ședință foto alături de fiica mea. Modul în care a reușit să se impună la vârsta ei ca fotograf, modul în care a reușit să comunice cu fiica mea, care i-a făcut și confesiuni, mă face să cred că este un om și un artist deosebit și că are un mare viitor. Elena, suntem alături de tine și să știi că poza pe care ne-ai făcut-o este una dintre cele mai dragi mie, din momentul în care am devenit mamă. Multă sănătate, sunt sigură că vei câștiga această luptă!”, a menționat Monica Babuc.

„Te sensibilizează asemenea cazuri și este firesc/omenesc ca să reacționezi. Din păcate, tot mai mulți oameni se îmbolnăvesc. Este dureros, dar îmbucurător că oamenii nu rămân indiferenți. Ceea ce ați organizat este absolut fantastic și asta este firesc. Trebuie să lupți”, a precizat Sanda Divirincean.

„Fiecare dintre noi poate nimeri într-o asemenea situație și am decis să punem un umăr de sprijin. Este o vorbă „Prietenul la nevoie se cunoaște”. Acum e timpul ca noi, prietenii Elenei, să ne unim și să facem o faptă bună. Elena nu trebuie să-și piardă speranță și trebuie să simtă căldura noastră, care încercăm să i-o transmitem”, au precizat cei de la Brio Sonores.

Precizăm că în cadrul seratei s-au adunat aproape 110 mii lei, în cadrul evenimentului de colectare de fonduri online până la moment circa 37 de mii de dolari, în total peste 42 de mii de dolari, fonduri încă insuficiente pentru tratarea definitivă a Elenei. Sunteți îndemnați să donați online – https://www.generosity.com/medical-fundraising/fightforellene-help-ellene-fight-leukemia, dar și în boxele noastre de colectare: la Propaganda Café, timp de încă 2 săptămâni și prin virament bancar (datele mai jos).

Evenimentul a fost organizat de revista online pentru femei EA.md, portalul de știri Agora, în parteneriat cu Asociația Klumea și cu susținerea Propaganda Café.

Partenerii evenimentului: Casa Rinaldi, Ursu Dent, Nanetty, AVON Cosmetics, Lolita, Bio Organic, Antos Cosmetica naturală, Same Old Brandnew, MolDeco, Irka Shoes, Mamzelle, Albinella, Estradi, Kasandruța, Biscottini, Philipsky Tour, Kangoo Jump Moldova, Bray’s.

 

Detalii cont de binefacere pentru transfer:

For Paypal: 

dragosmocrii@gmail.com

For transfers in EURO:

Beneficiary:

IBAN: MD79MO2259ASV96544807100

Name, Surname: Andronache Rodica

Address: Str.0, nr.0

City: Ialoveni, Milestii Mici

Country: Republic of Moldova

 

Beneficiary’s Bank:

Name: BC „MOBIASBANCA – Groupe Societe Generale” S.A

Address: Republic of Moldova, Chisinau, Stefan cel Mare 81A street

BIC: MOBBMD22XXX

Correspondent bank of the beneficiary’s bank:

Name: Societe Generale, Paris France

BIC: SOGEFRPPXXX

 

For transfers in USD:

Beneficiary:

IBAN: MD91MO2259ASV96544567100

Name, Surname: Andronache Rodica

Address: Str.0, nr.0

City: Ialoveni, Milestii Mici

Country: Republic of Moldova

 

Beneficiary’s Bank:

Name: BC „MOBIASBANCA – Groupe Societe Generale” S.A.

Address: Republic of Moldova, Chisinau, Stefan cel Mare 81A street

BIC: MOBBMD22XXX

Correspondent bank of the beneficiary’s bank:

Name: Societe Generale, New York, USA

BIC: SOGEUS33XXX

Persoana de contact: Rodica Andronache
Telefon pentru informații și donații: +373 68086531