PR SPECIAL Special

Hair stiliștii din Sankt-Petersburg au transformat look-urile a zeci de persoane la Genevie 2018 by Estel//FOTO

Un show de hair fashion marca Estel Moldova a avut loc în premieră la Chișinău. Sute de persoane interesate de acest domeniu beauty au asistat timp de câteva ore la un adevărat spectacol de lumini, stil și defilări cu rezultatului unui hairstyle fabulos. Oaspeții speciali ai ediției au fost stiliștii de la Academia Estel Professional din Sankt-Petersburg – Andrei Pulin, Elena Stepanova și Nichita Cavlacan, care pe scena evenimentului „Genevie 2018” au prezentat live zeci de coafuri.

Colecția „Genevie 2018” a ajuns la Chișinău, după ce a cucerit orașe precum Sankt-Petersburg și Iași. Evenimentul a avut ca scop prezentarea unei culegeri de coafuri, tunsori și vopsiri din partea echipei Estel Academy.

,,În primul rând noi ne-am propus să prezentăm tendințele anului 2018 în materie de coafură, vopsire și frezură. Pe lângă asta, pentru noi este important să ne revedem cu colegii de breaslă, cu prietenii și presa, pentru a comunica mai ușor publicului larg despre toate aceste tendințe. Invitații de azi sunt reprezentanți ai saloanelor de frumusețe, utilizatori ai produselor Estel’’, spune Maria Gribiniuc, reprezentantul echipei de organizare.

Maria Gribiniuc, reprezentant al echipei de organizare

Semnficația colecției ,,Genevie 2018’’ adusă la noi de către brandul Estel este una deosebită și plină de inspirație: ,,Genevie înseamnă gena vieții, iar astăzi vom primi încă o genă a vieții în cadrul acestui eveniment, care ne va însoți pe parcursul anului 2018. Noi vom oferi posibilitatea clienților noștri de a fi mai fericiți și să aibă rezultate și succes’’, spune Stanislav Gorencov, directorul Estel Moldova.

Stanislav Gorencov, directorul Estel Moldova

Stiliștii ruși au demonstrat pe scenă ultimele tendințe sezoniere, având la dispoziție 30 de modele, atât bărbați, cât și femei. Aceștia au avut parte de o schimbare de look preliminară din partea experților, iar apoi au defilat în fața publicului. Toate modelele au fost oameni obișnuiți, care au fost de acord să facă o schimbare de look.

,,Mi s-a părut o colaborare foarte frumoasă cu stiliștii, sunt foarte bravo și s-au manifestat excelent. Eu la fel îmi doresc să devin frizer și cu siguranță voi adopta câteva idei de la ei’’, spune Andrei, model.

”A fost super. Am obținut o schimbare de look pe care demult mi-o doream,alegându-mi culoare care s-ar potrivi cu cea a ochilor. Sunt niște oameni profesioniști care m-au uimit” , spune Tatiana, model.

Fiecare coafură a modelelor a fost descrisă detaliat de către echipa Estel, oferind totodată mici sfaturi pentru toți stiliștii și frizerii prezenți în sală. Întrebat despre cum e să colaborezi cu oamenii de la noi, hair stilistul din Sankt-Petersburg, Nichita Cavlacan a spus: ,,A fost minunat. Nu au pus întrebări și nu au pus piedici. Cu alte cuvinte au fost deschiși și încrezuți față de noi. De obicei, lucrăm cu oameni obișnuiți, nu neapărat modele cu experiență, de aceea se simte diferența imediat și schimbarea atât din exterior, cât și din interior’’.

Cele mai așteptate defilări ale evenimentului au fost masterclass-urile din partea oaspeților ruși. Invitații au avut parte de trei masterclass-uri: coafură pentru femei, coafură pentru bărbați și coafură extravagantă făcută în limită de timp. Experții, într-o manieră foarte lejeră și glumeață, au ținut să comenteze fiecare pas în realizarea coafurii, împărtășindu-și ideile și experiența cu colegii de breaslă din sală. Aceasta a sporit entuziasmul, buna dispoziție, inspirația și creativitatea în rândurile stiliștilor autohtoni. Iată ce ne spune o frizeriță participantă la eveniment: ,,A fost un eveniment extraordinar din care am aflat mai multe trucuri pentru meseria mea. Am avut parte de un show nemaipomenit la care aș mai vrea să particip în viitor. Pe de altă parte este o posibilitate bună de a evada din zilele monotone și de a face parte din această atmosferă prietenoasă’’.

La final, toți cei prezenți au avut ocazia să interacționeze cu echipa Estel Academy, modele și specialiștii Estel Moldova. Aceștia au făcut poze și au oferit sfaturi individuale pentru stiliștii și lucrătorii din domeniul hairstyle din Moldova.

Colecția Genevie 2018 scoate în prim plan ideea individualității, astfel încât fiecare dintre noi să-și poată valorifica trăsăturile. Mai multe despre tendințele și colecția Genevie 2018 aflați în următorul articol.

Sursa: Everyday Journalism

Reporteră: Axenia Samocrainaia

Fotografă: Victoria Tihonova

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*