BIOGRAPHIES INTERVIEWS SPECIAL

Ilinca Avram: ”Televiziunea este o junglă”

Ea este vocea de la ”Cappuccino Show”, Jurnal FM, iar acum 2 ani, la 16 martie și-a început experiența la radio. Pe atunci Ilinca Avram era și prezentatoare la ”Deșteptarea” la Jurnal TV, însă până la urmă a migrat definitiv la radio. Oricum, meseria de reporter  rămâne prima ei dragoste și nu exclude ideea de relansare în televiziune în calitate de producător.

-Unde ți-ai început cariera de jurnalist?
-La 18 ani m-am angajat la televiziunea publică, Moldova 1, emisiunea ”Bună dimineața”. Peste un an căutam ceva pe net într-o zi și am găsit un articol despre cum elevii școlii de televiziune au felicitat-o pe Teo Trandafir pentru ziua ei de naștere. Iar eu îmi doream să am studii în domeniu pentru că nu făcusem o facultate. A durat o perioadă când le scriam că îmi doresc să fiu și eu studenta lor, că sunt basarabeancă, că nu am bani pentru contract. Atunci speram la o reducere. Mai târziu am luat legătura cu un prieten din România care îi cunoștea pe cei de la școala de televiziune. El a reușit să obțină pentru mine o reducere de 50% și în doar o săptămână am plecat la București. Am fost cuminte timp de 3 luni, cât au durat cursurile și am fost cazată de un prieten. Unicul traseu parcurs zilnic era ”casă – școală, școală- casă”.

-Ai observat atunci vreo diferență între televiziune din Moldova și cea din România?
-La momentul acela existau mai puține posturi de televiziune. Cel mai mult m-a impresionat noțiunile cu care lucrau jurnaliștii de acolo- erau altele decât cele pe care le știam. Ni se explica: ”un reportaj video la TV se numește betă, iar denumirea de betă a provenit de la acea casetă video pe care cu mulți ani în urmă se filma”. La care eu spun: ”noi și acum fimăm pe betă„. Iar instructorul mirat m-a întrebat râzând: ”voi filmați pe casetele alea mari? sunteți din preistorie”.
Apoi am revenit în țară și deja la Jurnal TV și am descoperit acel limbaj pe care îl învățasem eu la București. Pur și simplu atunci la Moldova 1 nu se făcuse anumite schimbări.

Migrarea de la știri la divertiment

-Și trebuie să specific, poate multă lume nu știe că tu ai visat să faci știri la televiziune și ai făcut…
-Pe când eram la școala din București și mentorul meu, Alexandra Stoicescu, era încântată pentru că eu vreau să fac știri. Teo Trandafir îmi spunea : ”Linca, (așa îmi spune ea) fă divertisment, te rog eu”. Eu însă continuam să îmi doresc să fac știri.
Am făcut un an de știri și ediții speciale la Jurnal TV și până la urmă tot divertisment am ajuns să fac. Așa că până la urmă le-am încântat pe ambele.

-Și cum a fost trecerea de la știri la divertisment?
-A fost destul de dificilă. Când mi-au propus să fac parte din echipa ”Deșteptarea”, Nata îmi spunea că vrea ceva mai serios, mai integru. Atunci am zis ok, așa sunt eu, așa am învățat să fiu eu timp de un an. Apoi mi s-a spus, nu, trebuie să te strămbi, să faci asta, asta… Și am început să fac așa cum mi s-a cerut și iarăși, ”nu, că tu deja prea mult faci”. Atunci am spus: ”hotărâți-vă ce vreți de la mine”. Până la urmă am plecat de acolo….

-Până la urmă ai ales radio… cum te simți la radio după mai mulți ani de televiziune?
-Da. Prima mea dragoste și dragostea vieții mele rămâne televiziunea. Nu încerc să spun că nu-mi place la radio. Îmi place foarte mult, îmi place echipa Jurnal FM cu care lucrez. Pentru mine radioul a început dintr-un capriciu. Pur și simplu într-o zi la o cafea cu niște colegi am auzit că se face show de dimineață la radio. Și atunci am întrebat ”dar seara nu faceți?”. ”Ba da, o să facem și seara”, mi s-a răspuns. Și eu am reacționat ” vreau eu!”. Au început să-mi spună că nu pot să fac eu pentru că nu am experiență, dar eu continuam să insist cu ”vreau eu”. Timp de o lună de zile l-am bătut la cap pe șeful meu cu „hai să mai vorbim, dar ce mai faci?” și-l tot invitam la o cafea. L-am făcut să accepte și să-mi dea o șansă.

Eu dorindu-mi foarte mult să fac radio, habar nu am de ce. Am început să am un alt orar odată cu acestă șansă. Emisiunea ”Deșteptarea” se termina la ora 9:00 și eu direct după emisiune mergeam la radio. Mai stăteam cu băieții în studio ca să înțeleg cum e cu show-ul la radio. Și iată că la 16 martie voi avea deja 2 ani de radio.

Ilinca Avram

” Reporteria rămâne dragostea mea”

-Ai plecat din televiziune pentru că aveai nevoie de o pauză. De doi ani ești la radio. Cum s-a schimbat ritmul vieții tale? Ți-ai dori să revii în televiziune?
-Mi-aș dori, nu ascund asta. Nu știu în calitate de ce, la știri, la divertisment, reporter, producător…Cert e că îmi doresc. Dacă ar fi anumite propuneri, atunci de ce nu? Le-aș asculta cu plăcere.

Mi-aș dori să mă testez în calitate de producător, dar și meseria de reporter rămâne dragostea mea. Eu nu-i înțeleg pe cei care sunt doar prezentatori de știri sau divertisment. Trebuie să ai un background ca reporter, altfel știi și nici nu ești bun în televiziune.

-De ce crezi că tot mai multe studente de la jurnalism visează să ajungă direct pe sticlă?
-Direct pe sticlă poți să ajungi fiind si reporter. Astfel ajungi să cunoști mai multe, iar viața e mult mai interesantă. Nu zic că e rău să fii doar prezentatoare, dar majoritatea prezentatoarelor de știri sau de divertisment de la noi au un background de reporter. Pentru că trebuie să cunoști munca omului care este pe teren, dacă nu o cunoști, atunci nu ai cum să-l înțelegi și să știi ce a vrut să zică, la fel și prin ce trece el ca să facă acea știre.

E foarte simplu să stai în televiziune, ai venit, te-ai machiat, te-ai coafat și ai mers la citit știri. Nu e bine pentru că se simte că ești rece, se simte că nu știi despre ce este vorba și ajungi să nu știi valoarea muncii unui reporter.

Ilinca Avram

”Televiziunea este o junglă”

– Cât de important e să îți faci un nume în jurnalism?
-Numele se face de la sine în momentul în care începi să muncești mai mult și mai mult. Nu te trezești într-o zi și îți spui că vreau să-mi fac nume. Nu e cum ți-ai face un cont pe Google. Se muncește ani de zile pentru numele tău. Tocmai de asta trebuie să știi să iei decizii corecte și să fii distant, să nu susții pe unii sau pe alții, mai ales dacă ești moderator la radio sau TV. Tu ai în studio două tabere, nu trebuie să fii de partea nici a uneia și a alteia. Iar dacă ai una din tabere e absentă, atunci tu trebuie să fii de partea acelei tabere care nu este în studio. E o regulă.

-Care sunt calitățile necesare în jurnalism?
– Trebuie să fii tupeist. Televiziunea este o junglă. La radio este mult mai liniștit din punctul acesta de vedere. Oamenii sunt mult mai ok, nu se bat între ei pentru invitați, de exemplu. În televiziune trebuie să ai curaj.
Îmi aduc aminte că erau vreo 2 săptămâni de când eram la Jurnal TV i-am spus angajatorului că am o singură condiție: ”pe lângă prezentatoare vreau să fiu și reporter”. Iar angajatorul mi-a zis: ”ești primul om de aici care îmi spune că vrea să fie reporter”. Atunci i-am zis că nu sunt o cititoare de prompter și nu vreau să mă plictisesc, să vin în studio pentru câteva ore, să mă fac frumoasă și să citesc. E plictisior.

Încă pe când nu era lansat Jurnal TV, producătorul știrilor era în căutarea unui reporter și am zis că vreau eu. Alte prezentatoare au reacționat și mi-au zis: ”tu nu ai voie”. La fel a reacționat și producătorul. Până la urmă am obținut acordul directorului de a fi și reporter. Astfel am obținut multe experiențe, am călătorit, am reușit să fiu și reporter la sport, chiar și reporter pe domeniul politic.
”Cine este jurnalist? Eu sau el? ”

-E nevoie să ai acte de jurnalist ca să te simți cu adevărat un jurnalist?
-Experiența e cea mai importantă. Poți să ai un absolvent în jurnalism de acum 5 ani care lucrează la o bancă și eu. Cine este jurnalist? Eu sau el?

Nu contează neapărat acea diplomă. În diploma mea, de exmplu scrie ”prestarea serviciilor turistice…”, uite că nici nu mai țin minte ce scrie acolo. Eu nu sunt ceea ce scrie în diploma mea și am uitat tot ce ține de turism și tot ce am învățat eu la ASEM.

-Cât de importantă este vestimentația unui jurnalist și cum se prezintă în public la diverse evenimente?
-Ținuta contează foarte mult. Trebuie să știi să te îmbraci la o petrecere de seară la o cină romantică sau eveniment de tip cocktail. Cineva în aceste cazuri apelează la sfaturile unui stilist, pe altcineva îl duce capul singur. Slava Domnului pe mine capul și nu mai trebuie să am un stilist personal. De fapt, am un stilist personal și se numește mama. Ea este cea care mă ajută să mă îmbrac.
La noi este o tradiție: zilnic timp de o jumătate de oră ne uităm prin dulapuri (că sunt mai multe) și ne mai aducem aminte ce mai avem pe acolo. Și după ce am organizat un târg de haine, intenționez să mai organizez încă unul pentru că au mai rămas haine.

-Ce sfat le dai tinerilor jurnaliști?
-Să aibă tupeu, să meargă înainte și dacă își doresc cu adevărat asta să facă, atunci să o facă. Să nu-și dorească doar să apară pe sticlă, dar să fie reporteri pentru că „reporteria” este mult mai importantă. Acolo obții cea mai multă experiență, energie. În fiecare zi ești în locuri diferite și cunoști oameni diferiți. Așa îți faci relații, așa îți faci prieteni, doar așa, nu stând la pupitru.

Ilinca Avram

”La radio trebuie să fii un actor”

-La un moment dat ai făcut niște cursuri de actorie și te-ai filmat într-un scurt-metraj.
-Au fost niște ore particulare de actorie și nu pot să zic că am făcut cursuri de actorie. M-am filmat intr-un scurt-metraj și m-am uitat apoi la acel film și mi-am dat seama că nu e chiar atât de „wow”. Se vede că nu am experiență. Apoi m-am mai filmat în alte două scurt-metraje, dar care nu au fost publice și nici nu vor fi pentru că inițial mi s-a spus că e un oarecare festival, iar când am văzut post-producția, era de fapt publicitate. Atunci am refuzat ca acest film în care m-am filmat și știam că e pentru festival să mai apară undeva.

-Un jurnalist trebuie să fie un actor, mai ales la radio?
-O, da! La radio trebuie să fie neapărat pentru că dacă la TV poți că captezi atenția și prin imagine, și prin voce, la radio o faci doar prin voce. Și dacă o să vorbești cu o voce monotonă sau pe aceeași intonație atunci lumea o să se plictisească. Trebuie tot timpul să schimbi intonația, chiar dacă o să spui același cuvânt de 15 ori, acel cuvânt trebuie să sune diferit de 15 ori.

Împletitul, muzica și lectura

-Am citit undeva că ești obsedată de lectură…
-Recunosc, eram cândva. Acum nu mai sunt. Chiar mă gândeam că îmi este dor să citesc. Nu am citit de mult timp și nu știu ce s-a întâmplat. Sunt anumite perioade în viață când citești foarte mult. Au fost și la mine. Acum nu mai e atât de mult, dar vestea bună e că am primit cadou un Kindle pe care nu l-am apreciat la început zicând că nu îmi place să citesc cărțile electronice, dar neapărat voi începe să-l iau cu mine oriunde aș fi și să citesc. Trebuie să citesc, mai ales pentru că îmi e dor.

-Dar mai împletești?
-Mai împletesc… Din păcate știu să împletesc doar fulare. Pentru mine împletitul este o relaxare. A fost o perioadă când împleteam mult mai mult decât acum. De obicei împletesc câte 2-3 fulare pe iarnă pe care le port eu, le fac cadou celor din familie, prietenilor care știu deja că la aniversările lor vor primi un fular de la mine.

-Mai ești pasionată și de muzică. Te-ai gândit să te lansezi în acest domeniu?
-M-am gândit, mă gândesc și mă voi gândi mereu, dar trebuie și să fac ceva, nu doar să mă gândesc. Toate lumea când mă aude la cântând la vreaun karaoke îmi spune:”ce tare, ce frumos, hai să facem ceva”. Și eu le zic ”dragilor, nu sunt pregătită” pentru că în asta trebuie să bagi bani și poate cineva să spună că se poate face și fără. Eu nu-mi dau seama cum se poate face fără bani… Ca să faci o piesă te costă, să participi la concursuri, la fel trebuie să achiți taxe de participare. Poate mie mi-ar fi mai ușor pentru că numele meu este cât de cât cunoscut… cert e că ar trebui să mă apuc serios de asta, dar eu sunt așa, mai sceptică.

Autor: Victoria UNGUREANU
Fotograf: Inna CERGA
EVERYDAY JOURNALISM.COM

 

 

Comments are closed.