Interviu cu Mariana Rață: „Trebuie să fim solidari atunci când un jurnalist este jignit, amenințat sau agresat”

Mariana Rață

Mariana Rață este redactoră-coordonatoare la Centrul de Investigații Jurnalistice. Activează în mass-media de 13 ani, timp în care a obținut mai multe premii naționale în domeniul jurnalismului de investigații. În 2013, a fost desemnată unul dintre cei mai buni zece jurnaliști ai anului, în Moldova, iar de curând a fost nominalizată la Premiul European pentru Presă, categoria jurnalism de investigație.

– Cum ai caracteriza presa din Republica Moldova?

– Mass-media din Moldova a trecut prin diferite perioade: una mai grea, apoi o perioadă de relaxare, iar acum este în una de încordare. Din punctul meu de vedere, o situație atât de gravă n-a fost nici când la guvernare era Partidul Comuniștilor. Cu regret, astăzi avem foarte multă presă controlată politic, presă care încearcă să facă opoziție unui mega holding, luptând într-un război unde forțele nu sunt egale. Piața publicității este monopolizată, iar presa independentă cu greu poate supraviețui. E un fel de „vinegret”, cu unele ingrediente bune, iar altele de proastă calitate.

– Anterior ai activat în presă tipărită şi TV. Odată ce ai trecut în domeniul online, s-au schimbat, presupun, şi subiectele abordate. Mai mult decât atât, ai început şi jurnalismul de investigaţie. Cum s-a schimbat activitatea ta de când ești la Centrul de Investigații Jurnalistice?

– Eu fac jurnalism de investigație de vreo 10 ani, dar acum este diferit. Din păcate, în Moldova nu avem niciun ziar, niciun post de televiziune care să întrețină, din propriile surse, o echipă sau un jurnalist care să se ocupe exclusiv de investigații, iar asta pentru că jurnalismul de investigație este un produs scump. O documentare amplă poate dura luni sau chiar ani întregi, iar în tot acest timp jurnalistul trebuie întreținut financiar, or, nu-i poți da salariu doar atunci când publică materialul. Totodată, însuși procesul de scriere a unei anchete este scump. Jurnaliștii de investigație au nevoie să acceseze informații, baze de date care, de obicei, sunt cu plată. Dacă în Moldova aceste informații s-ar părea că nu sunt atât de scumpe, atunci accesul la registrele străine costă. Pentru un document putem plăti și 100, și 200 de euro, dar într-o investigație nu ai nevoie doar de o singură sursă de informare.

Când activam în presa tipărită, mai mult de două săptămâni nu îmi puteam permite să stau asupra unei investigații, acum însă, public materialul doar atunci când simt că am spus tot ce se putea. Cu toate că programul meu de muncă începe la 9 și se termină la 2-3 noaptea, mă simt împlinită, deoarece îmi place rezultatul muncii mele. De fapt, în jurnalismul de investigație, reziști doar dacă ești pasionat de ceea ce faci.

Mariana Rață

– Recent ai fost nominalizată la Premiul European pentru Presă (The European Press Prize), la categoria jurnalism de investigație, cu materialul: „Mafia anabolizantelor. Drumul clandestin al steroizilor din Moldova spre sportivi străini”. Este un articol foarte amplu şi bine documentat. Cât timp ţi-a luat pregătirea materialului?

– Am lucrat la această investigație vreo jumătate de an, perioadă în care m-am dedicat în totalitate informării și analizei subiectului abordat. Chiar și în perioada electorală documentam investigația despre anabolizante. Îmi petreceam tot timpul în fața computerului, iar colegele mele spuneau că sunt în carantină.

Investigația n-a fost concepută pentru participarea la concurs. Mai mult decât atât, inițial, eram foarte sceptică și nu voiam să aplic. Cele care m-au convins, au fost colegele mele, Anastasia Nani și Victoria Dodon, care mi-au zis să le trimit și confirmarea de participare. În concurs au fost înregistrate 500 de investigații, realizate de jurnaliști din 18 țări. Am fost uimită și încântată când mi s-a spus că lucrarea mea este una din cele șapte selectate pentru etapa finală. Pentru mine este o mare realizare, cred că și pentru jurnalismul de investigație din Moldova.

– Ce te-a motivat să alegi anume acest subiect?

– În primul rând, faptul că am mulți prieteni care fac sport, iar unii dintre ei consumă aceste anabolizante, fără a se gândi la pericolul major la care se expun. Pe de altă parte, faptul că ignoranța și neinformarea despre aceste substanțe ilegale, ne-a făcut să trecem cu vederea un business clandestin, care are încasări de câteva sute de milioane de euro pe an.

Mariana Rață

– Tu eşti deţinătoare mai multor premii în domeniul jurnalismului. Ce impact au acestea asupra activităţii tale? Te motivează cumva?  

– Nu cred că e vorba de motivație. Mai degrabă, atare premii îți arată că ești pe calea cea bună. Mie pur și simplu îmi place jurnalismul de investigație, nu cred că aș putea face altceva. Eu încep să scriu o știre și tot investigație îmi iese (zâmbește).

M-ar motiva și m-aș simți împlinită profesional, dacă anchetele pe care le realizăm ar fi luate în seamă de autorități. Eu am văzut multe dosare penale și pot afirma că unele dintre anchetele jurnalistice sunt mai bine documentate decât rechizitorii cu care judecătorii merg în sala de judecată. Noi lucrăm cu același volum de informații, dar anchetele jurnalistice rămân doar acolo, scrise pe hârtie. Investigația despre anabolizante a fost pur și simplu ignorată, cu toate că acuzațiile prezentate sunt foarte grave. Articolul stă la baza unei anchete penale în Germania, dar e frustrant și trist că autoritățile din Moldova ignoră lucruri importante, iar cei din străinătate le iau în seamă.

– În luna ianuarie ai fost acuzată de Vladimir Botnari, fostul comisar al municipiului Chișinău, că ai fi accesat și difuzat, fără consimțământul său, date cu caracter personal care îl vizează pe el și membrii familiei sale. Ulterior, procurorul a semnat ordonanța de neîncepere a urmăririi penale. Cât de grave sunt astfel de acuzaţii pentru un jurnalist ori, în ce măsură ai fost afectată de acest caz?

– Nu știu dacă a fost grav, mai degrabă a fost o tâmpenie și cred că oricine a citit acea știre a înțeles că Vladimir Botnari aberează. Mie nu mi-a fost frică, dar am avut parte de un mare disconfort. În loc să mă ocup de munca mea, eu mergeam pe la procurori și televiziuni ca să dau explicații. Pentru mine a fost o experiență plăcută și neplăcută în același timp, partea bună fiind că, anume în urma acestui caz, am văzut o impresionantă solidaritate din partea presei. Mi-am dat seamă că atunci când sunt uniți, jurnaliștii dețin o adevărată putere.

– Într-adevăr, am asistat, în acea perioadă, la o solidarizare evidentă din partea jurnaliştilor şi a multor instituţii de presă, iar asta datorită unei campanii împotriva interpretării abuzive și eronate a Legii privind protecția datelor cu caracter personal. Dar, la general vorbind, cât de solidară este breasla jurnalistică din Moldova?

– În general, presa nu este solidară, iar asta, în mare parte, din cauza politicienilor, care au încercat să ne disperseze, iar noi am permis asta. Faptul că un jurnalist lucrează la o altă instituție media, nu înseamnă că nu trebuie să comunici cu el. Până la urmă, lucrăm în diferite condiții, dar avem aceeași profesie, aceleași reguli și același scop. Noi trebuie să fim solidari atunci când un jurnalist este jignit, amenințat sau, Doamne ferește, agresat.

Mariana Rață

– Care e atitudinea ta față de valorile libertăţii de exprimare? Unde se termină această libertate?

– Jurnalistul trebuie să-și cunoască drepturile și obligațiile, să informeze corect și să știe unde să se oprească. Eu sunt categoric împotriva implicării jurnalistului în viața personală a unui om. Atât timp cât unele acțiuni nu prezintă informații utile pentru public, nu mă interesează.

– Care este, după părerea ta, cea mai gravă greşeală a unui jurnalist?

– Lipsa pluralismului. La realizarea unei știri, jurnalistul trebuie să ceară părerea tuturor persoanelor vizate, însă, în ultima vreme, cu părere de rău, 80 la sută din știri sunt făcute dintr-o singură sursă. Unii jurnaliști nu înțeleg că, prin meseria ce o au, ei sunt un fel de judecători, care condamnă public o persoană pentru anumite acțiuni. O altă greșeală gravă este că jurnaliștii pun etichete. Nu poți spune că cineva este „oligarh” sau „interlop”. Aceste calificative nu-și au loc în jurnalismul de informare.

– În vara anului trecut spuneai că telefonul, e-mailurile și conturile de pe rețelele de socializare îţi sunt monitorizate. O metodă de ameninţare, oarecum. Care a fost continuitatea lucrurilor?

– Atunci a fost un atac dur. Mie mi-au fost transmise niște documente secrete, legate de o mare fraudă produsă în Moldova și imediat a fost și acest atac. Eu am decis să fac public, deoarece doar așa cred că ne putem apăra. Incidentul, din fericire, nu a avut vreo continuitate, ori poate continuă, dar eu nu mai văd (zâmbește).

– Dacă ar fi să faci un top ale celor mai mari provocări pentru un jurnalist, care ar fi acestea?

– Cea mai mare provocare este implicarea politicului, iar unii jurnaliști, din teama că-și vor pierde locul de muncă, refuză să spună nu. Jurnalistul trebuie să-și cunoască valoarea și niciodată să nu se gândească că un politician este mai presus decât el.

– Cum vezi evoluţia jurnalismului de investigaţie din Republica Moldova?

– Îmi pare rău că în Moldova încă nu sunt investigații jurnalistice TV. Îmi doresc acest lucru, dar, până atunci, viitorul jurnalismului de investigații e în mâinile celor de la Centrul de Investigații Jurnalistice, Rise Moldova și Ziarul de Gardă.

Pe această cale vreau să menționez și despre proiectul prin care se intenționează reorganizarea postului TV7. Va fi o asociație obștească, fondată de jurnaliști ca Ion Terguță, Petru Macovei, Vladimir Soloviov, Natalia Morari și ații. Proiectul va fi lansat în această primăvară și sper că va oferi o posibilitate reală de afirmare a jurnalismului de calitate din R. Moldova.

Mariana Rață

– Iubești Moldova?

– Mă simt atașată de acest colț de pământ. Recunosc, la începutul acestui an am avut un gând să plec, dar nu am curajul să fac acest pas. Sunt o persoană ambițioasă și cred că în Moldova lucrurile pot fi schimbate. Sper că într-o zi toți vor reveni acasă, iar diaspora a demonstrat, la ultimele alegeri, că e gata de acest pas.

– Transmite-le un mesaj jurnaliștilor.

– Faceți jurnalism și nu uitați de Codul Deontologic, care este cartea noastră de căpătâi. Doar astfel vom fi respectați de cititori și vom aduce schimbarea. Noi lucrăm pentru public și trebuie să le oferim un produs de calitate, fără exces de sare, piper și alte ingrediente nesănătoase.

Foto: Victoria Tihonova

Sursa: Everyday Journalism