Povești care inspiră: De la jurnalistă la antrenoare de sport în Istanbul

Elena Popescu

Elena Popescu este una din miile de persoane care a decis să emigreze din Moldova. După ce a activat ca jurnalistă la mai multe instituții de presă, soarta a dus-o tocmai în Istanbul, acolo unde este antrenoare de sport.

13903252_1071730639563307_4532981304123958760_n– Povestește-ne câte ceva despre activitatea ta jurnalistică din Moldova.

– Activitatea mea în domeniul jurnalismului a început încă din adolescență, atunci când scriam articole pentru ziarul local din satul meu de baștină, Verejeni, raionul Telenești. Tot atunci s-a înfiripat și ideea de a face carieră în această sferă. Dar nu am ales jurnalismul la facultate, am ales filologia, din considerent că mi s-a întipărit în minte o frază spusă de cineva „Un filolog poate fi și jurnalist, dar un jurnalist nu va fi niciodată și filolog!” Studentă fiind am urmat o școală de televiziune și dezvoltare personală. Atunci am realizat primele reportaje, primele interviuri, am redactat și prezentat primele știri. Țin minte că nu-mi plăceau știrile absolut deloc. Dar m-am convins că ceea ce nu-ți place în viața asta, anume aceea Dumnezeu și-ți dă să trăiești.

Peste un an eram angajată ca redactor-prezentator știri  radio la Hit FM, Radio Alla și Radio Stil. Am lucrat concomitent la cele trei posturi, între timp  mă înscrisesem la masterat la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM, specialitatea Talk-show-ul radiotelevizat, să fiu cu toate actele în regulă. Apoi am fost angajată la Radio Moldova Tineret, o altă experiență, un alt nivel, un alt mod de abordare.

Echipa Radio Moldova Tineret

Echipa Radio Moldova Tineret

– Cum a fost experiența Radio Moldova Tineret? Ce ți-a plăcut cel mai mult în acea perioadă?

– Radio Moldova Tineret pentru mine înseamnă știri, echidistanță, profesionalism, prieteni, emoție. Sincer, chiar dacă am plecat, eu mă consider și până azi parte a acestei familii – Radio Moldova Tineret. Și tind să cred ca e reciproc. Aici am învățat că pe radioascultător nu-l interesează ce probleme te macină pe tine, ce gânduri ascunzi. De cum ai apăsat butonul de conectare a microfonului, ai tras aer în piept și ești trup și suflet în unison cu știrea. Cu toate acestea, au fost cazuri când am râs și am plâns în direct alături de radioascultători, pentru că emoția uneori te depășește, dar astfel demonstrezi că ești om și îi simți mai aproape pe cei care te ascultă dincolo de difuzoare.

– Banală întrebare, dar de ce ai decis să pleci din țară? De ce ai ales anume Istanbul?

– Am decis să plec pentru experiență. Și pentru că am avut propunerea și de un loc de muncă, am zis, de ce nu. Oricând pot să mă întorc în țară, în momentul în care nu voi fi mulțumită. Mai degrabă să am păreri de rău (dar nu e cazul) pentru ceva ce am făcut, decât să mă gândesc ce-ar fi fost dacă aș fi riscat. Privitor la oraș, cum spuneam, nu am ales, de aici a venit propunerea. Și fiindcă nu aveam nevoie de multe acte, mi-am luat pașaportul și am plecat. A fost dorința mea să încerc ceva nou, într-o altă cultură, o altă mentalitate.

12003135_555287624623720_6113522435960715783_n

– Cum a fost începutul vieții într-o țară străină? Cine te-a ajutat, cum te-ai încadrat în societate?

– Începutul întotdeauna este greu și cu porniri de a renunța, dar captivant. Mie-mi plac începuturile, anume pentru faptul că te fac să ieși din zona de confort, că înveți ceva nou și astfel viața nu trece pe lângă tine. Istanbulul pentru mine nu era ceva necunoscut, eu vizitându-l destul de des anterior, în calitate de turistă. Acum sigur că a fost cu totul altceva. Dar am avut oameni buni în jurul meu, care mi-au fost alături. Turcii s-au dovedit a fi foarte primitori, deschiși  și calzi. Mai dificil a fost la nivel lingvistic, pentru că eu cunoșteam limba turcă foarte puțin. Engleza mi-a fost de ajutor, dar nu toți clienții mei o cunosc și atunci cu mâna pe carte am învățat vocabularul domeniului în care activez destul de repede. Până la urmă nimic nu e imposibil, atâta timp cât iți dorești să faci ceva.

– În Istanbul ești instructoare de sport. Cum ai ajuns să activezi în acest domeniu? Cum a fost trecerea din jurnalism în sport? 

Totul a pornit de la dorința mea de a schimba în bine imaginea pe care o vedeam în oglindă. Am  început să frecventez regulat sala de sport, studiam foarte mult despre nutriție, alimentație sănătoasă, activitate fizică. La un moment dat mă trezeam în sala de sport și aproape adormeam acolo. Atunci a venit și propunerea din partea antrenoarei mele ca, în cazul în care vreau mai mult decât simple exerciții fizice,  pot să merg la cursurile de instructor de fitness oferite chiar de rețeaua la care eu mă antrenam. M-a pus pe gânduri propunerea, iar peste câteva luni eram antrenor cu acte în regulă, după multe lecții și antrenamente zilnice până la refuz. Astfel, de dimineață eram la radio, spre seară lucram la sală. Sportul m-a ajutat să fiu mai punctuală, să-mi monitorizez timpul mult mai bine la prezentarea unui buletin de știri și nu doar, iar jurnalismul și-a pus amprenta prin comunicarea oferită clientelor în sala de sport.

Elena Popescu

– Care este programul unei zile de muncă? E mai ușor sau mai dificil decât cel pe care-l aveai în Moldova?

– De dimineață până seara sunt la sală. Încep munca la ora 9.30 și o închei la 20.00. La Chișinău am studiat shapingul. La Istanbul lucrez ca antrenor de Power Plate și Reformer. În Moldova acestea încă nu se practică. Pe viitor poate dezvoltăm și la noi astfel de săli. Inițial am studiat aceste două tipuri de sport, mi-am luat certificatul și apoi am fost admisă la muncă.

Exercițiile Power Plate tonifică mușchii, intensifică circulația sanguină și îmbunătățesc flexibilitatea într-un timp redus. 30 de minute de Power Plate echivalează cu 2 ore de antrenament obișnuit la sală. Reformer-ul este o piesă de echipament de Pilates care oferă cel mai vast repertoriu de exerciții pentru oricare dintre nivelele de practică, de la începători până la avansați. Acum, dacă ar fi să compar programul de aici cu cel din Moldova, la Istanbul îmi lipsește radio. În rest, mie îmi place ceea ce fac și mă dedic total.

– Care sunt șansele ca, atunci când plecăm peste hotarele Moldovei, să ne găsim un job în jurnalism? În cazul tău cum a fost, ți-ai dorit acest lucru?

– Dacă e să vorbim despre orice domeniu de activitate, cred că nu lucrează doar cine nu vrea. Pentru că brațe de muncă întotdeauna au fost, sunt și vor fi necesare. Ca să te angajezi în Istanbul în domeniul jurnalismului ai nevoie de un nivel de cunoaștere a limbii turce foarte bun, perseverență și dorință de a lucra. La moment sunt bine în domeniul sportului, mai am ce învăța în această direcție, dar niciodată nu știi ce-ți aduce ziua de mâine.  Nebănuite sunt căile lui Dumnezeu. Nu e exclus jurnalismul aici, nu e exclus să mă întorc în țară. Eu sunt deschisă către provocări și încerc sa trăiesc prezentul intens.

Elena Popescu

– Sunt mulți moldoveni în Istanbul? Cum interacționează aceștia, se ajută între ei sau fiecare e pe cont propriu?

– Sunt destui moldoveni în Istanbul, în perioada electorală am avut posibilitatea să cunosc câțiva. Majoritatea sunt cu dor de casă, dispuși să-ți dea o mână de ajutor și chiar să-ți aducă gustoșenii din Moldova. Cunosc familii care au trecut cu traiul aici, moldovence care și-au făcut familii în Istanbul, studenți care așteaptă vacanța să meargă acasă, dar și moldoveni care au venit să câștige un ban, lăsându-și copiii, frații în țară și doar ei știu ce macină sufletul lor. Am avut chiar și o clientă la sport, din Sângerei. E un sentiment deosebit să întâlnești peste hotare conaționali  și să ai cu cine discuta în limba maternă.

524792_430807546988956_343195692_n– Dacă ai da timpul înapoi, în perioada când te-ai decis să pleci, ai lua aceeași decizie? Ce te-ar face să revii în Moldova?

– N-aș da timpul înapoi… Eu cred că lucrurile se întâmplă exact în momentul în care trebuie să se întâmple și m-am convins de asta nu o singură dată. Noi nu suntem veșnici și cred că trebuie să profităm la maxim de timpul pe care-l avem pe acest pământ, să descoperim cât mai mult, să învățăm cât mai mult, să ne autodepășim zi de zi, căci ce este viața, dacă nu cunoaștere. Nu regret deciziile luate, pentru că eu așa am considerat că trebuie să procedez în acel moment. Voi reveni în Moldova cât de curând posibil, pentru că Moldova pentru mine înseamnă acasă, iar acasă și pereții te susțin. Am lăsat oameni dragi, care mă așteaptă cu mare nerăbdare și am și eu un dor nebun să-i revăd.

– Transmite-le un mesaj moldovenilor de acasă

– Să nu le fie frică să se autodepășească, să bârfească mai puțin, să zâmbească mai mult, să învețe ceva nou în fiecare zi, să studieze cel puțin o limbă străină, să citească mult, să aibă încredere în propriile forțe și în Dumnezeu. Mulți întreabă cum m-am adaptat, dacă nu e greu… E dificil, dar nu e imposibil. Și dacă își doresc să plece peste hotare, atunci să plece.  Niciodată nu e târziu să te întorci, dar revii cu altfel de gânduri, alte viziuni, ai o altă atitudine. Majoritatea ne temem de nou, de necunoscut, dar anume acest necunoscut ne duce departe. Schimbările în bine nu vin peste noapte. Peste hotare banii nu cresc pe copaci, trebuie să muncești să dovedești că tu meriți mai mult. Cu pași mici spre lucruri mărețe!

Foto: Arhivă personală, Facebook

Sursa: Everyday Journalism