Prin comparație… Unele lucruri dispar într-o secundă, altele trăiesc o veșnicie – Koln & Dusseldorf// EVERYDAY TRAVEL

Alături de un cuplu indian, pierduți parcă și ei, și eu, căutam Catedrala Koln… De la stația de tren din aeroport sunt 4 stații. E a doua escapadă cu același scenariu. Singură în orașe străine, printre străini, cu engleză proastă, reușesc să-mi găsesc parteneri care au aceeași destinație ca și mine. Așa s-a întâmplat în Frankfurt cu un turist din Costa Rica (citiți aici articolul), iar în Koln cu un cuplu indian… de parcă o dată cu explorarea unui oraș nou, îmi sunt date și experiențe alături de oameni din culturi diferite. 

Înainte să ajung în aeroportul din Koln navigasem puțin peste recomandările din online și Catedrala fusese una dintre cele mai recomandate edificii ale orașului. Indienii aveau o listă cu cel puțin 5 locații de vizitat, eu m-am oprit la două. Era atât de frig, încât mi-am zis că sunt suficiente cele două. Indienii erau îmbrăcați sumar, însă mi-au părut foarte căliți cu frigul…  deși în India nu ninge 😀 Eu acasă am văzut ninsoare și cât poarta 😀

Din stația de tren ajungi direct în fața Catedralei cu arhitectura,  pe care vrei să o fotografiezi din toate colțurile. Deși e într-o perioadă de reconstrucție, arată atât de wow, încât m-aș tot uita continuu la acest edificiu imens… Știți senzația aia, când ai în fața ta o creație atât de deosebită, te simți atât de mică, dar atât de norocoasă să fii acolo. Îmi pare că escapadele nu sunt doar albume cu fotografii pe care le adunăm pentru instagram și facebook. Cu fiecare redescoperire… oraș nou, oameni noi, zboruri, urmărind și analizând, revin acasă cu alte concluzii, aflu alte lucruri despre alții, care mă ajută să aflu mai multe despre mine…

Apoi a urmat podul cu zeci de lăcăți cu declarații de dragoste de la turiștii îndrăgostiți din toată lumea… Într-o plimbare, m-am tot uitat la lăcățile alea și am tot citit pe unele din ele, dar cel mai tare mi-a atras atenția lacătul lui Muhamed 😀 (vezi mai jos poza) cel mai mare lacăt din toate expoziția aia cu ”declarații de dragoste”. În timp, aceste lăcăți au devenit un decor atractiv. N-ai cum să treci pe podul ală și să nu-ți întorci privirea spre acele lăcăți, multe dintre ele ruginite de timp… Mergeam și mă întrebam: dragostea e într-o lăcată?

Următoarea destinație din ziua a doua a fost Dusseldorf. Acolo m-au cucerit casele. M-am întrebat de ce prin comparație ei au case atât de mici, unele de parca le împart cu vecinii, nu au curte imensă, gard și poartă cât casa. De ce? Problema e în ei sau în noi? Eu sunt probabil omul „întrebare”, așa că vi le pun și vouă…

Un lucru mi s-a părut extrem de stresant, orice minută de întârziere ar fi avut urmări… să pierd avionul din Koln. Dimineața am ajuns cu un minut înainte de a porni din stație tramvaiul care mă ducea la stația de tren din Dusseldorf. La stația de tren trebuia cu viteza luminii să îmi cumpăr biletul și să aflu de pe care bandă ajung la aeroportul din Koln. Ce credeți? Cei de la informații mi-au zis banda numărul 4, dar în dimineața aia trenul pleca de pe banda 10. Aș fi putut să aștept liniștită trenul pe banda 4, care trebuia să apară în maxim 5 minute… dar ca o jurnalistă ce sunt, care mereu caută confirmări, am întrebat pe cineva care aștepta la acea bandă dacă sigur de aici pornește trenul spre aeroport. Surpriză, fugi cât de repede poți spre banda 10. Am reușit! Nu vă apucați să vă conduceți doar după google maps și ce vă spun cei de la informații. Întrebați și oamenii, măcar câțiva oameni, să vă confirme că sunteți pe drumul cel bun…

Vă spuneam în editorialul anterior despre frica de zboruri. De data asta zborul a fost o relaxare. Sigur nu mai am frică… nu mai am frică de nimic 🙂 Oare?

Prin comparație… Unele lucruri dispar într-o secundă, altele trăiesc o veșnicie. Cu siguranță amintirele dintr-o escapadă n-ai cum să le ”ștergi” din hard disk-ul inimii…

Escapade plăcute să aveți și fără întârzieri!

Cu drag,

Victoria Ungureanu