Revista NUNTA by AURA prezintă: Mihai și Angela Budurin: „Dacă sufletul îți cântă, fă mai tare!”

revista nuntaSe știu de un veac, așa cum zice și el, iar dragostea lor a reușit să reziste și să se amplifice, chiar dacă de 11 ani fac naveta Moldova-Franța-Moldova. Sunt frumoși, tineri la chip și la suflet și plini de o energie ce nu lasă indiferent pe nimeni. O dragoste ce inspiră, ce demonstrează că dacă știi să i-ai totul din ea, poate rezista și la mii de km. După 25 de ani de căsnicie, Mihai și Angela Budurin rămân la fel de îndrăgostiți ori chiar mai mult!

Începutul…

Iata, deja, de un sfert de veac sunt responsabil de zâmbetul femeiei mele dragi, pe nume Angela. Începuturile au fost minunate și pline de taină, de mister (aș spune). Aici o sa fiu foarte  laconic. Era prin 1989. Eu după serviciul militar, student în anul întâi, la Institutul de Arte ( pe atunci). Tânar și neliniștit. Ea o prea frumoasă jună. Venise în vizită la un prieten, care tocmai locuia cu mine în același bloc. Și o să fiu și mai laconic aici… el nu era, în schimb eram eu. Am invitat-o să intre, am comunicat și, din momentul acela, pe el nu l-a mai cautat. Iată așa… Da, și la chitară i-am cântat (obligatoriu), făcea parte din prima fază a întâlnirii.

Nunta…

Pregătirile de nuntă mi le amintesc foarte vag. Poate din cauza că mai de tot s-au ocupat părinții noștri, noi fiind studenți. Nunta a fost una tradițională. Am petrecut-o la baștina mea, satul Ștefănești, cu o mare de nemurele din ambele părți, cum zice și tradiția.

Dragostea și distanța

Distanța, deja de vreo 11 ani, nu este nici pe departe un impediment pentru o relație care durează. Angela are un job în Franța, unde s-a regăsit și unde îi place ceea ce face. Suntem desparțiți, dar împreuna. Am chiar și un cântec dedicat și care se numește astfel.

revista nunta

25 de ani și lecțiile vieții

Desigur viața este cel mai bun învățator. Ne dă lecții pe gratis, dar care sunt O-ho-ho! Flux și reflux e și la noi. Mergem înainte și ne bucurăm de ea, încercând s-o facem și mai enigmatică, și mai romantică, pentru că  viața este, de fapt, suma opțiunilor noastre. Așa cred eu.

revista nunta

Nota bene pentru tineri…

Fiecare trebuie să-și trăiască propriile bucurii, greșeli și învățăminte. Nimic nu e la fel. Un lucru pe care l-am înțeles este că în momentul în care ți s-a dăruit fiorul IUBIRII, traiește și iubește la maxim. Mai cu seamă, dacă sentimentul este reciproc. Atunci ești cu adevărat un fericit.

Și un gând de la noi, Mihai și Angela, pentru toți cititorii și îndragostiții lumii: Dacă sufletul îți cântă, fă mai tare!

revista nunta

Sursa: Revista ”NUNTA by AURA”