NEWS SPECIAL

Studiu privind situația presei în regiunea transnistreană

Un ultim studiul arată că prin finanțarea majorității mijloacelor de informare în masă din regiune administrația de la Tiraspol are o influență semnificativă asupra presei. De asemenea, potrivit studiului, legislația în vigoare privind presa din stânga Nistrului este restrictivă și nu promovează libertatea de expresie. Studiu privind situația presei în regiunea transnistreană a fost făcut public astăzi, 6 iunie, de către Centrul pentru Jurnalism Independent.

Deși în regiunea separatistă sunt înregistrate oficial peste 250 de mijloace de informare în masă, în realitate funcționează mult mai puține, majoritatea fiind finanțate de autoritățile locale și exprimă, de obicei, numai poziția acestora. Puținele mass-media independente sunt finanțate din donații sau de către oamenii de afaceri din regiune, care, la fel, nu le oferă jurnaliștilor prea multă liberatate de expresie, a subliniat jurnalista de la Tiraspol, Natalia Scurtul, unul dinte autorii studiului.

Alt autor al stidiului, jurnalistul de la Bălți, Ruslan Mihalevschi, care a discutat cu ziariștii din regiunea transnistreană, spune că a observat o mare doză de autocenzură la colegii săi din stânga Nistrului.

O soluție sugerată de către autorii studiului, pentru democratizarea presei în regiune și pentru crearea unor surse alternative de informare pentru cetățeni, este dezvoltarea portalurilor de știri pe internet. Potrivit directoarei executive a Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu, unele tentative de aceste fel au suferit, totuși, eșec.

Studiul a fost realizat în cadrul programului de susținere a măsurilor de promovare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului, finanațat de Uniunea Europeană și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Autor: Natalia ZAHARESCU, www.radiochisinau.md

Sursa foto: europalibera.org

Comments are closed.