Tatiana Țîbuleac: ,,Dacă scriitorii ar scrie cărți doar pentru bani, o serie de țări nu ar avea deloc literatură”

tatiana tibuleacDesemnată scriitoarea anului 2016 de revista VIP Magazin pentru romanul “Vara în care mama a avut ochii verzi”, Tatiana Țîbuleac demonstrează că este posibil să rămâi acasă, chiar dacă ai emigrat. Stabilită la Paris de opt ani, ea continuă să scrie și să publice în limba română, fiind la a doua sa carte lansată în Moldova și România. 

-În trecut reporter și prezentatoare TV, astăzi scriitoarea care ajunge până la cele mai ascunse taine ale sufletului. Cum e să lași o țară și totuși să continui să scrii în limba română?

– Atunci când pleci dintr-o țară sau, mai bine spus, într-o țară, nu devii automat alt om. Îți schimbi casa, poate serviciul, adeseori modul de viață, totuși porți cu tine niște lucruri care te reprezintă și fără de care nu poți continua. Pentru mine limba română este cea mai firească și cea ma ieftină legătură cu țara. Mă întrebi cum e să scriu în limba română? Simplu. Niciuna din limbile străine pe care le vorbesc nu mă înțelege atât de bine ca limba română.

-Ai creat un blog care poate fi caracterizat prin simplețe și profunzime. Care au fost începuturile acestui blog?

-La început a fost o chestiune de organizare. Se adunaseră mai multe texte pe care le voiam în același loc. Acum a devenit mai mult decât atât. Este și o modalitate de comunicare cu cititorii mei.

Este blogul  singurul lucru care te unește cu iubitorii de lectură din Moldova ?

– Sper că nu. Îndrăznesc să cred că prin cărți această legătură se produce mai rapid și este mai  trainică. Totuși continuu să scriu acolo cât de des pot, mai ales pentru cei care nu își pot permite să cumpere cărțile mele. În plus, blogul este și un gâdilitor excelent de orgolii. Un text care apare pe blog trezește imediat reacții, provoacă discuții. Pentru un scriitor un blog este, dacă vreți, hârtia de turnesol a scrisului său. Un text tipărit are o altă  cale decât unul publicat online.

Spui că oamenii te inspiră, iar viețile lor devin subiecte pentru textele tale. Cât de multă realitate lași în textele tale?

Destul de multă. Probabil că meseria de reporter m-a învățat să mă am de bine cu realitatea mai mult decât cu ficțiunea. O poveste reală mă emoționează mai tare decât o poveste fantastică, dar inventată. Îm prima mea carte “Fabule Moderne” am ținut foarte mult să merg pe istoriile unor oameni reali, pe care i-am cunoscut și care mi-au rămas în cap. În cea de-a doua “Vara în care mama a avut ochii verzi” nu am mai fost atât de fidelă realității. Există și multă ficțiune acolo, asta pe lângă faptul (tot repet asta ca un papagal) că nu este o carte autobiografică.

foto: Eva Elena

foto: Eva Elena

Totuși, deseori amintirile sunt cele care te fac să redescoperi trecutul. Este ușor să recurgi la momente și stări din trecut ca să le redai cititorului tău?

Nu este ușor, dar este benefic. A doua carte am scris-o din anumite motive. Cititorii o găsesc bună sau proastă din alte motive. Criticii au alte măsurători. Atunci când am scris-o nu m-am gândit dacă va avea sau nu succes. Era important pentru mine să o duc până la capăt, să scap de ea, să fiu sinceră. Voiam să fiu sigură ca cei câțiva oameni care trebuiau să o citească o vor înțelege. Acum cartea nu-mi mai aparține.

– Cum reușești să ții aprinsă  această flacără dintre tine la Paris, și cititorul tău – aici, la Chișinău?

– Nu știu dacă o țin aprinsă. Asta se va vedea la a treia carte, care se spune că este definitorie pentru un scriitor.

Ce te-a făcut să scrii anume despre cealaltă față a dragostei, când toți o caută pe cea dintâi?tatiana tibuleac

Poate anume asta.

Spuneai într-un interviu că din scris nu poți face bani, totuși romanul tău are un mare succes. De ce totuși scrii, dacă această muncă nu este remunerată suficient?

– E o întrebare atât de faină, încât nu știu cum să răspund la ea fară a fi ironică. Pot spune doar atât: dacă scriitorii ar scrie cărți doar pentru bani, o serie de țări nu ar avea deloc literatură.

Cine poate deveni astăzi scriitor?

– Și astăzi, și ieri – oricine.  Altă întrebare este (ca să folosesc celebra propoziție) cine poate rămâne scriitor?

– Mulți spun că ai reușit să le schimbi gândirea și chiar viața prin scrisul tău. Crezi că este datoria unui scriitor să lase astfel de urme?

Dacă este așa, mă simt onorată, dar și împovărată. Atunci când scriu nu îmi propun să influențez pe cineva, să-i schimb viața sau să produc orice alte schimbări. Scrisul este pentru mine un act profund egoist, deși laudele mă măgulesc.

Și totuși nu orice scriitor reușește să ajungă atât de adânc în mintea oamenilor…

Unii scriitori reuseșc să pătrundă și mai adânc.

Omul care scrie mult, trebuie să citească și mai mult? Ce citești acum?

-Azi, până la acest interviu, citeam “Gottland” de Mariusz Szczygieł, reciteam “Mendebilul” de Mircea Cărtărescu și m-am înțeles cu cineva să-mi cumpere “Iepurii nu mor” de Savatie Baștovoi.

Trăim în era informațională și tindem tot mai mult spre tehnologiile digitale. Cum vezi cartea în raport cu această evoluție? Crezi că au rămas mulți dintre cei care preferă să țină în mână o carte de hârtie?

Cred că au rămas suficienți pentru ca editurile să continue să tipărească cărți.

Spre final, care ar fi îndemnul tău pentru toți iubitorii de lectură? Dar pentru cei care vor să se lanseze în literatură?

– Pentru iubitorii de lectură – să citească. Pentru cei care vor să se lanseze în literatură – să scrie. Iar pentru restul – să facă exact ce le place.

tatiana tibuleac

foto: Eva Elena

Reporteră: Axenia

Foto: din arhiva personală

Sursa: Everyday Journalism