Un altfel de interviu cu Teodor Rădulescu

Teodor Rădulescu

Actor, coregraf, producător muzical și omul care a păcălit de două ori moartea. A scris istorie în baletul de peste Prut, iar acasă a avut propria trupă. La prima vedere, pare un om fericit și fără griji, însă în spatele lui se ascunde o dramă adevărată. Experiența de viață pe care a acumulat-o renumitul dansator Teodor Rădulescu nu ar încăpea în nici cea mai voluminoasă carte, iar exemplul său adeverește zicala „Viața bate filmul”. Teodor a avut parte atât de urcușuri cât și de coborâșuri, înțelegând că cel mai prețios lucru pe care îl avem în viață este sănătatea noastră și a celor apropiați. Astăzi, vei descoperi cum este Teodor Rădulescu atunci când este singur, care a fost cea mai bună lecție pe care viața i-a putut-o oferi și care este cel mai mare vis al său după ce a învins cancerul.

– Cine este Teodor Rădulescu atunci când este singur?

– Nuuu bineee… Deci, un tip care este mai mereu singur. Pentru că așa îi place. Care tace foarte mult. Gândește mult. Care tot timpul face planuri sau analizează ce și cum. Este obsedat de curățenie, igienă și de mâncare sănătoasă. Cam așa!

– Dacă nu alegeai calea dansului, bussines-ului și actoriei, atunci în ce alt domeniu crezi că te-ai fi regăsit?

– Cred că inginer, arhitect, pilot, muzician, fermier, pădurar de munte. Am multe variante (zâmbește).

– Știu că ai trecut printr-o perioadă grea, atunci când ai fost diagnosticat cu o boală incurabilă, cum ai reușit să treci peste acea perioadă, să fii puternic. Cine te-a sprijinit? Cum s-a schimbat viața ta de atunci?

– Nu mi-a fost ușor să trec. Dovada este faptul că am fost nevoit să plec din țară, să închid toate afacerile, să mă izolez, ca să mă simt bine cu mine și să lupt. Însăși faptul că fug și mă ascund… răspunde la întrebarea că, puțini mi-au fost alături. Dar e doar vina mea. La telefon însă, și prin rugăciuni am fost cu siguranță sprijinit de familie și de prieteni, cred.

– În luna octombrie, care este luna luptei împotriva cancerului ai organizat un maraton. De ce un maraton, care a fost scopul acestuia? 

– Un mini maraton mai bine zis. Pentru că sportul înseamnă sănătate. Mișcarea este viață. Și pentru că, în sfârșit, am ieșit din vidul în care m-am autoconservat și am devenit mai deschis. Inclusiv, mai îndrăzneț și nu mi-e frică să spun cu voce tare că am învins. Și să dau exemplu și altora că se poate, care au nevoie de suport. Simt că pot să ajut, că pot să fac mai mult.

Teodor Rădulescu

– Ce te-a motivat să te ridici și să mergi mai departe? Mulți oameni, pur și simplu, devin indiferenți și nu mai vor să lupte, când sunt diagnosticați cu vreo boală. Cum a fost în cazul tău?

– Din cauza că nu prea am avut motivație, a durat atât de mult. Dar, când am început să mă simt mai bine, am înțeles că pot. Și atunci, s-a trezit în mine instinctul de supravețuire și cel de sportiv de performanță. Și am început să fac antrenamente epuizante – maraton, fitnes, dans. Abia după un an și ceva de antrenamente am înțeles că pot să-mi revin complet și să revin la forma fizică de până la…

– Republica Moldova sau România, ți-a oferit cele mai multe posibilități de ascensiune?

– Sigur că Moldova. Aici m-am născut. Am avut primii mentori și am primit primele sfaturi și primele mari exemple de urmat. Natural că, după ani de muncă și încercări am reușit să mă afirm în câteva domenii. România, însă a recunoscut aceste realizări, și pe mine ca profesionist, și mă tratează ca atare. Dar, mă simt totuși un mercenar acolo.

– Cum găsești Chișinăul de fiecare dată când te întorci acasă?

– Depinde de unde vin. Din Paris sau Roma – mic și neînsemnat. Din București – natal și iubitor. Dar pragmatic vorbind,  e o periferie a Europei, mică și independentă (în sens că nimeni nu depinde de noi), dar în același timp inexplicabil de atrăgător.

– Până la urmă acasă este Chișinăul sau Bucureștiul?

– Pănă mai ieri acasă era la București, dar după trei luni petrecute aici, încep să mă simt mai bine deja. Cu toate că nu ca acasă. Casă încă, nu am.

– Dacă ar fi să faci o retrospectivă a tot ce ai trăit, simțit, iubit până acum, ce nu ai mai vrea să retrăiești, ce ai omite?

– O Doamne, ce întrebare grea. Multe. Depinde când mă întrebi și în ce stare sunt. Sigur că aș alege să nu mă nasc în socialism. Poate chiar să mă nasc în Franța sau Italia. Să fi plecat în State, când am avut ocazia, la începutul anilor 90, și să încerc să fac carieră de actor sau performer acolo. Să fac școala muzicală. Multe am ratat.

– Care a fost cea mai mare dezamăgire a vieții tale?

– Prieteni, iubita. Se întâmplă des pe meleagurile noastre.

– Ai făcut anumite sacrificii în viață pentru dans?

– Mari. Am neglijat cariera mea de actor la Teatrul Mihai Eminescu timp de 15 ani. Nu am luptat pentru roluri ca alții, ocupat fiind cu dansul. Cine mai știe…

Teodor Rădulescu

– Cum trebuie să fie femeia din viața lui Teo Rădulescu? Are Teo Rădulescu un ideal de femeie?

– O femeie, care deja a obosit să tot încerce și ar dori să aleagă un singur bărbat. Dar, mai am și alte doleanțe. Ideal nu am. Nici eu nu sunt.

– Ce îl emoționează cel mai mult pe Teo Rădulescu, ce îl face sensibil?

– Toate filmele bune făcute de oameni talentați și în care eu nu am jucat. Plâng aproape la fiecare scenă la care regizorul a vrut ca eu sa plâng. Indiferent de câte ori am văzut acel film. Mă mai emoționează mult oamenii frumoși și talentați. Munții românești, folclorul românesc (și deloc ansamblurile noaste celebre de muzică populară).

– Care a fost cea mai bună lecție pe care ai însușit-o pe parcursul vieții?

– Să mergi înainte și să lupți pentru visul tău. Să ai mai multă grijă de familie, că doar ea va fi alături când îți va fi greu. Să nu trădezi și să fii recunoscător pentru dragostea care ți-o dăruiesc alții.

– Știu că nu ai o relație apropiată cu tatăl tău, cum crezi, unde a fost greșeala?

– Cred că a greșit el când ne-a părăsit. Eu aveam atunci câteva luni! Așa că nu mi-l amintesc. După, l-am cunoscut deja când am venit din nou la Chișinău la studii. Nu m-a impresionat ca tată. Nu a încercat să fie tată. Nu cred că știe ce înseamnă să fie tată cu adevărat. Sau poate că a intrat foarte adânc în capul meu de copil, preconcepția că sunt un copil fără tată, de când mă țin minte și că Mama este totul pentru mine. Și în general, după ce am citit tone de cărți, am și eu odele mele. Nu-mi plac tații, care-și amintesc că au copii după ce aud de la alții că aceștia au crescut. Că sunt deja mari, independenți. Ar fi bine să pună umărul la creșterea și educația lor mai întâi. Prea complicat.

Teodor Rădulescu

– Ce nu putem cumpăra cu bani?

– Nu știu. Multe și nimic. Depinde cine-i are…

– Cum ar fi fost viața ta fără coborâșuri?

– Liniară. Neinteresantă.

– Care este cel mai mare vis al tău?

– Să fiu sănătos. Să fie sănătoasă toată familia și apropiații mei. Și să fiu fericit și mulțumit cu ce am. Că tot timpul îmi doresc mai mult. Prea mult…

Autoare: Sabina Hirianov

Foto: Arhiva personală

Sursa: everydayjournalism.md