INTERVIEWS JOURNALISM SPECIAL

Unde ești tu, solidaritate jurnalistică? (INVESTIGAȚIE) Partea I

Jurnalismul este perceput mai mult ca o pasiune în care investești timp, decât o profesie din care îți asiguri necesarul în viață. Orele de muncă aproape că nici nu se calculează, deseori jurnalistul muncește 8 ore la muncă și încă vreo 4 acasă. Oarecum, jurnalistul și-a acceptat rolul de a informa și a munci la orice oră. În plus, mulți dintre ei se supun riscului de a fi agresați sau șantajați pentru că bat la ușa ”adevărului” care se vrea ascuns. Întrebarea e, cine le apără drepturile jurnaliștilor în Republica Moldova și dacă au ei nevoie ca să fie apărați de cineva?

”Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă şi constituie 8 ore pe zi, timp de 5 zile, cu două zile de repaus”, este specificat în articolul 98 din legea privind timpul de muncă. Directorii de instituții mass media spun că totul depinde de orarul pe care și-l face jurnalistul. Directorul televiziunii private, Publika TV, Dumitru Țîra spune că se pune accentul pe volumul de lucru și nu pe ore. ” Nu pot să vă zic exact. În linii mari toată lumea lucrează în limitele legii. Televiziunea este o muncă specifică. Nu este o uzină, nu este o fabrică, nu este o întreprindere simplă sau ordinară. Reporterul trebuie să livreze un volum de știri care îl are de făcut. Eu nu pot să stau toată ziua lângă el și să văd că el o face în 8 ore sau în 10 ore”, spune directorul.

De cealaltă parte, redactorul „Jurnal de Chișinău”, Rodica Mahu susține că acestea sunt condițiile meseriei și că fiecare știe ce acceptă. ”Dacă un sudor merge acasă și nu se mai gândește ce o să sudeze mâine, în jurnalism, te gândești ce ai făcut și ce o să mai faci. E o problemă delicată”, susține redactorul.

”Sunt o mie de exemple de încălcare a drepturilor de muncă. Ce am în vedere? Eu, de exemplu, sunt reporter la Moldpres. Consider că este cel mai bun exemplu de protecţie a drepturilor salariatului. Eu am concediu ca lumea, fiind la vârsta la care sunt, am un plus la concediu, am ziua de muncă de 8 ore, am nişte premii, oricând direcţia îmi vine în ajutor. Deci, am dat exemplul acesta, pentru a spune că am cu ce compara”, afirmă jurnalistul Vlad Bercu.

”Când am lucrat la ”Agenţia BASA”, care era privată, aveam 2 săptămâni de concediu. Astăzi la unele publicaţii se face la fel. Sau plata salariului, jumătate legal, jumătate „în plic”. Tinerii nu înţeleg ce-i asta, dar e un fel de aţi tăia craca de sub picioare când ieşi la pensie. Când am plecat de la o publicaţie, au rămas neplătit „ilegalul” pe 2 luni, ceea ce însemna vreo 9 mii de lei. Cum să le scoţi de la patron, dacă este salariu „în plic”. Iarăşi, la televiziuni, uneori au doar o zi pe săptămână liberă. Este adevărat că Codul muncii prevede 6 zile de muncă pe săptămână, dar se contabilizează fiecare oră, pentru a nu depăşi 42 de ore pe săptămână. Este adevărat, un jurnalist bun rămâne jurnalist 24 din 24 de ore, dar, scuzaţi, după ora de muncă eu fac ştirea, scriu reportajul pentru că sunt profesionist, pentru că îmi dictează acest lucru vocaţia mea de jurnalist, dar nu patronul”, adaugă Vlad Bercu.

Unele lucruri (salariul „în plic”, concedii mai mici, lucrul peste normă) în mare parte sunt dictate de condiţia economică a publicaţiei, a mass-media, în general, dar, în cazul acesta, ”publicaţiile care îşi duc viaţa de astăzi pe mâine ar trebui să fie înschise”, mai crede jurnalistul.

În ultimii 2 ani cel puțin 5 jurnaliști din Republica Moldova au fost agresați, începând de la o piatră primită în cap până la rețineri de poliție. Sindicatul Cultural din care fac parte jurnaliștii pare a fi ineficient, iar jurnaliștii își apără drepturile așa cum știu ei. Aici putem enumera câteva nume, militanții pentru apărarea drepturilor cetățenilor, frații Brega, reporterul Jurnal TV, Victoria Ocară, care 2012 a fost rănită de o piatră aruncată de socialiști la marșul unionist din Bălți și Ernest Vardanean care a fost reținut în 2010 la Tiraspol, fiind acuzat de „înaltă trădare” de către securitatea transnistreană.

Potrivit ultimelor informații pe parcursul ultimilor 3 ani de activitate în adresa Sindicatului n-a parvenit nici o plângere din partea jurnaliștilor, la evidența sindicatului fiind 112 membri din municipiul Chișinău. ”Jurnaliștii se bucură de aceleași beneficii ca orice membru de sindicat prevăzute în Conventia Colectiva (la nivel de ramură). Iar organizațiile sindicale pentru jurnaliști au aceleași avantaje ca alte organizatii sindicale care sunt la evidenta Sindicatului Lucrătorilor din Cultura conform prevederilor statutare”, a afirmat Nicolae Garaz.

Cel mai des, tăcere și toleranța de care dau dovadă jurnaliștii este explicată prin lispa unui sindicat al presei, care să le apere drepturile și să funcționeze în afara instituției la care muncesc. În cele două redacții, ”Jurnal de Chișinău” și ”Radio Moldova”, una privată și alta publică, una fără sindicat iar alta cu propriul sindicat, la întrebarea dacă și-ar dori un sindicat al presei, jurnaliștii răspund : ”Da! Avem nevoie. Dacă ar fi un sindicat al nostru, atunci ar fi și curaj de a spune unele lucruri și probleme cu care ne confruntăm”.

”Cotizația este pentru menținerea sindicatului”

Dacă jurnaliștii de la instituțiile mass media private nu au propriul sindicat, atunci la instituția publică TRM, există de la bun început un sindicat. Directorul Sindicatului TRM, Simion Ciobanu afirmă că nici la TRM nu există un sindicat al presei, toții fiind tratați egal conform legii sindicale, de la șoferi și menajere la redactori, prezentatori și moderatori.

”Facilitățile sunt apărarea drepturilor conform articolul 12 din legea sindicatelor. Noi nu-i divizăm în jurnalist și șofer, pentru noi ei toți sunt membri de sindicat. Statul nostru e că pot să fie membri nu doar angajații companiei TRM, este un aliniat care prevede că poate să fie membru orice angajat de la altă instituție. Conform constituției fiecare are dreptul să facă parte dintr-un sindicat dar până la urmă fiecare alege ce face”, afirmă directorul Sindicatului TRM, Simion Ciobanu.

Fiecare membru contribuie cu un 1 % din salariul său lunar. ”E simbolic. Cotizația este pentru menținerea sindicatului nu e pentru altceva”, punctează Simion Ciobanu.

Directorul sindicatului a explicat vag că membrii sindicatului care sunt toți angajații TRM, au parte de călătorii în perioada de vară la mănăstirile din țară. ”Selecția e simplă, se pune aviz și doritorii sună și se înregistrează”, accentuiază Ciobanu.

Zina Izbaș, angajat Radio Moldova, reporter ”Forța Junimii” spune că după foarte mulți ani de muncă abia anul trecut a beneficiat de un bilet la un sanatoriu. ”Pe parcursul mai multor ani am stat binișor la coadă până în sfârșit am avut această ocazie și am beneficiat și eu o dată de „privilegiul” (în ghilimele) de a fi membru al sindicatului. Cred că sindicatele ar trebui să facă mai mult pentru că noi plătim o groază de bani cotizații și chiar mă întreb câteodată unde merg?”, povestește membra sindicatului TRM.

”Mai știu că se organizează activități culturale, sportive și am participat chiar, dar ar trebui să se vadă activitatea sindicatelor. Trebuie să fie făcută această activitate publică și vie, să vadă oamenii că nu în zadar sunt membrii ai sindicatului”, a adăugat ea.

O altă membră a sindicatului TRM, Olga Stăvilă, șef redacție tineret Radio Moldova povestește că a beneficiat de atenția sindicatului prin faptul că i se acordă anual câte un cadou de sărbători de Crăciun pentru copii, iar în cei 11 ani de când este membrul sindicatului a beneficiat de două foi la sanatoriu. ”Îmi lipsește o solidaritate între jurnaliști și un sindicat al jurnaliștilor. De ce să cunoaștem doar pe interior ce se face, chiar dacă vreau să zic că pe interior este relativ transparent din ceea ce am văzut eu, cel puțin nu poți să obții o foaie la odihnă mai devreme de 3-5 ani de la angajare. Însă aș vrea să ne întrunim și cu alți jurnaliști și de ce nu, să nu fim împreună doar la muncă, dar și la odihnă”, spune jurnalista.

”În linii generale aș putea spune că se respectă drepturile jurnaliștilor de la Radio Moldova, dar oricum mai sunt unele nuanțe pe care le-am putea discuta. Însă nu ne prea întâlnim în ședințe sindicaliste să dezbatem un subiect anume și asta poate ne lipsește. Da, știu că se organizează mici ședinte cu câțiva activiști sindicali. O dezbatere pe bune aș vedea-o cu toți angajații, sindicaliștii și factorii de decizie, ori așa ceva nu am văzut”, adaugă ea.

Sindicatul comunist

Rodica Mahu, fost angajat TRM și în prezent redactorul ”Jurnal de Chișinău” își amintește de anul 2004, când circa 150 de angajați Teleradio Moldova au protestat și au cerut libertatea editorială.

”Reventicările noastre era întâi de toate de ordin politic și atunci am ieșit și din sindicatele din domeniul culturii din care făceam și noi parte ca jurnaliști. Am luat această decizie pentru că nu ne reprezentau și erau de altă parte a baricadei în încercarea noastră de a dobândi libertatea editorială. În 2004 era o guvernare comunistă și noi ne-am dorit ca ascultătorii și telespectatorii să știe ce se întâmplă pe întregul eșichier politic, întreaga societate, nu doar ceea ce vrea să transmită partidul comunist”, povestește jurnalista.

”Sindicatele erau total vândute, total aservite puterii, așa probabil au și rămas… În general, un sindicat e o treabă bună în cazul în care se ocupă de lucrurile de care trebuie să se ocupe un sindicat. Așa cum a fost, de exemplu, sindicatul ”Solidaritate” din Polonia, la aniversarea 25-a a acțiunilor lui la care am luat și eu parte în 2005. Exista o solidaritate care a luptat cu regimul sovietic comunist și ei au izbândit ce au vrut oamenii. Iată că eu deja de 9 ani nu mai fac parte din sindicat”, afirmă redactorul ”Jurnal de Chișinău”.

„Consecința acestei meserii care este una dintre cele mai supuse riscului din lume, fără zonele de conflict major, dar chiar și zonele de conflict pe care le-am avut aici în 2009. Întâmplător și eu am avut ghionionul să nimeresc într-o împrejurare nu chiar fastă pentru mine. Am fost arestată în stradă, fără solidaritatea presei, cine știe ce s-ar fi întâmplat cu mine? În 2009, la 10 aprilie, toți colegii mei care s-au sesizat, au dat alarma în toată lumea. S-a mediatizat cazul meu și s-a acționat într-un bun spirit sindical, colegial, ceea ne-am dori, bineînțeles fără aceste situații, să acționăm ca un organizm, să ne ajutăm, să creăm cât mai multe mecanism de securitate și chiar medicală pentru breasla noastră. Pentru că nu suntem așa de puțini, pentru că trebuie crescuți și educați tinerii din meseria noastră. Iar ei, având o perspectivă, să nu abandoneze meseria speriindu-se că nu le vor fi apărate drepturile elementare”, punctează jurnalista.

Alte opinii le veți putea citi într-un articol de mâine.

 Autor: Victoria UNGUREANU

EVERYDAY JOURNALISM.COM

Comments are closed.