INTERVIEWS Journalism in Moldova SPECIAL

Valentina Șcerbani, prezentatoarea Publika TV: „Go big or go home”

A făcut radio iar soarta, spune ea, a adus-o în brațele televiziunii. Prezentatoarea Publika TV, Valentina Șcerbani ne-a povestit despre experiența ei în jurnalism și cum pot reuși să devină jurnaliști chiar și cei care n-au absolvit o facultate de profil.

-Ai absolvit o facultate în domeniul limbilor străine. Cum a fost trecerea de la un domeniu la altul și de ce te-ai decis să faci jurnalism?

-Am absolvit Universitatea Alecu Russo din Bălţi, facultatea de Limbi şi Literaturi Străine. Pasiunea mea pentru jurnalism, cred eu, am avut-o încă de pe băncile şcolii. Îmi plăcea să citesc mult, să compun, să recit, să prezint anumite manifestaţii, să scriu scenarii şi proiecte. Eram un copil care era implicat în tot felul de activităţi. Adevărata mea relaţie cu mass-media, a început însă, în 2009. Deşi nu aveam experienţă şi nici studii în jurnalism, am mers totuşi la un casting la Radio Sport. Era nevoie de ştirişti. Am dat o probă de voce şi… m-au luat. Aşa au urmat doi ani frumoşi de Radio.

Valentina Șcerbani-Ți-a fost greu să intri în spațiul media fără o facultate de profil?

-Facultatea nu îţi va da niciodată esenţialul: pasiunea şi dragostea faţă de ceea ce faci. Americanii au o vorbă „Go big or go home”. Asta nu se învaţă nicăieri, iar atunci când faci ceva din plăcere, rezultatul este garantat. N-am învăţat nici în prezent să răspund la întrebarea „Unde eşti?”, cu „sunt la muncă”. De fiecare dată, răspundeam „Sunt la radio”, iar acum „Sunt la Publika”. Ceea ce făceam la radio sau ceea ce fac în prezent la TV este pentru mine un stil de viaţă, o platformă în care imaginaţia şi entuziasmul au posibilitatea să ia forme. Cât despre greutăţi, le întâlnim în orice domeniu. Televiziunea înseamnă un ritm de viaţă alert, responsabilitate, dedicaţie şi profesionalism. Când le conectăm una de alta, greutăţile nu devin altceva decât o punte spre a deveni mai buni în ceea ce facem, o oglindă în care vedem ce nu a fost ok sau unde mai trebuie de muncit.

-După o experiență de mai mulți ani la radio, de ce ai ales televiziunea?

-Noi, oamenii, întotdeauna vrem mai mult. Şi e firesc să fie aşa. Eu zic că ne-am ales reciproc. Acesta a fost un pas important pentru mine. O evoluţie, pot să zic. În primul rând, mă mândresc cu faptul că fac parte dintr-o televiziune de top din Republica Moldova. Din start, îmi era cunoscut faptul că urma să fac parte dintr-o echipă cu adevărat puternică, de la care poţi învăţa în fiecare zi să fii mai bun. Pot spune că pe zi ce trece mă îndrăgostesc şi mai mult de ceea ce fac şi am convingerea că, atunci când depui suflet, nimic nu trece neobservat.

-Cât de dificilă a fost trecerea de la radio la TV?

-Programul. Televiziunea înseamnă un ritm de viaţă alert. Apoi, emoţiile. Dacă la radio, se întâmplă să faci vreo gafă, şi există şansa să treacă neobservată, la televiziune, aşa ceva nu se iartă. Responsabilitatea. În TV, niciodată nu eşti singur. Eşti conştient că în spatele tău e o întreagă echipă de oameni, şi fiecare dintre ei a contribuit cu ceva pentru ca produsul pe care tu îl prezinţi să fie bun. Te implici în ce spui. Şi dacă nu reuşeşti să te menţii la nivel, înţelegi că poţi compromite o muncă toată, în care s-a investit timp, s-a depus creier, talent şi suflet. Şi asta, deja nu ţi-o ierţi tu.

-De ce calități are nevoie un prezentator și de care se ține cont, crezi tu, și la castingurile organizate de televiziuni?Valentina Șcerbani

-Orice televiziune are criteriile sale de selecţie, cred eu. Cu toate acestea, e important să ai dicţie bună, să te simţi liber şi în farfuria ta atunci când prezinţi, să fii natural şi nu în ultimul rând, creativ.

-Se spune că viața de televiziune e mai grea. Cum s-a schimbat viața ta, ritmul după cateva luni de TV?

-Viaţa noastră se schimbă de la o zi la alta. Totul depinde de noi, cum percepem, cum gestionăm sau cum permitem lucrurilor să ne influenţeze cursul. După câteva luni de televiziune, viaţa mea a rămas la fel. Ceea ce s-a schimbat este experienţa şi ora la care mă trezesc dimineaţa. Uneori mă trezesc la 4 dimineaţă, iar alteori merg acasă la 00.00 noaptea. Mari emoţii am avut la primul meu LIVE şi la prima prezentare. Simţi cum inima îţi sare din piept, mai ales atunci când în cască îţi sună Cinci, patru, trei, doi, unu!

-Tu cum ai ajuns pe micile ecrane?

-Nimic nu este întâmplător, totul e la voia întâmplării. Iar întâmplarea este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim. Am prezentat ştirile la Radio Sport, Radio 21, iar mai apoi, la Radio Noroc. A fost un moment în care mi-am zis că ar trebui să încerc altceva şi am mers la Publika TV pentru a da o probă de voce, pentru funcţia de Voice-over. Am fost acceptată, însă, în acea perioadă în afară de radio, mai eram implicată în nişte proiecte pe care nu puteam să le abandonez. Şi am refuzat. Jumătate de an mai târziu, am fost invitată la un casting pentru funcţia de Prezentator. Am trecut şi de această dată şi am acceptat propunerea.

-Prin faptul că ai lucrat prezentatoare la radio și acum la TV, crezi că ai obținut statutul unui jurnalist?

-Un jurnalist este un creator. Eu sunt un om atent la cuvinte şi care se uită sceptic la denumiri, titluri, calificative. Deşi am blog şi scriu de câte ori am posibilitatea, nu sunt bloggeriţă. Sunt fată cu blog. Aceasta e părerea mea. Şi în acest caz, e aproape la fel. Sunt un om care iubeşte ceea ce face, iar ceea ce face este televiziune.

-De cine depinde un prezentator TV și cât de importantă este comunicarea (prietenia) într-o redacție?

-E cea mai importanţă. Este esenţială. Dacă nu există comunicare, nu există progres. Un prezentator nu depinde de nimeni. Depinde de cât de mult se implică în ceea ce face. Iar ceea ce face împreună cu ceilalţi, cu echipa, înseamnă colaborare. E un cerc. Din acest, punct de vedere, pot să zic, că am avut noroc. Am avut noroc de o echipă bună. Chiar de la bun început, fosta mea colegă de la meteo, Veronica Ghimp, (era şi responsabilă de redacţia noastră), m-a susţinut şi încurajat foarte mult. Într-adevăr, am parte de o echipă veselă, solidă şi prietenoasă.

Valentina Șcerbani

-La TV ai început cu prezentarea meteo, acum însă pe lângă asta mai prezinți și două emisiuni. Cum le reușești?

-Într-adevăr, în afară de meteo, mai prezint emisiunea de sâmbătă seară „Lumea Publika”, împreună cu colegul meu, Traian Stoianov. Iar duminică dimineaţă, urmează emisiunea „Stil de Viaţă”. Uite, de aici şi vine importanţa comunicării într-o echipă. Atunci când am nevoie să merg la vreo filmare pentru „Stil de Viaţă”, schimb tura de meteo cu colegii mei, care de fiecare dată sunt foarte deschişi şi înţelegători. În toate proiectele, am alături nişte oameni extraordinari. Cât despre timp, cine caută(timp), găseşte. Eu încerc să delimitez viaţa mea profesională de cea personală. Mă implic la fel de mult în ambele şi fac tot posibilul ca una să nu o influenţeze pe cealaltă.

-Ai avut vreo experiență neplăcută de când ești la TV?

-Da. Chiar în primele zile, când făceam pasa cu Vlad Burac, la întrebarea “ce temperaturi vom avea la amiază în Capitală?”, i-am răspuns „ 50 de grade Celsius”. Imediat, m-am corectat însă după asta am râs foarte mult.

-Te vezi pentru toată viața lucrând în televiziune?

-Nu ştiu ce se poate întâmpla mâine în viaţa mea. Eu tind să cred, că televiziunea va fi pentru mine un drum lung şi plin de surprize plăcute. Am impresia că e ceea ce mi-am dorit dintotdeauna.

Autor: Victoria UNGUREANU
EVERYDAY JOURNALISM.COM

Comments are closed.