INTERVIEWS

Viorel Mihail, redactor-șef revista Săptămâna: “Am ajuns să spunem că  avem libertate, dar nu putem scrie liber”

Viorel Mihail este jurnalistul cu un simţ fin al umorului. Aşa l-am descoperit pe domnul Mihail, mâncând un măr şi servind ştirile la cald. S-a născut pe 1 iulie 1951, în satul Costeşti, Râşcani.  A absolvit Facultatea de Filologie, secţia ziaristică, a Universităţii de Stat din Moldova(1974). S-a afirmat în perioada sovietică, s-a aflat pe baricadele luptei pentru eliberare națională de la sfârșitul anilor 80, a fost printre creatorii ziarului „Glasul Naţiunii”. Redactor, secretar de redacţie, redactor-şef adjunct, la diferite publicaţii periodice: „Tinerimea Moldovei”, „Învăţământul public”, „Literatura şi arta”, „Nistru”. Acum este redactor-șef la revista „Săptămâna”. Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.

-Dl. Mihail, ce părere aveți despre actuala presă din Republica Moldova?
Pot să am două păreri despre presă: una foarte bună și alta foarte proastă. Trebuie să luăm publicații aparte ca să vorbim despre calitatea lor. De asemenea există colective redacționale cu jurnaliști profesioniști, bine pregătiți în ale scrisului. Aici avem despre ce discuta! Eu gândeam că odată cu venirea libertății la putere noi vom scrie liber. Cu părere de rău unii rămân închistați în continuare, supuși unor tabieturi din afara redacției mai ceva ca pe timpul comuniștilor. Acum se comunică foarte puțin despre anumite lucruri care trebuie spuse. Am ajuns să spunem că  avem libertate și trăim cu ea, dar nu putem scrie liber.

-Ce reprezintă publicația “Săptămâna” pentru dvs.?
Este o continuitate a lucrurilor pe care le-am început prin anul 1975. Am lucrat la “Tinerimea Moldovei”, la revista „Nistru”, „Moldova”, „Literatura și Arta”, la revista „SUD-EST”. Publicația noastră a apărut pe 3 februarie, iar la moment avem avem peste 1000 de numere, 20 de ani de muncă. Colegii mei din presă fac jubilele la 3 numere, la 50 de numere, noi nici la 1000 de numere nu am sărbătorit.

De ce ați ales jurnalistica și nu altceva?
Întotdeuna am avut atunci impresia și eram absolut sigur că la jurnalistică se adună tot contingentul de mari patrioți de orientare românească. Însă, când m-am uitat în grupă am văzut oameni simpli, fiecare cu problemele lor. Unii se duceau la jurnalistică numai ca să scrie la vreo gazetă, alții pentru glorie, pentru a-și promova numele. Eu am fost impulsionat  puțin de acest lucru. La început a existat doar catedra de Jurnalistică pe care ulterior am absolvit-o. Mult mai târziu a apărut facultatea de Jurnalism. Cu toată sinceritatea spun că am absolvit universitatea, dar nu știam a scrie. Am fost repartizat la gazetă apoi am fost trimis din secție la secretariat la muncă tehnică, paginam, etc. Am avut un mare noroc că l-am cunoscut pe Ion Bradu. Pe atunci eram tupilat pe lângă dumnealui și m-a sfătuit să-l citesc pe Sadoveanu. În jumătate de an cu lecturile sadoviene mi-am dezvoltat vocabularul și abilitatea de a scrie. „Dacă vei citi cărți, din tine numaidecât o să iasă jurnalist”, îmi spunea dl. Bradu.  După această muncă insistentă m-am apropiat de scrisul corect în limba moldovenească de atunci, iar de acum limba română.

-Care e articolul publicat de dvs. ce a avut un ecou răsunător în societate?
Cândva am avut un articol publicat la “Tinerimea Moldovei”, unde scriam despre lecturi, biblioteci, împrumutul cărților, iar pe marginea celor scrise s-a luat o hotărâre de căre Comitetul Central al Consomolului ca să fie rânduielile așa cum am scris eu. Am avut mule ecouri, dar oamenii s-au schimbat. Acum trăim timpuri rușionoase, unde nonvaloarea e pusă pe talger, iar omul cuminte și mai așezat, omul-valoare este trecut cu vederea, sunt lucruri foarte mari care nu se fac la noi. De exemplu,  scriitorul Andrei Lupan care în curând va împlini 100 de ani merită să aibă un monument cât dealul Măgurei de mare. El ne-a adus limba română în ținut, clasicii, el a făcut Aleea Clasicilor. Am ajuns că credem că libertatea înmulțește nonvalorile.

-Ce le-ați interzice jurnaliștilor să facă în meseria lor?
Eu le-aș interzice să nu spună minciuni, dar cărările vieții sunt grele și înguste cum spunea Eminescu. Nu am gândit niciodată că pe timpuri de libertate să existe atâta minciună. Acum minciuna e plătită și ei o promovează. Eu nu le pot zice acestor oameni să nu scrie despre minciuni pentru că ei astfel se întrețin, au grijă de familiei, copii, etc. Dacă scriu jurnaliștii minciuni pe timpuri rușionoase eu nu-i acuz, fiindcă altfel nu pot trăi. E cel mai urât și dureros lucru atunci când jurnliștii își bat joc de țara în care trăiesc.

Viorel Mihail -Pentru presa tradițională, internetul este o amenințare sau o oportunitate?
Internetul este obiectivitatea de care nu putem fugi. Bineînțeles că presa scrisă va scădea din tiraj, dar am impresia că se va menține sau e posibil să renască. Internetul reflectă mass-media într-o formă foarte lejeră, stufoasă în felul ei, unde greu te poți orienta.  Într-un ziar, în schimb  poți lua articolul să-l analizezi. Internetul a devenit atât de global încât selecția lecturilor se face cu dificultate. Da, internetul va birui presa scrisă.

-Cum se împacă meseria de jurnalist cu familia?
Vreau să spun că tot ce am obținut până acum se datorează soției mele care a pus preț pe munca mea și mi-a creat condiții ideale. Mi-a respectat meseria și niciodată nu m-a întrerupt din lucru.

Cum arată omul Viorel Mihail?
Foarte înalt, mă simt de 1, 95 m, cu toate că am 1, 72m. Mă simt bine. (râde)

-Ce mesaj transmiteți tinerilor jurnaliști?
Ion Helide Rădulescu spunea: „Scrieți băieți, scrieți”. Nu este corect! Eu vă îndemn să citiți și iar să citiți. Nu există o altă metodă de a deveni jurnalist sau om de cultură fără lecturi profunde. Citiți mult cât sunteți studenți!

Autor: Mircea MITROFAN

EVERYDAY JOURNASLISM.COM

Comments are closed.