INTERVIEWS Journalism in Romania SPECIAL

Vitalie Cojocari: “Pune osul la treabă dacă vrei să devii un reporter bun”

Vitalie Cojocari este tânărul jurnalist român ale cărui reportaje apar la cel mai important jurnal al zilei, Știrile Pro TV de la ora 19.00, prezentat de Andreea Esca. A început cu presa scrisă, apoi a fost reporter al Știrilor Pro TV Chișinău, iar de șase ani face parte din famila Știrile Pro TV București. Vitalie a devenit recent unul dintre câștigătorii concursului „Reporter European” ediţia 2012. Blogger. Este român născut în Republica Moldova și tatăl unei fetițe.

Cum arată începutul tău în media?

La început, în naivitatea mea, credeam că facultatea de jurnalism te face jurnalist. Din primul an de universitate am realizat însă că o diplomă te poate ajuta puţin de tot și nu îţi bagă meserie în cap. Așa că am început să caut o redacție unde să-mi pot ascuți penița. Din fericire am ajuns la Basa Press, o agenție de știri din Chișinău extrem de bună la acele vremuri. Practic, așa a început totul pentru mine. Ţin minte că mergeam la conferinţe, la evenimente şi nu aveam decât un pix şi un carnet. Nici vorbă de reportofon. Cum scriam pe teme economice, trebuia să fiu foarte atent la cifre, să le notez cu acurateţe de chirurg. Experienţa de agenţie îmi este de mare folos şi astăzi: mi-am păstrat abilitatea de a nota tot ce este cel mai important într-un carneţel ca să nu mai fiu nevoit să ascult ore întregi de înregistrări în redacţie.

Ce îți aduci aminte din anii de studenție?

Anii de studenţie au fost frumoşi şi cu de toate. Am avut colegi interesanţi, profesori excepţionali. Marele merit al conducerii facultăţii din care am ieşit cu diplomă de jurnalist a fost că ne-a adus nouă, studenţilor, ziarişti cunoscuţi, somităţi în domeniu. Aceşti oameni ne împărtăşeau din experienţa lor bogată şi… ne transmiteau virusul jurnalismului. Este adevărat, nu toţi colegii mei s-au îmbolnăvit, dar pe mine m-a prins. Ca să înţelegeţi cât de mult, o să vă spun porecla pe care o aveam atunci: chiar şi unii colegi de facultate îmi spuneau „jurnalistul”. Nu aveam nimic altceva în minte decât jurnalism, nu mă vedeam făcând nimic altceva.

Ai început cu presa scrisă, ai cochetat cu radioul, acum ești la TV. Ți-ai atins scopul profesional? Sau îți dorești mai Vitalie Cojocarimult?

De multe ori mi s-a râs în faţă când recunoşteam sfios că vreau să fac jurnalism de televiziune. Eram luat peste picior, pentru că, spuneau colegii mei, toată lumea vrea în televiziune, să se facă vedetă, așa că nu am nicio şansă. Zeflemeaua lor m-a ajutat. Am realizat că nu sunt bine pregătit şi că trebuie să încerc prin paşi mici să ajung la ţel. Mai întâi am învăţat meserie pură, gazetărie de bază într-o agenţie de presă. Am stat aproape un an la Basa Press. Apoi, am avut o relaţie de amiciţie, dar nu prea importantă, cu radioul. Mai târziu, câteva articole mi s-au publicat în Ziarul de Gardă, o publicație de jurnalism de investigație din Moldova. Mi-am urmat însă visul şi m-am angajat într-o televiziune micuţă de la Chișinău. Se numea Euronova. Am vrut să înţeleg ce înseamnă viaţa de reporter de televiziune. Într-un final, după mai multe CV-uri trimise, după mai multe interviuri, am reuşit să mă angajez la ProTv Chişinău. Abia aici am simţit cu adevărat cum e sa fii jurnalist de televiziune, ce înseamnă să faci reportaje cu ecou şi efect. A fost o şcoală cum rar găseşti în Moldova. Sunt în continuare la ProTv, numai că în Bucureşti. Evident, îmi doresc mai multe de la această meserie, să fiu mai bun, să fac reportaje deosebite, să cresc. Deci, mă văd exclusiv în televiziune! Asta ştiu să fac, doar asta îmi doresc.

Care e diferența dintre Pro TV Chișinău și Pro TV București din perspectiva experienței tale?

Care este diferenţa dintre Moldova şi România, o să vă întreb la rândul meu? Multe se rezumă la proporţii – totul aici, în Bucureşti, este mai mare, mai impozant. În rest, Pro Tv e Pro Tv de oriunde ar emite. Aceleaşi standarde, aceeaşi calitate, aceeaşi abordare. Ar fi totuşi o deosebire: ritmul ameţitor la care eşti expus şi la care trebuie să lucrezi în Bucureşti. Probabil că oraşul ţi-l impune. Dacă cineva care nu ştie cum funcţionează o televiziune ar fi paraşutat în redacţia ştirilor Pro Tv cu 5 minute înainte de începerea stirilor, nu ar pricepe nimic din ce se întâmplă. Este greu de priceput cum funcţionează lucrurile: toată lumea vorbeşte în gura mare cu toată lumea şi totuşi oamenii se înţeleg, iar treaba merge strună.

Cum ai reușit să lucrezi la Pro Tv București? Îți aminteși primul tău material? Despre ce era?

Visam să muncesc în redacţia Ştirilor ProTv Bucureşti. Era tot ce îşi putea dori puştiul Vitalie Cojocari, reporter de aproape un an la ProTv Chişinău. Iarăşi mi se spunea însă că nu am nicio şansă, s-o las baltă cu visurile şi să mă trezesc. Acum le mulţumesc celor care nu au avut încredere în mine, căci m-au motivat. Evident şi la Bucureşti am trecut printr-o perioadă de probă. Aveam însă experienţa ProTv Chişinău, aşa că mi-a fost mai uşor. Dar problema nu a fost de adaptare în redacţie, ci în ţara în care mă mutasem, dar mai ales în oraşul enorm pe care nu-l ştiam deloc. Asta a fost adevărata provocare. Bucuria mea foarte mare este că am reuşit să trec peste multe bariere, iar astăzi trăiesc un vis împlinit. Cât despre primul material, cred că a fost despre schimbările în calcularea facturilor la încălzire.

Vitalie Cojocari

Cum arată pentru o zi viața unui reporter la ProTv București? Care e programul său?

De regulă ajung pe la 9.00 la muncă. Plec la filmare pe la 10. Revin în redacţie, scriu textul reportajului. Apoi urmează editarea video. Într-un final materialul filmat va apărea pe post. Simplu? Nu, este o muncă uriaşă. Apropo, un începător o să creadă că cel mai complicat lucru în jurnalismul de televiziune este să concepi reportajul. Greşit, cel mai greu este să-l găseşti. Căci dacă ai talent şi ambiţie o să înveţi meserie. Flerul, însă, nu se poate învăţa.

Ai și un blog personal (cojocari.ro). Ce ne poți spune despre conținutul lui? Când l-ai început și cu ce scop?

Am deja 5 ani de blogging. Am început să scriu pe cojocari.ro când am realizat că nu prea mă interesează ce se întâmplă în Moldova. Doar cu ajutorul blogului mă puteam disciplina să urmăresc situaţia economică, dar şi social-politică de peste Prut. Aşa se face că blogul meu este ca o legătură cu ţara în care m-am născut şi de care, evident, mi-e dor.

 Ce te deranjează cel mai mult în presa din România?

Mă deranjază lipsa de profesionalism. Până şi un reportaj de tip tabloid poţi să-l faci cu profesionalism. Mă deranjează când se minte!

Ce părere ai despre televiziunile de peste Prut?

Din păcate, deşi s-a investit masiv în televiziunile din Chişinău în ultima vreme, ele nu sunt tratate ca nişte afaceri şi sunt la cheremul unor politicieni, iar asta e o problemă. În rest, ProTv Chişinău rămâne în continuare de referinţă atunci când vorbim de ştiri.

Vei face doar știri? Te-ai gândit să faci entertainment? Ai avut vreo ofertă?

Orice jurnalist bun are oferte. Dar eu nu vreau să mă implic în divertisment. Îmi place enorm ce fac acum şi nu aş vrea să renunţ.

Te vezi vreodata revenind la Pro Tv Chișinău?

Niciodată nu spun niciodată.

Care e omul de televiziune pe care îl apreciezi?

Este mai complicat să vă dau un răspuns: începând cu Richard Quest, trecând pe la George Buhnici, mergând pe la Leonid Parfenov… sunt tare mulţi. Încerc să fur meserie de la fiecare.

Care ar fi defectul tău cel mai supărător pentru cei din jur?

Habar nu am. Sper să nu fie unul peste care să nu pot trece, în caz că-l observ şi eu.

Cât muncești asupra unui reportaj?

De regulă, se munceşte o zi, dacă este o ştire care “arde” atunci, dar se poate munci şi mai multe zile. Depinde de subiect. Acum am în pregătire mai multe reportaje, unele îşi aşteaptă rândul… uneori chiar şi câte o săptămână. Este bine să ai în tolba ta reportaje în pregătire, căci ştirile sunt ca un balaur flămând ce trebuie hrănit în permanenţă.

A fost vreun moment când ți-ai zis că renunți la TV?

Da, există astfel de momente. Are legătură în primul rând cu stresul inerent unei astfel de munci. Aş fi ipocrit să spun că nu am vrut să plec, să renunţ. Din fericire, vine destul de repede şi răsplata, care anulează tot stresul: îţi vezi munca la televizor. Apoi vezi oameni buni şi năpăstuiţi pe care i-ai ajutat, vezi oameni răi care au fost daţi în vileag şi ştii că nu munceşti degeaba. De fapt, asta este răsplata supremă.

De la cine ai primit cele mai multe critici care te-au ajutat unde ești acum?

Critici trebuie să primeşti în fiecare zi ca să evoluezi. Autosuficienţa este o cucoană tare şireată şi nu simţi când te fură, te crezi cel mai tare, iar drept rezultat te plafonezi. Accept orice critică şi mă bucur când învăţ câte ceva de la cei care îmi fac observaţii.

Recent ai câștigat un premiu. Despre ce este vorba?

Este vorba despre premiul al II-lea în cadrul concursului „Reporter European” ediţia 2012. La început am fost chiar fericit când am aflat că o ştire de-a mea a fost aleasă de juriu. „Trofeul” mi-a revenit pentru un material despre un şir de autostrăzi care ar trebui să traverseze România, dar din lipsă de fonduri totul rămâne un vis frumos.

Vitalie CojocariCum împarți meseria cu familia? Te critică soția pentru timpul oferit prea mult Pro-ului?

Din fericire pentru mine, soţia este şi ea un reporter de televiziune foarte bun şi înţelege riscurile meseriei. Acum că a apărut pe lume Natalia, fetiţa mea, încerc să-mi fac mai mult timp pentru familie. Sincer să vă spun, familia mea este tot ce am mai important pe lume, centrul universului meu.

Ce faci în timpul liber?

Citesc, blogăresc, fac sport, ies în parc cu Natalia. Din păcate am atât de puţin timp la dispoziţie, încât nu reuşesc să mă plictisesc.

Faci sport? Ce preferi?

Înainte alergam după minge, jucam fotbal. Astăzi prefer să fac mai mult sport de întreţinere, aşa că merg de cel puţin trei ori pe săptămână la sală.

Citești cărți? Care e ultima?

Acum citesc Portretul lui Dorian Gray, de Oscar Wilde. O minunăţie de carte. Din păcate, puţinul timp pe care îl am nu-mi permite să citesc cât mi-aş dori. Am avut o copilărie fericită tocmai datorită cărţilor. Eram un devorator de cărţi. Cred că asta m-a ajutat cel mai mult. Mai mult decât şcoala, liceul, facultatea.

Ai vreun dor? Care este el?

Desigur, mi-e dor de ţară, de părinţi, de fraţi. Din fericire, mi-l potolesc cu ajutorul noilor tehnologii. Vorbesc cu ai mei prin mesageria instant pe internet şi parcă sunt acasă.

Mergi des în RM?

Rar, foarte rar. Merg atunci când am treabă. Altfel, nu prea am motive. Moldova a devenit o ţară din care nu se pleacă, se fuge. Mă întristez amarnic când ajung pe acasă, pe la Chişinău. Este dezolant ce văd, în special toamna, iarna, când verdele frumos al naturii nu poate acoperi drumurile sparte, blocurile cenuşii şi triste, privirile secate ale oamenilor.

Ce mesaj le transmiți celor care vor să devină reporteri de TV?

Să înţeleagă faptul că reporteria este o muncă, nu vedetism. Să priceapă că trebuie să pună osul la treabă dacă vor să se facă reporteri buni. Nimic nu vine de-a gata şi cel mai greu este să te schimbi pe tine, să încerci să te depăşeşti. În plus să nu le pese de cei care îi descurajează, dimpotrivă, ar trebui să-i ajute. Doar ceea ce nu ne doboară ne face mai puternici.

Autor: Mircea MITROFAN

EVERYDAY JOURNALISM.COM

Comments are closed.