EVERYDAY STORIES SPECIAL Special

Vlada Cotorobai, bloggeră: Toți își doresc publicitate pe gratis

În ultimii ani bloggerii din Republica Moldova au devenit din ce în ce mai solicitați de companii pentru campaniile de promovare. Unele companii și-au concentrat bugetele de PR mai mult în aparițiile pe bloguri decât în presă. Totul e bine și frumos până aici și până în momentul negocierilor, atunci când multe companii și-ar dori publicitate, dar fără investiții. Bloggera Vlada Cotorobai speră însă că această tendință va fi una trecătoare pentru Republica Moldova. Aflați din acest interviu cum a devenit Vlada influencer la Global Records (cea mai mare agenția de influenceri din România), ce înseamnă pentru ea frumusețea, dar și care este rezultatul unei colaborări cu make-up artista Liuba Ojog.

-Cum era Vlada atunci când a scris primul articol pe blog, ce speranțe și-a pus, ce aspirații a avut și cum este astăzi Vlada?

-În momentul când am început să scriu pe blog, am fost o simpla copilă neinformată ceea ce presupune domeniul de blogging, cu atât mai mult nici prin cap nu i-a trecut că anume blogul ei o va face remarcată. Vlada de atunci avea cu toate alte planuri și vise, dar mă bucur enorm de mult că a crescut fata aia și s-a apucat de ceea ce îi aduce multă satisfacție și bucurie – de blogul ei de modă și lifestyle. Vlada de acum este o fire ambițioasă, îi place să inspire oamenii și speră să ajungă foarte departe. O caracterizează simplitatea, naturalețea și mereu le abordează la ea pe blog. Eu zic să faceți click pe www.vladacotorobai.com și să vă convingeți.

-N-o să te întreb de ce ți-ai făcut un blog fashion (s-a mai scris despre asta), ci o să te întreb de ce îți dorești o colecție personală de încălțări? Cine și cum ți-a trezit interesul pentru fashion?

-Eu ador la nebunie pantofii, am deja o colecție impunătoare și tind să o întrec chiar și pe Anna dello Russo :D. Uneori când merg la cumpărături și caut un model anumit și nu îl mai găsesc, îmi vine în gând să mă fac „shoe designer” și să îmi creez toți pantofii după propriul meu gust. Ceea ce ține de modă, cred că o am din copilărie, mereu mi-a plăcut să asortez hainele diferit și să mă evidențiez de toți.

-Ești una dintre bloggerițele fashion & beauty, care este activă constant și probabil acesta este unul dintre criteriile/calitățile care îl fac pe un blogger să obțină succes și vizibilitatea spre care tinde. Care este motivația ta în blogging?

-Sincer, sunt zile când pur și simplu las baltă tot și lenevesc zile întregi, dar mă bucur că am o comunitate care mă încurajează de fiecare dată. Îmi scriu mesaje în privat, apreciază munca pe care o depun, pentru că, credeți-mă, e o munca enormă depusă în spatele unui blog. De aici vine și motivatia mea, urmăritorii mei sunt motivația mea.

-În ultima perioadă ai devenit remarcată nu doar la Chișinău, dar și la București de agenția „Trending Influencers” by Global Records. Ce înseamnă pentru tine această oportunitate?

-Pentru mine e o oportunitate foarte mare, e ca și cum ar fi biletul norocos. Niciodată nu am crezut că blogul meu va fi apreciat peste hotarele Republicii Moldova, darămite să colaborez cu cei de la Global Records. Semnarea contractului cu ei a fost încă o dovadă că ceea ce fac, e bine și este loc de mai mult. Aceștia m-au motivat enorm să îmi continui activitatea și să tind spre țelurile pe care mi le-am propus, unul dintre acestea fiind mutarea la București. Eu cred în mine și sper că cititorii o fac la fel.

-Care sunt avantajele de a fi blogger în Moldova, dar și dificultățile pe care le-ai întâlit pe parcursul anilor?

-Unicul avantaj e că Republica Moldova e o țară micuță și probabilitatea să fii remarcat de toți e mare, însă ca să te dezvolți anume în blogging sau în modă, să obții anumite colaborări e foarte slab. Lumea abia acum a înțeles cu exactitate termenul de blogger, ce presupune acesta și care sunt avantajele de a colabora cu un blogger. Pe când peste hotarele țării influencerii sunt recunoscuți de toată lumea și au colaborări foarte mari cu cele mai faimoase case de modă și să nu uităm că fac bani grei din asta. Zic să nu uităm și de gurile rele din Republica Moldova, pe care cu greu le faci față, pentru că așa e obișnuit moldoveanul, să comenteze masiv și negativ.

Mai este un dezavantaj în Republica Moldova care este tare des întâlnit printre companiile care oferă colaborări bloggerilor : toți doresc publicitate pe gratis. Este foarte urât când știi ca este o companie de talie internațională și având surse financiare foarte mari vin cu propunerea de a lucra pe gratis. Chiar așa e de greu de înțeles că a fi blogger e la fel o muncă, care trebuie rasplătită pe merite? Abia aștept ziua când va lua sfârșit „tendința” asta.

-Câți bani ai făcut din blogging versus câți ai investit?

-Nu este o cifră concretă, dar cu siguranță am investit mult mai mult decât am obținut și nu vorbesc doar de bani.

-Și pentru că te-am invitat într-un proiect beauty, spune-mi cât de reprezentativă este frumusețea în bloggingul fashion?

-Părerea mea e că contează mult, dar important e să nu o ducem în extrem. Pentru mine frumusețea omului se rezumă la personalitate mai mult, decât la exterioriul fizic.

-Ambalajul contează? Pe blog, pe facebook, pe intagram?

-Da, contează. Să fim serioși, cui nu îi plac pozele frumoase și pozitive? Important e să rămânem la fel de frumoși și în viața reală, să nu vindem falsitate și fățărnicie pe rețelele sociale.

-Se tot spune că machiajul este ca o mască pe care ne-o punem noi femeile. Crezi că machiajul este un element important în viața oricărei femei sau că într-adevăr exagerăm cu machiajul?

-Pentru mine machiajul reprezintă doar un accesoriu care îmi completează ținuta. Dacă vreau, azi îl port, dacă nu, atunci altă dată. Eu mereu optez pentru un machiaj lejer de zi în nuanțe nude. Excepții fac atunci când sunt prezentă la diferite evenimente fastuoase, unde se cere un machiaj mai strident.  Sunt persoane care chiar exagerează cu machiajul pe timp de zi, dar nu poți să le interzici nimic, așa se simt ele mai bine.

-Cum a fost experiența în proiectul beauty și unde ai purta acest machiaj? Cum a fost să lucrezi cu make-up artista Liuba Ojog?

-A fost o experiență tare faină și chiar vă mulțumesc pentru oportunitate. Liuba e o persoană interesantă și foarte creativă, aceasta a decis să mă transforme pentru o zi într-o persoană total diferită de ceea ce sunt zi de zi. Și chiar mă bucur că a făcut-o, am ieșit și eu puțin din zona mea de confort. Machiajul realizat de aceasta e unul excentric și cred că s-ar contopi perfect pentru Fashion week-ul de la Milano.

Sursa: Everyday Journalism

Make-up: Liuba Ojog

Fotografă: Margarita Cernei

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*