EVERYDAY STORIES INTERVIEWS SPECIAL

Actrița Silvia Busuioc: „SUA îți dă posibilitatea să visezi”

„Nu-i nimic imposibil”, acesta este mottoul Silviei Busuioc, studentă la cel mai renumit studio pentru actori din Statele Unite ale Americii, „Actors Studio”. Este o șansă care i s-a părut imposibilă la început, spune Silvia, dar care a devenit realitate. Învață acum de la cei mai buni actori și regizori americani, la un studio al cărui membră a fost și actrița Marilyn Monroe.

Traseul ei din ultimii cinci ani este unul diferit de ce și-ar fi imaginat că va face pe când era studentă la Chișinău. În Italia a absolvit o facultate în domeniul teatrului și spectacolului. A reușit chiar și să muncească în teatru, televiziune și modeling. Însă și acestea i s-au părut puține atunci când a aflat de existența „Actors Studio” din SUA. Anul trecut, în urma unui interviu, i s-a oferit șansa de a studia timp de un an și chiar posibilitatea de a deveni membră pe viață, ceea ce este destul de greu de obținut, povestește Silvia.

Din Italia mai aproape de Hollywood

„Problema e că în Italia totul decurge foarte lent. Evident, e mult mai bine decât în R.Moldova, dar după o perioadă vrei mai mult decât atât. Aveam multe job-uri, dar nu la nivel înalt.

Știam despe „Actors Studio”, pentru că orice actor care a studiat actoria știe ce însemană „Actors Studio”. Fondatorii acestei organizații s-au inspirat din „metoda Stanislavski” din Rusia. Mulți s-au interesat de această metodă, pentru că își doreau să afle de ce anume acei actori recită atât de bine. Acest studio nu e o școală, ci o organizație non-profit. Citind informații de pe internet, am crezut că nu pot să aplic, pentru că trebuie să locuiesc în SUA. Credeam că e imposibil. Discutasem cu câțiva profesori din Italia și ei îmi spuneau că acolo e foarte complicat să devii studentă. Eu oricum am încercat, am trimis dosarul și am primit răspuns, în care mi se zicea că tot ce pot să-mi ofere este un interviu cu Martin Landau, director artistic, actor vestit, câștigător de premiu Oscar.

Eu sunt oaspetele acestei organizații, nu sunt membru, pentru că odată ce devii membru este pentru toată viața. După ce am obținut viza, am avut acea discuție. Eram emoționată. Trebuia să-l conving de ce merit să am această șansă și l-am convins, povestindu-i despre experiențele mele din R.Moldova și Italia. A fost cea mai frumoasă zi din viața mea când am fost acceptată ca și oaspete în această organizație”, povestește Silvia.

silvia set comedy movie italy

Muncă și iar muncă

Muncește zilnic, are probe, lecții și repetiții. „Lucrez între Londra și Hollywood”, spune ea, pentru că își trimite materialele pentru un rol în film și în Londra.

„Am avut deja posibilitatea să lucrez pe scenă cu doi regizori de filme. Am avut rolul Soniei din „Unchiul Vania”, de A.Cehov. Iar acum lucrez la o nouă piesă, „Antigona” de Sofocle. Sunt bucuroasă pentru că aici am posibilitatea să comunic cu oameni importanți și realizați în lumea actoriei. Iar datorită acestei școli eu am devenit mai naturală, mai firească, mai relaxată pe scenă. Aici suntem învățați să improvizăm, să nu ne blocăm și să ne descurcăm singuri pe scenă”, spune ea.

„De obicei, când vizionăm un film, ne spunem că acești actori au talent și sunt niște norocoși. De fapt, este vorba de muncă, multă muncă zilnică. Știam că actoria este grea, dar acum mi-am da seama că este și mai complicat”, adaugă Silvia.

with Mark Rydell și Cathleen Leslie
with Mark Rydell și Cathleen Leslie
with Martin Landau
with Martin Landau
The Actors Studio in Hollywood
The Actors Studio in Hollywood
with Mark Rydell and other members of The Actors Studio
with Mark Rydell and other members of The Actors Studio

Premiul Oscar?

La întrebarea unde vrea să ajungă datorită acestor cursuri, Silvia răspunde cu o întrebare: „Premiul Oscar?” și apoi continuă: „Visul meu este ca lucrul meu sa fie apreciat de public și premiat. Aș vrea să lucrez cu regizorul Darren Aronofsky, care a lucrat și cu Natalie Portman. Îmi doresc să lucrez în SUA și Marea Britanie, dar nu exclud și posibilitatea de a munci și în Europa, pentru că și pe continentul nostru sunt filme bune”.

Actorie până la 85 de ani…

În Italia făcea modeling pentru ca să se poată întreține. „Actorie poți să faci până la 85 de ani, dar modeling-ul până la 30 de ani maximum, pentru că trebuie să fii atrăgătoare și să te miști bine, atât. În plus, modeling-ul nu îți dă posibilitatea să te exprimi ca și persoană. În actorie prin roluri exprimi stări, valori, e un lucru foarte creativ. Asta însemnă să fii artist, să depui tot efortul și experiența pentru a realiza, a crea acel personaj și de a recita în fața camerei sau în fața unui public.

În SUA dacă se vede că depui efort, ești apreciat. În Italia ești apreciat mai mult decât în Moldova, dar dacă să comparăm cu SUA, atunci nu există acea apreciere. Îmi amintesc cum mergeam la diverse castinguri și nu mă priveau ca pe un om care muncește mult, dar îmi analizau doar imaginea și apoi judecau dacă îmi dau sau nu job-ul. În SUA, însă, se apreciază cât de mult te pregătești pentru un rol”.

Silvia Busuioc

Silvia Busuioc

„Să le dăm șansa tinerilor din R.Moldova să viseze”

„Tinerii din R.Moldova trebuie să lupte și să obțină mai mult decât le poate oferi țara. Experiența de aici mi-a demonstrat că dacă îți dorești, atunci obții, ajungi la obiectiv, iar după ce îl obții, ai obiective și mai mari.

Noi în R.Moldova suntem mult mai practici. Când eram la școală făceam profil real și nu-mi imaginam o carieră artistică, pentru că noi mereu ne gândim cum să supraviețuim. Trebuie să le dăm tinerilor și posibilitatea de a visa și a lucra în domeniul în care își doresc, nu doar pentru că trebuie. Părinții își doresc copii economiști și ei chiar fac economie, pe când și-ar fi dorit poate să facă muzică”, spune Silvia.

„Tinerii din R.Moldova ar putea să aplice la „Actors Studio”, chiar dacă e dificil. Ei acceptă foarte puțini străni. În acest an, de exemplu, suntem eu și o actriță din Olanda. E complicat, dar nu e imposibil. Trimiți dosarul tău și scrii sincer de ce vrei să faci asta. Americanii apreciază sinceritatea foarte mult.

at the screening of Mark Rydell movie

„Voi face actorie toată viața”

„După aceste cursuri am devenit mai sigură de sine. Am această viziune americană: nu-i nimic imposibil. Luptă pentru ce îți dorești și vei reuși. SUA îți dă posibilitatea să visezi. Iar la nivel creativ, lucrând cu persoane importante care s-au realizat în cinematografie, ești inspirat și devii mai creativ.

Voi face toată viața actorie. În plus, acum scriu un proiect bazat pe o istorie reală, care este, de fapt, povestea mea. Colaborez cu un scriitor american. Aș vrea pe viitor să învăț regie, pentru că îmi place să editez. Poate, lucrând cu acești oameni îmi voi dezvolta și această latură.

Ce ține de R.Moldova, îmi doresc să lansez o organizație artistică, care ar colabora cu artiști din mai multe țări. Noi avem mulți tineri talentați, trebuie să le oferim șanse”, încheie Silvia Busuioc.

Autor: Victoria UNGUREANU

EVERYDAY JOURNALISM.COM

 

Comments are closed.