INTERVIEWS JOURNALISM SPECIAL

Adrian Halpert: “N-am pierdut niciun proces de presă”

Adrian Halpert este jurnalistul român care și-a început cariera în televiziune la TVR. Timp de 22 de ani de presă, dl. Halpert a migrat de la televiziune la presa scrisă, apoi pe online. A fost redactor-șef al cotidianului “Libertatea”, director editorial la Adevărul, în prezent scrie pentru „Evenimentul Zilei”, iar pe online publică pe www.reportervirtual.ro. Spune că: “Presa românească seamănă mult cu politica românească”. Un adevărat jurnalist care a lansat mulți tineri pe piața mediatică. Un bun familist, tată a unei fete de 17 ani și cel mai bine se simte acasă, lângă soția sa, Adriana.

-Cum ați debutat în presă? Cum a fost să lucrați într-o redacție?

În presă am debutat la TVR, în 1992, parcă prin martie, nu mai știu exact. Fosta mea profesoară de fizică din liceu, Livia Pop, Dumnezeu s-o odihnească!, era producător la emisiunea „Veniți cu noi pe programul doi”, realizată de Mihai Tatulici. Ăsta a fost primul meu contact cu presa. După vreo câteva luni, mi-am dat seama că televiziunea nu e de mine. Îmi plăcea să scriu. Tocmai se făcea echipă pentru „Evenimentul zilei”, un nou cotidian lansat de Ion Cristoiu. Și am zis să-mi încerc norocul! Doar că la Cristoiu se intra foarte greu. Pe atunci, așa erau vremurile!…, era păzit de bodyguarzi și nu putea pătrunde oricine la el în birou. Așa că am apelat la o stratagemă: i-am spus secretarei că am un dosar despre Mihai Tatulici. Bineînțeles că n-aveam așa ceva… În următoarele cinci minute m-a primit Cristoiu, i-am arătat textele mele și restul este, cum se spune, istorie…

-Când ați publicat primul articol? Ce subiect ați abordat?

A, chiar nu mai țin minte! Sunt 22 de ani de atunci! Și mai e o problemă: pe vremea aia nu exista Internet, așa că nici măcar nu pot să verific arhiva online. Probabil că era ceva despre Cultură sau Mass-Media, pentru că acela a fost primul departament în care mi-am început activitatea în presa scrisă, sub coordonarea regretatului profesor George Pruteanu. Făceam interviuri cu actori, cu scriitori… În ciuda faptului că memoria colectivă reține de la EVZ povestea „găinii care născut pui vii”
-Știu că aveți o variată experiență în media. Ce aventură jurnalistică v-a marcat activitatea profesională?

Ei, au fost multe lucruri interesante în acești 22 de ani de presă. V-aș da drept exemplu modul în care am descoperit subiectul casei din strada Mihăileanu a lui Traian Băsescu. Eram atunci Redactor-șef la „Libertatea”. Era în 2004, la alegerile prezidențiale, turul doi. Discutam cu oamenii împărțirea pe secțiile de votare unde veneau politicienii importanți. Șeful de la politică, Mihai Valentin Neagu, acum fost ziarist devenit un avocat important, îmi spune că Basescu votează la Liceul A.D. Xenopol. De ce acolo? – întreb eu, pentru că știam că locuiește într-o vilă la intrarea în Otopeni. “Nu știm!”, îmi spune Mihai. Ok, am chemat un fotoreporter – Gabriel Miron sau Sever Gheorghe, nu-mi amintesc exact – și i-am spus: omule, în momentul în care votează Băsescu, vreau să-i fotografiezi clar buletinul de identitate ca să-i pot vedea adresa! Zis și făcut. Se întoarce fotoreporterul la redacție și vedem adresa din strada Mihăileanu. Apoi, Mihai Valentin Neagu, împreună cu oamenii lui de la Politică, au mers pe fir, au început să investigheze cazul, la Primărie, la DAFI, la toate autoritățile competente și așa s-a născut celebrul subiect al casei din Mihăileanu, pe care Traian Băsescu și-a acordat-o singur în calitate de primar al Capitalei. La vremea aceea, a fost un subiect “bombă” și unul dintre cele mai “grase” din ultimii 23 de ani de presă post-decembristă. Simplu ca bună-ziua! Nu tu servicii secrete, nu tu lucrături politice, așa cum s-a speculat atunci. Între timp, subiectul a fost uitat, Băsescu a rămas cu casa, deși promisese că o va returna la Primărie, iar dosarul deschis pe această temă a fost și el închis de procurori…

-Cum trebuie să arate profilul unui jurnalist profesionist? Ce abilități de bază îi sunt necesare?

Păi, în primul rând trebuie să fie onest. În al doilea rând, trebuie să fie talentat. Iar în al treilea rând, trebuie să fie curios, conectat tot timpul la nou, la actualitate. Dacă întrunește aceste trei calități, dar musai pe toate trei, restul vine de la sine, va reuși să-și facă un nume în această meserie. Dacă nu, atunci i-aș recomanda să se apuce de altceva…

-Care a fost cel mai interesant personaj pe care l-ați abordat în presă? 

Păi, aș putea spune că unul dintre cele mai interesante personaje pe care le-am abordat a fost Sorin Ovidiu Vîntu, un om care a influențat mult și presa românească, și viața politică românească. Un om uns cu toate alifiile, cum se spune, și care, dacă nu ești atent, te prinde în mrejele sale, adică te manipulează și te folosește fără să-ți dai seama, pentru atingerea scopurilor sale. Este unul dintre puținii oameni pe care i-am cunoscut, care știa să extragă foloase până și din relatările negative în legătură cu persoana sa, relatări pe care de multe ori le prefera celor pozitive, pentru că urmărea să-și construiască o anume notorietate și să-și creioneze un anumit tip de personalitate. Alte două personaje, interesante în egală măsură, sunt Adrian Năstase și Traian Băsescu.

-Ce părere aveți despre jurnaliștii din România? Ce le lipsesc?

Multora le lipsește pur și simplu chemarea pentru meseria asta. Au intrat pur și simplu în presă, fără studii de specialitate, fără pregătirea necesară, doar pentru că n-au reușit în alte domenii. Din punctul ăsta de vedere, presa românească seamănă mult cu politica românească… Asta se întâmpla prin anii ’90, cand era mare nevoie de forță de muncă în branșă. Apoi sunt mulți veniți în presă dupa anul 2000, tot fără chemare, dar atrași de salariile bune care erau la un moment dat în mass-media. Să știți că sunt puțini jurnaliști onești și talentați în presa noastră. Se vede și în situația generală a presei. Pe de altă parte, jurnaliștii onești și talentați au puține șanse de succes într-o presă dominată de patroni care au cu totul alte interese decât acela de face în media un business curat și cinstit.

-Aţi avut vreodată de suferit necazuri în urma vreunui articol scris de dvs.? Dacă da, povestiți-ne pe scurt situația!

Nu, n-aș putea spune. Nu necazuri. Am fost acționat în judecată, am fost în instanțe, dar atât. N-am pierdut niciun proces de presă. De multe ori am fost dat în judecată nu ca autor, ci ca Redactor-șef ori Director, pentru ceea ce scriau colegii mei, pentru că am condus mai multe ziare și reviste.

-Unde s-ar simți cel mai bine jurnalistul Adrian Halpert: în print, pe online, la TV, sau la radio? De ce?

Oriunde se face presă liberă și de calitate! Acum activez în online, la www.reportervirtual.ro, unde sunt acționar, în print, la „Evenimentul zilei”, unde am un editorial săptămânal, dar răspund cu plăcere și invitațiilor lansate de diverse televiziuni: Realitatea TV, B1 TV sau Money TV.

-Acum sunteți editorialist la Evenimentul Zilei, iar în ultima perioadă am impresia că lumea caută să citească opinii. Cum comentați?

Este o tendință, într-adevăr. Publicul mai educat citește opinii, analize, sinteze. Acum, știri sunt peste tot, e inflație de știri si, de când cu explozia Internetului, nu mai există exclusivități: în cinci minute, orice exclusivitate e pe toate site-urile de știri. Așa că diferența o pot face articolele de autor, de calitate, cele bine scrise, cele relevante, analizele bune. Problema este că, de multe ori, și aici publicul caută să citească opiniile care-i confirmă propriile opinii, așa că ori te laudă, ori te înjură. Opinia cu adevărat bună, aceea care-și atinge ținta, este opinia care te pune pe gânduri chiar dacă nu ești de acord cu autorul.

-Spațiul online mușcă din bugetul printului. Cum credeți, ce trebuie să facă cei din presa scrisă ca să prevină acest fenomen?

Păi, în primul rând să-și schimbe radical modul de a vedea presa. Am făcut recent un interviu cu Ion Cristoiu pe Reporter Virtual și avea mare dreptate în ceea ce spunea: gazetele sunt, în cea mai mare parte, varianta scrisă a televiziunilor de știri. Atât timp cât ziarele nu se vor smulge din această paradigmă, tendința de scădere va continua. Acum Internetul, televiziunile îți spun rapid ce se întâmplă. Dacă te mărginești să le dublezi, n-ai nicio șansă. Tu trebuie să vii să explici de ce se întâmplă și, pe baza analizelor consistente, să anticipezi ce se va întîmpla în continuare. Trebuie să adîncești subiectele și, în plus, să vii cu propriile tale subiecte. Aici aș da exemplul a două ziare care încearcă, timid deocamdată, să se detașeze din acest peisaj: „Gazeta Sporturilor” și „Evenimentul zilei”.

-Aveți un site (adrianhalpert.com). Ce ne puteți spune despre conținutul lui. Când și cu ce scop l-ați conceput?

L-am lansat în decembrie 2012. Unul din motive este faptul că aria acoperită de www.reportervirtual.ro este limitată, acesta fiind un site exclusiv de media. Și atunci pe pagina mea, www.adrianhalpert.com pot să abordez multe alte subiecte. În plus, am adunat acolo editorialele mele din perioada „Adevărul”, când eram Director editorial, dar pun și editorialele de pe Reporter Virtual sau din „Evenimentul zilei”. E un spațiu liber, unde pot scrie ce-mi trece prin cap, fără constrângeri, și mă bucur să văd că am din ce în ce mai mulți vizitatori. E un spațiu unde-mi pot exprima opinia la minut față de diverse evenimente publice. Un semn că e o pagină interesantă este și faptul ca a fost preluată de colegii de la www.HotNews.ro, inițiativă pentru care le mulțumesc și pe această cale.

-Credeți că astăzi faceți cel mai bun lucru pe care l-ați putea face?

Probabil că nu, întotdeauna este loc de mai mult și de mai bine. După ce ai făcut gazete de sute de mii de exemplare, după ce ai adus multe publicații în topul presei, e greu de spus că faci acum cel mai bun lucru pe care poți să-l faci. Este însă, în același timp, un context nefericit pentru presa românească și, în acest context, fac un lucru care înseamnă libertate absolută din punct de vedere jurnalistic.

foto 2

-Cum arată o seară în familia Halpert? Ce rol joacă fiecare?

Păi cum să arate?! Banal! Ca o seară normală în orice familie. Ne bucurăm de timpul petrecut împreună, stăm de vorbă, ne uităm la filme, ne jucăm cu prietenii noștri necuvântători: avem trei căței și o chinchilla…

-Știu că aveți o fiică, Alexandra. E pasionată de meseria tatălui sau are alte viziuni profesionale?

Nu, n-are nicio treabă cu jurnalismul. E mândră când îl vede pe tata la televizor , dar cam atât… Are 17 ani, e încă la vârsta visurilor adolescenței, vrea să fie actriță. Pentru asta se pregătește. Eu îi urez succes și o voi ajuta cu puterile mele în orice viitor își va alege.

-Ce faceți după o zi grea de muncă?

Cam ceea ce v-am răspuns la întrebarea despre familie. Pentru mine, familia este refugiul, iar soția mea, Adriana, îmi este cea mai bună prietenă. Nimic nu se compară cu timpul petrecut în familie, cel puțin pentru mine. Din acest punct de vedere, sunt un tip „casnic”, cel mai bine mă simt acasă, de aceea nici nu prea ies, nu sunt un tip monden, nu-mi plac reuniunile publice decât dacă fac parte din job.

familia

familia mea

-Transmiteți un mesaj tinerilor jurnaliști!

Dacă nu ardeți pentru meseria asta, dacă nu aveți talent, dacă nu scrieți cu ușurință, dacă preferați distracția bucuriei descoperirii unui subiect, dacă nu sunteți gata să vă dedicați tot timpul presei, atunci mai bine vă apucați de altceva… E o meserie care îți aduce mari satisfacții (de puține ori și financiare), dar care te și consum incomparabil mai mult decât alte ocupații. Și vorbesc aici în cunoștință de cauză, ca un om căruia i-au trecut prin mână, ca să zic așa, mulți jurnaliști și care a și lansat câțiva dintre aceștia.

Autor: Mircea MITROFAN
EVERYDAY JOURNALISM.COM

Comments are closed.