Călătorii de vis EVERYDAY STORIES

Călătoriile de vis de pe lista Olgăi Țăpordei

Olga Tapordei - călătorii de vis
Sharm el Sheikh, Egypt

Călătoriile… ori de câte ori ne refugiem pentru o perioadă într-o altă țară, fie că o facem o singură dată pe an sau de câteva ori, experiența călătoriilor ne schimbă, schimbă viziunea și felul în care începem să prețuim lucrurile. Călătoriile sunt pe placul tuturor și ne-am gândit noi, cu siguranță avem ce învăța din experiența oamenilor care aleg să călătorească de 7 sau 8 ori pe an. Așa că, fiți pregătiți. Astăzi dăm startul rubricii ”Călătorii de vis”!

Prima călătoare este Olga Țăpordei, cofondator AngryBusiness.

– Olga, povesteşte-ne unde ai călătorit până acum și care dintre experienţe te-a marcat cel mai mult?

– Am călătorit foarte mult în Europa, mai cu seamă în Spania, Franța, Italia, Portugalia. Spania m-a cucerit prin arhitectură şi bucătărie; e o ţară frumoasă atât la oraş cât şi în zona rurală, iar spaniolii sunt pur şi simplu încântători. Portugalia a rămas în inima mea în primul rând pentru coasta oceanică, apoi sătucurile lor mici şi limba – portugheza mi se pare atât de diferită! Obişnuită mai mult cu engleza şi ajunsă undeva într-o zonă rurală, doar semnele m-au ajutat să mă înţeleg cu localnicii. Bine, găsisem până la urmă pe cineva care cunoştea puţină engleză şi mi-am notat la repezeală câteva cuvinte şi traducerea lor. Anume astfel de călătorii te provoacă, pentru că noi suntem obișnuiți să fim luaţi cu un taxi direct de la aeroport, să ne cazăm la un hotel și să ne bucurăm de tot confortul posibil. Eu am încetat să călătoresc așa, lăsând întâmplările să mă ghideze.

– Cât de des călătorești?

– De 3 – 4 ori pe an. Destul de des. Desigur, sunt şi călătorii scurte, de 3-4 zile.

– După tine, oricine în Moldova își permite să călătorească atât de des cum o faci tu? Sunt călătoriile un lux?

– Nu, nu sunt un lux. Trebuie să știi cum să călătorești, să găseşti oportunități, soluții. Una e să vrei și alta e să faci ceva pentru asta. Dacă urmărești doar prețurile agențiilor de turism, s-ar putea să mai stai acasă mult timp, dar există sute de oferte cu preţuri accesibile, trebuie doar să ştii să cauţi.

Munchen, Germania
Munchen, Germania
Austria Solden
Solden, Austria
Ucraina
Undeva prin Ucraina

– Orice călătorie este o experiență. Cum te-au schimbat ele pe tine?

– Ceea ce mă marchează odată cu fiecare plecare în afară e liniștea sufletească pe care o aduce cunoaşterea diferitor culturi, moduri de gândire şi viziuni asupra lumii, tradiţii gastronomice, obiceiuri inedite. Revenind acasă, aduci cu tine câte o părticică din fiecare. Cel puţin aşa fac eu, mă întorc cu diferite lucruşoare care m-au marcat – fie că e vorba de o imagine care îmi place sau de un obicei frumos pe care îl încerc într-o duminică, la un prânz împreună cu prietenele. Așa apar subiecte de discuții şi momente calde în care împărtăşesc celor dragi ceea ce am văzut și ce m-a impresionat. Mai mult, călătoriile te disciplinează, pentru că o dată ce ai revenit, te gândești la o altă destinație. Începi să analizezi cum poți face ca asta să fie posibil, muncești mai mult și astfel îți creezi o cultură a călătoriilor, îți faci un program al locurilor ce merită de văzut în dependenţă de experienţele prin care ai trecut deja.

Turcia
Kemer, Turcia
Oceanul Atlantic, Spania
Oceanul Atlantic, Spania

-Am observat că ai și un stil vestimentar diferit de cel al femeilor din Moldova. Au influențat cumva călătoriile asupra stilului tău?

-Cu siguranță. Primul lucru pe care-l fac atunci când plec undeva este să ajung într-o casă a unei familii autentice, de la care să aflu despre tradiții, bucătărie, port şi orice ţine strict de specificul naţional. Așa cum este la noi ia, de exemplu. Da, fiecare țară m-a inspirit cu ceva.

– Care e următoarea destinație de vis?
– Vreau foarte mult să ajung în Singapore. Mă inspiră şi culorile Indiei, ale stofelor şi condimentelor sale. Vreau să ajung și pe Bali, dar nu la un hotel de lux, ci printre locuitorii de rând: să le cunosc specificul, traiul zilnic, să văd cum e într-o casă dea lor.

Villefranche,_Franța
Villefranche, Franța
Barcelona, Spania (1)
Barcelona, Spania
Palma de Mallorca
Palma de Mallorca, Spania

– Dacă în Moldova ar exista un Minister al Turismului, iar tu te-ai afla la cârmă, ce ai implementa/schimba pentru a transforma ţara noastră într-o țară turistică? Ce ai aduce din afară?

– Deţinerea unui astfel de post ar însemna o responsabilitate enormă. Totuşi, nu cred că e nevoie de transformări. Avem o ţară minunată, însă neexploatată. Avem locuri pitoreşti şi lucruri cu care ne putem mândri în întreaga lume. Cred că aş implementa un management mai bun al resurselor umane şi financiare pentru rezultate maxime. Nişte cuvinte înţelepte spun: “Fă ceea ce poţi cel mai bine acolo unde eşti cu ceea ce ai”.

Poiana Brașov, România
Poiana Brașov, România
Porto, Portugalia
Porto, Portugalia
Zakynthos, Grecia
Zakynthos, Grecia

Autor: Victoria Ungureanu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*