EVERYDAY STORIES SPECIAL

Cătălin Bota, Trupa Autentic: „Cele mai frumoase spectacole ale noastre sunt la Chișinău”

trupa AutenticUnu-i moldovean, altu-i ardelean şi împreună formează trupa AUTENTIC, trupă care în curând va împlini 10 ani de carieră. Băieţii de la Autentic se pare că au găsit o formulă reuşită şi de succes, dovadă fiind cele 8 CD-uri scoase până acum, multe specacole în ţară şi peste hotare. Muzica lor autentică, stilul etno, are priză și la publicul român de peste Prut, care  ştie să apreciaze o muzică bună şi de calitate cu influenţe populare, versuri originale, ajungând direct în sufletele românilor aciuiţi prin toate colţurile lumii , dar care continuă să asculte şi să se bucure de muzica românească adevarată  care rezonează în  inimile lor tricolore. 

-Cine formează trupa “Autentic” şi când v-aţi început cariera muzicală?
Componența trupei “Autentic” este neschimbată din 2002. Cătălin Bota (din Sibiu) și Denis Mihai (din Bacău).

-De ce “Autentic”?
Denis a fost cu ideea numelui “Autentic”. La început am avut de ales din mai multe nume: Autentic, Autohton…și nu mai țin minte..! Cert este că mi-a sunat mai frumos “Autentic”. “Autentic” a rămas.

– Cine vă scrie textele?
Majoritatea melodiilor sunt compuse, atât muzica cât și textul, de Cristian Faur (compozitorul “melodiei „Let me try” cu care a obținut locul 3 la Eurovision împreună cu Luminița Anghel și Sistem). Mai colaborăm cu Florin Maris și cu Daniel Alexandrescu ( trupa K1).

-Câte albume aţi scos până acum?
2002- „Așa beu oamenii buni”
2003- „Iară beu, iară petrec”
2005- „Suflet de Român”
2006- „Din inimă pentru prieteni”
2008- „Casă,dulce casă”
2009- „Viață, viață”
2009- „A venit iar Crăciunul”
2010- „Hora la Români”.

-În ultimii ani aveți turnee în străinătate. Se câștigă mai bine afară?
Am cântat și cântăm prin: Germania, Italia, Spania, Anglia, Irlanda, Ungaria, Republica Moldova, Israel, Kuwait, America, Canada. Nu se câștigă ca în România, dar luăm turneele ca pe niște vacanțe. Îmbinăm utilul cu plăcutul.

-Anul acesta ce turneu pregătiți? Cu cine mergeți? 
Noaptea dintre ani ne prinde în America, la Houston, unde vom cânta pentru comunitatea de Români. Din 18 ianuarie începem un turneu în America și Canada alături de Jean de la Craiova și Anamaria Ferentz. Turneul dureaza până pe 17 martie.

-Cum vi se par românii din State Unite?
Publicul din America este diferit față de cel românesc din țară sau din Europa. Cei din America ajung destul de rar în țară, așa că sunt mult mai dornici să vină la spectacolele artiștilor români. Se distrează foarte tare. În America, spectacolele se țin sub formă de “Petrecere românească”, cu mâncare , băutură, muzică…Ca la nuntă! :))) Românilor le place să petreacă. Preferă genul acesta de petreceri în defavoarea celor ținute la sala de spectacole.

-Spuneți-mi vă rog câte ceva despre ţinuta voastră vestimentară. Cine v-o face?
Ținutele de scenă sunt creații unice și sunt lucrate special pentru noi de renumita creatoare, Liza Panait.

– Ce proiecte are trupa “Autentic” pentru viitorul apropiat?
Pentru primavara anului 2013 pregătim albumul aniversar “Autentic- 10 ani”.

-Care este secretul trupei “Autentic”? Cum vă mențineți de atâția ani pe piață?
Nu știu dacă este un “secret” în a menține o trupă să funcționeze timp îndelungat. Pur și simplu ne completăm unul pe celălalt. Stilul etno pe care îl abordăm noi este puțin mai… “curat” decât ceea ce cântă celelalte trupe de muzică etno. Noi abordăm un etno cu influențe pop și de muzică și ușoară.

-Despre pasiunile băieților de la Autentic ce ne puteți spune?
Cătălin: pasionat de filme, avioane, fotografie, colecționez căni de peste tot unde călătoresc.
Denis: pasionat de desing interior și de avioane ( o pasiune comună cu Cătălin).

– Cum stați cu fanii?
Păstrăm legătura cu fanii prin cele două profile de pe Facebook. ( Trupa Autentic – se numesc ambele profile).

-Cum vi se pare muzica de azi și ce părere aveți de noul val de artiști apăruți pe piața muzicală?
Muzica este în continuă schimbare. Sunt melodii frumoase, dar și melodii care nu-mi “gâdilă” într-un mod plăcut urechile! Eu prefer muzica din anii ‘80, ‘90…dar ascult și muzica nouă. Legat de artiștii din generația nouă…sunt mulți soliști care cântă foarte bine, dar și soliști făcuți “din butoane”. Spunea o prietenă bună ( Mare artistă a României de altfel): “solistele astea cântă ca cizmele mele”, sau că au apărut “soliste îmbrăcate în cercei”. Până la urmă este loc pentru fiecare și oricine este liber să se exprime cum poate mai bine.

-Ce părere aveți despre publicul din Republica Moldova?
Un public care te face să te simți artist în adevăratul sens al cuvântului. Un public care iubește arta. Cele mai frumoase spectacole ale noastre sunt la Chișinău, la Palatul Național.

-Un salut pentru cititorii everydayjournalism.com ?
Să aveți un an 2013 plin de noroc și bucurii. Să fiți sănătoși și fericiți.

Autor: Mircea MITROFAN

EVERYDAY JOURNALISM.COM

Comments are closed.