EVERYDAY STORIES INTERVIEWS SPECIAL

Daniela Leancă: În Republica Moldova modelingul nu este apreciat!

O fire puternică și ambițioasă. A demonstrat lumii întregi că Republica Moldova are femei frumoase, inteligente și talentate. A dus faima țării și peste hotarele ei. Chiar dacă nu avut destulă susținere din partea țării noastre, Daniela ramâne fidelă neamului său. 

-Daniela, deși ești studentă la drept, practici și modelingul, chiar ai participat și la niște concursuri în străinătate. De când a apărut pasiunea ta pentru modeling?

-Da, într-adevăr acum sunt studentă la drept însă pasiunea mea pentru modeling a apărut mult mai înainte, atunci când am început să răsfoiesc primele reviste de modă.

-Care sunt avantajele acestei meserii?

-Eu zic că sunt destul de multe, în primul rând ai posibilitatea să te afirmi și să cunoști mulți oameni interesanți, să călătorești, să participi la evenimente importante și să-ți faci prieteni din toate colțurile lumii pentru toată viața.

Daniela Leancă

-Ce salariu are un model?

-Niciodată unul stabil, în dependență de activități. În Moldova salariul unui model nicidecum nu acoperă cheltuilelile acesteia.

-Ți-a fost greu să reprezinți Republica Moldova?

-Da! Mi-a fost destul de dificil pentru că n-am avut suportul de care aveam nevoie la momentul respectiv, și pe care ar trebui să-l aibă un model care participă la un concurs internațional de avengură; dar și pentru că în Republica Moldova acest domeniu este mai puțin dezvoltat de aceea oamenii nu se grăbesc să investească în el.

Daniela Leancă

-Cine se ocupă de vestimentația ta? Ai un designer personal sau colaborezi cu vreo casa de modă?

-Colaborez de câțiva ani cu designerul Alina Spătaru, o tânără extrem de talentată în care am încredere maximă pentru că vestimentația creată de aceasta a fost mereu apreciată atât în țară, cât și peste hotare.

Daniela Leancă

-Daniela, în care din aceste 2 domenii te regăsești mai mult? Jurisprudența sau modelingul?

-Jurisprudența la sigur, modelingul este doar un hobby de moment, însă jurisprudența este specialitatea pe care am ales să o practic toată viața. De asta o sa investesc mai mult timp și forțe pentru a-mi face o carieră în acest domeniu.

-După ce termini facultatea, pe care domeniu te vei axa mai mult?

-După ce absolvesc facultatea, probabil o să mai activez câțiva ani în modeling, după care încep să-mi construiesc cariera în jurisprudență. Modelingul este o meserie ce e în strânsă concordanță cu vârsta și evident că n-am să pot s-o practic la nesfârșit.

-Ești absolventa școlii de televiziune, te vedem degrabă și pe micile ecrane?

-Nu exclud că aș putea să încerc să activez în televiziune- este un alt vis de-al meu și mi-aș dori extrem de mult să devin cândva prezentatoare de știri, însă acum mă axez pe alte activități și nu cred că reușesc să mă încadrez în toate, mai ales în timp ce sunt studentă, pentru că oricum dau prioritate studiilor.

Daniela Leancă

-Cine te motivează să mergi mereu înainte, să nu te dai bătută?

-Nu am nevoie sa mă motiveze cineva, pentru că aceasta este calea, pe care singură mi-am ales-o și în care mi-am dorit să activez. Sunt o fire ambițioasă și puternică, de asta nu cedez atât de ușor; dar chiar de se mai întâmplă să am căderi emoționale, evident mă bucur întotdeauna de susținerea celor dragi, fără de care mi-ar fi foarte dificil să continui realizarea scopurilor și a obiectivelor propuse.

-Ce sfaturi le dai tinerilor, care visează la o carieră de modeling?

-Dacă visează la o carieră în modeling le sfătui să își încerce norocul, să participe la toate castingurile, să lucreze asupra lor pentru a fi mereu în formă și dacă tot decid să facă din modeling carieră – să se înarmeze cu multă forță și răbdare, pentru că nu este o meserie ușoară.

Autor: Nicoleta SERGENTU

EVERYDAY JOURNALISM.COM

Comments are closed.