INTERVIEWS JOURNALISM SPECIAL

Dumitrița Ciuvaga, reporter politic: În Republica Moldova nu s-au născut încă politicieni care să aprecieze munca de jurnalist în sine

A ajuns să anticipeze evenimentele și întâlnirile politicienilor visându-le. Își dorește ca politicienii să renunțe la practica de a ataca jurnaliștii și de a-i intimida. Dumitrița Ciuvaga este reporter pe domeniul politic la Publika TV și spune că cel mai dificil etste să abordezi un politician cu care nu ai interacționat niciodată. Află din  interviu cum e să fi reporter pe domeniul politic și să pui întrebări politicienilor din Republica Moldova.

Ești reporter pe domeniul politic la Publika TV. Cum a început experiența ta în jurnalism și de ce ai ales să faci jurnalism politic?

Jurnalism am început să fac de la… patru ani. Părinţii mi-au povestiti că luam foehnul mamei și făceam interviuri la oglindă. Nu a fost o toană de copil, aşa că am ajuns la Facultatea de jurnalism. Primii paşi în meserie i-am făcut la radio, dar am scris şi pentru o agenție de știri din România, ca mai apoi să revin în țară hotărâtă să fac aici carieră.

De ce jurnalism politic ? Nu am ținut eu neapărat să fac asta. Mă interesa domeniul şi am avut şansa de a-l descoperi pe îndelete. Primul job în Moldova a fost la agenție unde, însă, scriam ştiri din toate domeniile. Când am vrut o schimbare decisivă, am venit la Publika, unde în scurt timp am înţeles sensul zicalei „Ai grijă ce-ți dorești”. Când s-a lansat Publika, eram în România şi nu-mi trecea prin cap să revin în țară. Dar proiectul televiziunii de ştiri mi s-a părut deosebit aşa că am urmărit cu maximă curiozitate cum se dezvoltă, până în momentul în care mi-am spus că uite, există un loc în ţara mea unde aş vrea să fiu jurnalist. Și am ajuns. Aici m-am specializat pe jurnalism politic și a fost o întâlnire fericită între disponibilitatea mea în acest sens şi faptul că mai era nevoie de un reporter pe domeniu. Apoi am constatat că e o zonă profesională care te împinge să te implici, să citeşti mult, să compari, să analizezi, să faci selecţiile potrivite. Jurnalismul politic înseamnă să ajung acasă și, dacă tot sunt liberă, să mă gândesc la  ceea ce s-ar putea întâmpla a doua zi. În politica locală vedeţi toţi că lucrurile evoluează cu viteză și trebuie să ții pasul.

Dumitrița

Politicienii au temperamente diferite, iar reporterul trebuie să găsească metoda potrivită pentru a discuta cu ei. Tu cum îi faci pe politicieni să-ți răspundă la întrebări chiar şi atunci când poate n-ar avea chef?

Îi văd zi de zi, la partid, în Parlament, la diferite evenimente, cu manifestări dintre cele mai diverse. Le ştiu reacţiile şi le urmăresc gesturile, nu doar declaraţiile. Aşa că am început să-i „citesc” şi de-aici începe tehnica abordării. Sigur că nu primesc mereu răspunsuri la toate întrebările. Politicienii deseori refuză să ofere răspunsuri – fie pentru că nu le au, fie că întrebarea adresata nu îi avantajează, fie că insistă să transmită un mesaj rigid.

Este nevoie de nişte calităţi speciale pentru a face jurnalism politic? Vorbim despre ceea ce depăşeşte simpla plasare a unui microfon sau reportofon pe pupitrul de la care vorbesc politicienii.

În primul rând trebuie să fi conectat la tot ceea ce înseamnă politică. Şi un pic de tupeu (în sensul bun, de om educat) nu strică. În rest, reţeta clasică: să aduni corect şi complet informațiile, să soliciţi opinia tuturor părților împlicate, să aibă un background de informații care să-ţi permită să construieşti o ştire coerentă şi expresivă. Ideal e să mergi la evenimente atât de bine documentat încât să anticipezi măcar parţial la ce să te aştepţi că va spune politicianul.

Te vezi activând într-un alt domeniu?

Încă nu, dar o să vină acel moment când va trebui să decid ce schimbare să fac. Nu m-am gândit extrem de serios la alt domeniu, dar cred că aș alege diplomația.

Dumitrița

A fi jurnalist înseamnă şi o sumă de experienţe dintre cele mai diferite, de la cele amuzante, la cele banale sau chiar incomode. Tu ţii minte vreuna deosebită?

Întotdeauna experimentezi şi momente în care dai de praguri, de greutăţi. Trebuie să le faci față și să înveți tot ceea ce se poate învăța din ele. Cel mai greu mi-a fost când m-am întors în Moldova și am început să muncesc aici. Fiind plecată cinci ani din țară nu știam decât câteva nume din viaţa publică – președintele interimar pe atunci, premierul, primarul Capitalei și poate câțiva lideri de partide. A trebuit să capitalizez în scurt timp foarte multă informaţie.

Ţi se pare că politicienii au un mod anume de a privi jurnaliștii? Au fost situații când ai simţit asta?

În Republica Moldova nu s-au născut încă politicieni care să aprecieze munca de jurnalist în sine. La noi se merge pe principiul: când critici politicianul – ești înjurat, când lauzi – ești apreciat. Mai e drum lung până la momentul în care clasa politică va învăţa că nu trebuie să ne forţeze să ne afiliem şi noi politic. Noi, jurnaliștii, suntem mereu acuzați că suntem insistenți sau că deranjăm. Uneori poate este aşa. Dar dacă nu am fi, când s-ar uita la televizor, politicienii ar vedea numai comunicate de presă citite de prezentatori şi declaraţii unilaterale. Poate încearcă să conştientizeze şi dumnealor că atunci când dețin funcții publice îşi asumă mai mult decât o titulatură, fiindcă muncesc pentru oamenii care i-au ales. Cert este că această diferenţă de viziune crează situații tensionate uneori între noi și ei. Din păcate, tensiunea se extinde în breaslă. Să nu uităm că politicienii sunt aleși pe un mandat de câtiva ani, iar ulterior există posibilitatea ca unii să dispară din peisaj. Chiar şi atunci se vor uita la ştirile pe care le vom face noi, cei rămaşi jurnalişti. Cel mai neplăcut a fost când, drept răspuns la întrebările mele, m-am ales cu expresii care cad mult sub nivelul limbajului civilizat. Chestie de educaţie personală. Ce o fi aşa de greu de înţeles că un jurnalist nu poate fi pe placul tuturor politicienilor? Atunci când te plac toţi trebuie să te gândești că asta e o problemă.

jurnalist

Și totuşi, precis ai trăit şi momente mai puţin tensionate în exerciţiul ăsta de jurnalism politic.

Bine, ca să îţi spun sincer, cel mai amuzant este când visez evenimentele politice. De exemplu, am visat că s-au întrunit deputații pentru a negocia, în secret, în privința unei majorități parlamentare. În dimineața aia m-am dus la muncă fiind sigură că acele negocieri trebuie să aibă loc. Într-un final reușisem să aflu că deputații chiar urmau să se întâlnească și când am mers la negocieri, unii din ei m-au întrebat de unde am aflat. Le-am spus cu sinceritate: „Am visat că trebuie să vă întâlniți”. Bineînțeles că nu m-au crezut şi m-au suspectat că, la fel ca şi în alte ocazii, cineva dintre ei mi-a dat pontul.

Care ar fi genul de politician cel mai greu de abordat? Dar cel mai deschis?

E mai dificil să abordezi un politician cu care nu ai interacționat niciodată. Și asta pentru că nu l-ai văzut cum se manifestă în diferite situații. Iar cel mai deschis gen… Păi cei mai mulţi sunt aşa, dintr-un calcul simplu. Acela că e și interesul lor să apară la ştirile televizate. Depinde. În cazul în care trebuie să răspundă pentru niște acțiuni sau pentru niște acuzații, până și cei mai deschiși politicieni devin inabordabili.

publika

 

Am văzut că politica nu e un domeniu exclusiv şi că faci şi alte ştiri, cu teme sociale sau economice. E o diferenţă între modul în care comunici cu politicienii și oamenii din alte domenii?

Nu fac diferență între oameni atunci când vorbesc cu un politician sau cu un medic, profesor etc. Fiind zi de zi printre politicieni, devine ceva firesc să interacţionăm. Iar discuțiile cu ei din spatele camerei sunt cele mai interesante, aşa că încerc să le aduc în fața camerei. La început a fost mai greu până i-am cunoscut și m-au cunoscut. Acum e mai simplu.

Ce notă le dai politicienilor din Moldova la capitolul comunicare cu presa? (argumentează)

Nu vreau să dau note, ci îmi doresc să văd că politicienii renunță la practica de a ataca jurnaliștii, de a-i intimida. Dacă sunt atât de convinşi că adevărul e de partea lor, să explice, să argumenteze, să demonstreze. Aşa ar avea mai multă credibilitate şi în faţa oamenilor de la care cer voturi. Şi ar arăta că au maturitate politică.

Autor: Victoria UNGUREANU

EVERYDAY JOURNALISM.COM

Comments are closed.