INTERVIEWS JOURNALISM Journalism in Moldova SPECIAL

Nicolae Dabija, redactor-șef Literatura și Arta: “Diferențele dintre mine și ceilalți apar atunci când sunt în fața unei foi albe”

literatura și artaNicolae Dabija – unul dintre marii jurnaliști care oferă presei constanta culturii autentice românești. Este un scriitor, istoric literar și om politic din Republica Moldova. Membru de Onoare al Academiei Române (din 2003). În anii ’70 a fost redactor-șef la revista de literatură “Nistru”, iar în anii ’80 a fost redactor-șef al al revistei tineretului de creație “Orizontul”. Din ’86 până în prezent este redactor-șef al săpătmânalului LITERATURA și ARTA. Jurnalistul Victor Loupan menționa despre impactul Literaturii și Arta în ziarul francez „Le Figaro”: „în Renaşterea Naţională a Basarabiei, a avut acelaşi rol pe care l-a jucat televiziunea Română în cadrul Revoluţiei din decembrie 1989”.

Dl. Dabija, ce părere aveți despre ziaristica orientată spre literatură, artă, cultură în general?
S-a uitat în secolul nostru că ziaristica este un gen literar. Eseul care pare a fi un gen intermediar între publicistică și literatură își face tot mai mult loc în ziaristica noastră. Mă bucură faptul că în ziaristică au ajuns foarte mulți tineri talentați. Vreau ca cei care profesează acest gen să vină și în literatură pentru că majoritatea scriitorilor fac și publicistică, dar mai puțin vin direct în literatură din publicistică. Un alt lucru care mă bucură la tineri este cultura lor. Eu nu știu dacă această cultură e o consecință a lecturilor pe care le fac ei la internet, dar îi văd copii de o cultură deosebită, enciclopediști. Deci, au toate șansele că să răzbească nu numai în ziaristică, dar și în literatură. Vă aștept dragi tineri în literatură pentru că această artă trebuie înnoită cu sânge proaspăt, și aici mă gândesc la tineri formați la școlile de ziaristică din Chișinău. Majoritatea colegilor mei de generație, la scriitori mă refer, sunt absolvenți ai facultății de ziaristică. Aștept să vină și alți promotori ai literelor din acest domeniu care este înrudit cu literatura.

Cum caracterizați presa actuală din Republica Moldova?
Este o presă care poate fi citită, este una curajoasă, bine scrisă, dar există o deficiență. Aceasta se referă oamenilor politici care nu deschid ziarele să citească. În presa noastră am văzut foarte multe soluții pentru ieșirea din criza economică, din cea politică, dar cei care ar trebui să se conducă și de alte opinii nu țin cont de ele. În ziaristică sunt foarte mulți oameni pregătiți. Cei care scriu în presă despre crizele economice, politice, culturale nu sunt citiți de factorii decisivi, nu se informează, fiind  un minus al întregului nostru popor. E necesar să găsim o modalitate, să-i facem pe oamenii politici să citească presa. Astfel ar găsi chiar ei pentru ei mai multe soluții ca să scoată neamul din această criză fără sfârșit.

Ce reprezintă Literatura și Arta pentru dvs.?
„Literatura și Arta” este un semn, un martor că mi-am trăit zilele. Ce sentimente frumoase trăiesc atunci când deschid un ziar, de acum zece, douăzeci de ani și îmi găsesc un editorial, spun că în ziua respectivă am trăit, am scris, am avut o atitudine! Mulți ziariști tineri mă întreabă deseori: „Merită să faci ziaristică?” Eu le răspund: „Merită!” În măsura în care ceilalți oameni trec prin viață și nu lasă nicio urmă, ca peștele care trece prin apă și nu lasă nicio urmă, ziaristul este cel care lasă câte o urmă prin zilele trăite, prin intermediul articolelor pe care le scrie, prin intermediul unei imagini, prin intermediul unei atitudini. De aceea, ziaristica este poate una din cele mai frumoase meserii și pentru mine această profesie de ziarist și de scriitor se identifică cu săptămânalul „Literatura și Arta”.

Cât de mult se scrie despre românism?
Despre românism se scrie mult. Tot ce se scrie în limba română este despre românism, dar se scrie insuficient. Se scrie și ineficient în măsura în care analfabeții spre exemplu care nu au acces la informație care este furnizată de anumiți ziariști, scriitori care promovează românismul. Eu nu știu dacă trebuie promovat românismul? Trebuie de promovat adevărul, fiindcă acesta se identifică cu românismul. A spune despre limba moldovenească,  a spune despre poporul moldovenesc, a spune despre poporul moldovenesc că este altceva decât poporul român sau poporul moldovenesc este o ramură a poporului rus – toate aceste sunt minciuni! Un ziarist care se înarmează cu argumentele minciunii este sortit blamării, eșecului și face un lucru al diavolului pentru că în Sfânta Scriptură, Dumnezeu este identificat cu adevărul cu majusculă, iar diavolul este un alt sinonim al minciunii.

În studenție ați renunțat la ziaristică pentru filologie. Care a fost motivul?
Nu am renunțat, am fost nevoit să renunț pentru că în anul trei am fost exclus din universitate pentru antisovetism. Atunci eram student la ziaristică și  peste un an am fost reprimit la universitate la litere de către rectorul Lazarev. Când am fost exclus era un alt rector. Lazarev mi-a spus: „Te primim dar nu la ziaristică, la litere”. Eram indiferent. Eu credeam că un scriitor, mă vedeam de pe atunci un viitor scriitor, trebuie să cunoască foarte bine limba. Atunci, ca și acum se făcea un studiu aprofundat al limbii române.

Eu sunt recunoscător profesorilor mei, în primul rând lui Nicolae Corlătenu, Gheorghe Dodiță, Ion Melniciuc ș.a., profesori extraordinari care au altoit în mine o dragoste pentru limba și literatura română, pentru scris, pentru neamul nostru. Am avut câteva întâlniri cu studenții de la universitate și ei m-au întrebat: “Ce va dat universitatea?” Am răspuns: „Universitatea mi-a dat bursă, cămin și loc în sala de lectură.” Acestea au fost cele mai importante, locul în sala de lectură, acolo mă întâlneam cu mine însumi, mă redescopeream prin intermediul cărților citite și prin intermediul rândurilor pe care le scriam atunci. Cu toții în grupa noastră aveam jurnale în care scriam nu numai ce se înâmplă cu noi, dar impresii de lectură, gânduri, idei. Gândirea generației noastre a fost stimulată și de existența acelor jurnale.

Care este articolul scris de dvs. ce a stârnit un val de reacții din partea cititorilor?
Am mai multe articole care au stârnit valuri de reacții din partea cititorilor. Articolul care a stârnit cele mai multe ecouri negative a fost “Rusoacele – 2”, unde am pus degetul pe rană, am vorbit despre o problemă care vorbește despre identitatea noastră națională. Mulți s-au supărat, iar toți cei care mă vizau negativ erau ziariștii ruși. Unica publicație care a tradus articolul în limba rusă a fost „Dnestrovscaia Pravda”, apărută la Tiraspol. Concluzia celora care au tradus articolul, spuneau că Dabija прав, Dabija a avut dreptate, argumentând. Eu vorbeam în articol despre căsătoriile mixte, iar copiii rezultați să aparțină ambelor culturi, și rusească și românească. Din păcate, la noi din căsătoriile mixte copii rezultați erau numai purtători de limbă rusă și de cultură rusească. Iar cei de la „Dnestrovscaia Pravda” au găsit un argument spunând: “Spuneți-mi un moldovean din Tiraspol care s-a căsătorit cu o rusoaică și copilul lui este și posesor al culturii poporului respectiv”. Am avut și alte articole unde am fost blamat, criticat, denigrat dar adevărul trebuie să-l spui fără să te gândești că acel articol va plăcea sau nu. Adevărul trebuie rostit chiar dacă este dureros.

Până unde merge libertatea de expresie?
Libertatea noastră de expresie trebuie să țină cont de buna-cuviință. Atunci când vin unii tineri cu limbaj licențios, nu mă refer la cei din publicistică fiincă  nu își fac loc. Dar, vin tineri cu nuvele, poeme unde folosesc un limbaj licențios. Întotdeauna îi sfătuiesc că sunt prea tineri că să folosească acest vocabular. Argumentul lor este unul impropriu. Ei spun că noi trebuie să folosim toate cuvintele limbii. E corect, dar le folosești unde ai pretenția să fii citit de mama, de sora ta sau de fratele tău. Ce vor spune ei? Lor nu le pasă, dar trebuie să le pese! Dacă nu vom ține niciodată cont ce va zice mama, ce va zice copilul tău atunci când ai publicat ceva. Așadar, această bună-cuviință trebuie reinstalată în literatură. Spun acest lucru deoarece cunosc foarte bine ce scriu tinerii scriitori și văd unii copii puri în sufletul lor, dar cum îmi zicea unul: „că așa se scrie acum”! Ei folosesc un limbaj care nu este al lor, dar se scrie în continuare după cei șapte ani de acasă și după bunul simț.

Ați scris vreodată la comandă?
Am scris la comandă, evident fiind o comandă a sufletului. Atunci când cineva m-a îndemnat să scriu ceva contra adevărului, contra neamului, contra unor colegi scriitori, nu am scris niciodată, ba am avut o atitudine de condamnare a celora care încercau să-mi impună să abordez o anumită temă. Toate articolele mele, cele 13 cărți din editorialele mele care au apărut în România, le recitesc de multe ori, am nevoie de un articol la care  revin  și vă zic că nu s-au învechit. Nu mi-e rușine de niciun articol, de nici o frază pe care am scris-o de când sunt în ziaristică.

Cum arată profilul lui Nicolae Dabija-Omul?
Sunt om, am necesitățile cum are fiecare: să respir, să mănânc, să iubesc, să urăsc pe alocuri. Omul nu se deosebește cu nimic, abia când mă așez în fața foii albe, atunci vin diferențele dintre mine și alții. Gândesc într-un fel, scriu într-un fel, simt într-un fel, atunci sunt cu adevărat eu însumi.

Ce mesaj transmiteți viitorilor jurnaliști?
Ziaristica cum spuneam este o profesie frumoasă, dar din păcate nu se bucură de respect. Am fost în America, iar ziariști am Mircea Mitrofanîntâlnit peste tot, colegi ziariști în politică fiind foarte mulți. Acolo ziariștii sunt a treia profesie plătită bine după juriști și medici. În Moldova, ziariștii mor de foame.  Cer scuze de expresie, dar așa-zisa “prostituare” a unor ziariști care scriu pe orice temă dacă este plătit merge foarte bine. Nu ar trebuie să existe acest lucru la noi. Trebuie să fie ziaristul bine plătit, să i se achite onorariul pentru ceea ce face. În țările europene sunt foarte mulți ziariști care nu sunt angajați la nicio publicație, dar ei scriu și pentru articole sunt plătiți bine încât nici nu trebuie să muncească undeva sau să fie angajați. Aș vrea ca tinerii ziariști din Republica Moldova să se bucure de libertatea cuvântului, să se bucure de frumusețea acestei profesii. Ziaristica e o profesie care poți cunoaște lumea, să poți comunica cu ea, să te vadă cum gândești, ce simți, cine ești. Sperăm că această profesie va fi cea cu care ne vom putea mândri în Moldova,  ne vom putea bucura de autoritatea și de prestigiu ei.

Autor: Mircea MITROFAN

EVERYDAY JOURNALISM.com

Comments are closed.