NEWS SPECIAL

Opinii valoroase despre media: După comunism, jurnalism….

Iată o expresie care merită puțină ațentie pentru că evocă o meserie aflată în pericol. In Franța, dar și în alte țări occidentale au apărut în ultimii ani numeroase analize legate de delirul mediatic și chiar de „moartea informației”.

„Meseria noastră a luat-o pe o pantă greșită” (Notre metier a mal tourne) spun doi ziariști, Philippe Cohen si Elisabeth Levy, într-o carte având chiar acest titlu, apărută acum doi ani. Trăim într-o epocă total paradoxală, susțin ei. Acele forme de jurnalism care erau altădată foarte respectate, jurnalismul de investigație, jurnalismul făcut de marii reporteri, jurnalismul ca formă de contra-putere, dispar treptat. Cu cât crește numărul jurnaliștilor, cu atât se face mai puțin jurnalism de calitate… Și aceasta datorită faptului că jurnaliștii au devenit ei înșiși prizonierii mașinii mediatice internaționale și a senzaționalismului practicat de ea. Vrând, nevrând, mai de voie mai de nevoie, pentru a putea trăi sau pentru a nu fi ejectați de turbionul informației devenită o industrie, jurnaliștii se adaptează și devin treptat complici ai marelui spectacol mediatic. De fapt, mai scriu cei doi autori, după prăbușirea tuturor ideologiilor, inclusiv a celei comuniste, a început să ne domine o formă confuză de ideologie care este cea mediatică (de unde și expresia folosită de ei, „după comunism, jurnalism”). Pentru că astăzi omul e fascinat de știri și de ceea ce se întâmplă la televizor, de marele spectacol mediatic și de foiletonul actualității. Puterea mediatică îl subjugă, îl droghează, omul a devenit deja dependent de acest spectacol la care participă de altfel din ce în ce mai mult prin intermediul Internetului.

La sfârșitul anului 2007, când Grecia era confruntată cu incendii de păduri catastrofale, un prezentator al canalului de televiziune francez privat TF1, cel mai vizionat din Franța, anunța difuzarea unui reportaj despre această dramă și își cerea scuze pentru proasta calitate a sunetului și a imaginii. La prima vedere această frază pare anodină. Și totuși ea are o semnificație enormă. Pentru că prezentatorul respectiv era sincer: el servea mașina mediatică și îi părea rău că imaginile cu oameni disperați, cu familii ruinate, cu fețe în lacrimi nu erau mai clare, mai profesioniste. Ii părea rău că nu se auzeau mai clar plânsetele copiilor și ale femeilor. Pentru industria mondială a informației, cea care dă tonul pe planetă, profesionismul înseamnaă în ziua de astăzi o înaltă cota de acuratețe în prezentarea unor subiecte senzaționale care să producă o mare emoție. Din scuzele respectivului prezentator putem deduce că și altele de acest gen sunt posibile. Da, mașina mediatică începe să se simtă vinovată atunci când nu are imagini tari și subiecte senzaționale la îndemână, prezentate cât mai frumos, cât mai spectaculos, cât mai emoționant cu putință.

In acest cor, în acest corp profesional, în această nouă industrie de spălare a creierelor s-au înregimentat între timp mulți ziariști. Faptele și numai faptele, este deviza marilor agenții de presă și a marilor furnizori de informație, cei care decid, practic, care sunt știrile esențiale ale fiecărei zile și care este ierarhia lor (mai precis, în ce ordine trebuie difuzate respectivele știri). Faptele și numai faptele, cât mai obiectiv cu putință, pentru că publicul își va face el singur o părere. Oare?

Faptele și numai faptele este o deviză care convine de minune mașinii mediatice. De ce să fie jurnalistul și un interpret, și un analist, când publicul este considerat destul de inteligent pentru a-și face singur o părere? Faptele și numai faptele este o deviză care convine și puterii politice. Pentru că puterea politică, a cărei principala grijă este întotdeauna să se mențină cât mai multă vreme în poziția dominantă, nu are nevoie nici ea de analize și de interpretări. Jurnalistul care încearcă să gândească în era mediatică devine suspect și poate fi acuzat chiar de lipsa de „profesionalism.”

De fapt, asistam la „moartea informației” spune un alt eseist și editorialist francez, Alfred du Roy într-o carte apărută în 2007. „Moartea informației” este și titlul cărții sale, iar el explică de ce independența presei devine imposibilă pe fondul competiției teribile dintre mediile de informare. Când primează senzationalismul, emoția, spectacolul, punerea în scenă a informației, când mediile de informare recurg la artileria „grea” a vulgarității și a scandalului pentru a-și atrage publicul, atunci dispar toate reperele deontologice. Concurența acerbă produce de fapt derapaje și nicidecum calitate. Iar jurnalistul care încearcă să rămână independent, care nu joaca jocul spectacolului mediatic, se vede marginalizat, face chiar figura anacronică. Alfred du Roy mai spune ceva foarte interesant în cartea sa: astăzi toți oamenii politici, toți artiștii, toți actorii sociali se interesează în cel mai înalt grad de imaginea lor mediatică. Agenții de imagine s-au multiplicat în ultimul timp și se interpun între jurnalist și obiectul lor de investigație. Iar sărmanul jurnalist se vede uneori în situația de a nu face altceva decât să transmită mai departe niste informații furnizate de agenții de imagine¬ Cum să nu moară, în aceste condiții, informația, sau mai bine spus adevărul? Și pe de altă parte, cum să nu-și piardă oamenii încrederea în informație și de fapt în jurnalism?

„Nu adevărul mă interesează, ci adevărul interesant”. Această frază mă urmărește din vremea când eram student și îi aparține unui mare epistemlolog, Thomas Kuhn. Știința, spune el, nu progrează prin banalități, prin adevăruri banale ci prin descoperirea unor adevăruri surprinzătoare, neașteptate, interesante. Unghiuri interesante de abordare există, deci, în toate domeniile. Prin extrapolare, ma întreb deci: de ce ar trebui să abandonăm jurnalismul pe mâna celor care îl nivelează și îl subordonează spectacolului mediatic? Jurnalistul nu este un fotograf, un tehnician care face o ecografie. El este (sau trebuie să devină) un medic, cel care analizează ecografia, un interpret, în sensul că interpretează ecografia realității și distinge zonele tumorale ale actualității. Inrolarea în masă a jurnaliștilor în mașina mediatică este o imensă pierdere pentru democrație, mai ales într-o perioada când democrația insăși a intrat în criză și tinde să devină, dupa cum vedem și la Est și la Vest, o mascaradă.

Comunismul a fost detestat de sute de milioane de oameni, ar fi păcat ca și jurnalismul, altadată simbol al contra-puterii și al lucidității, al independenței și al demnității, să înceapă să fie detestat pe fondul transformării sale într-o formă de mimetism mediatic docil.

Autor: Matei VISNIEC

Sursa: hotnews.ro

Comments are closed.