EVERYDAY STORIES Special

Oxana Guțu, fotograf: Rujul potrivit e o scânteie de viață pe buzele femeiei

oxana gutu
Foto by Oxana Guțu

Oxana Guțu este printre tinerii fotografi care și-a achiziționat un aparat de fotografia și din pasiunea pentru fotografie, a început să experimenteze și să studiaze acest domeniu. După cum urmează să vedeți, Oxanei îi reușește de minune experimentul. Fotograful este mereu în căutarea unor modele disponibile să lucreze cu ea și spune că o fotografie reușită este rezultatul unei comunicări eficiente dintre fotograf și model. Tot Oxana Guțu a fost fotograful proiectului ”Fashion Journalism” în parteneriat cu magazinul ”My London Shop”. Vă invit să o cunoaștem.

-Ce reprezintă pentru tine fotografia?

-Pentru mine fotografia e posibilitatea de a schimba lumea, ceea ce ne arată frumusețea noastră și a lumii care ne înconjoară. Prin fotografie putem să ne exprimăm emoțiile și să fim înțeleși de mulți oameni, în pofida barierelor lingvistice. De asemenea, e o modalitate perfectă de a ne păstra amintirile.

oxana guțu
Foto by Oxana Guțu

-De ce fotografia?

-De mică știam că sunt o persoana mai artistică. Mereu mi-a plăcut să pictez și să creez imagini. Apoi, am înțeles că cel mai aproape de suflet ar fi fotografia ca exprimare într-o imagine. Am început să fotografiez mai intensiv și mai bine de un an, după ce mi-am achiziționat aparatul de fotografiat.

Oxana Guțu
Foto by Oxana Guțu

 -Ce tip de fotografii preferi să faci? 

-Îmi plac diferite tipuri de fotografie, dar cel mai aproape de sufletul meu este cea fashion-editorial. Îmi place să colaborez cu modele, să creez și să mă pregătesc din timp pentru a realiza un anumit concept.

-Urmărești piața fotografică din afară și cea din Moldova. La ce etapă se află acest domeniu în țara noastră?

-Din fericire și la noi, în Moldova, observ în ultima perioadă o dezvoltare în acest domeniu. Avem mulți fotografi buni de la care ai de învățat multe și poti să le admiri lucrările.

Oxana Guțu
Foto by Oxana Guțu

 -Ce părere ai despre fotografia fashion de la noi?

-Asta e o bună întrebare. Deși îmi plac lucrarile unor fotografi autohtoni, deseori am impresia că mulți nu pătrund în esență și nu prea înțeleg ce reprezintă cu adevărat fotografia de tip fashion.

-Vezi perspective de dezvoltare acasă, în Moldova sau ți-ai dori mai mult de cât atât? 

Sunt sigură că în câțiva ani acest domeniu va fi mult mai dezvoltat ca astăzi. Aș vrea să fac multe și pe acasa, deși eu ma văd în altă parte. Unde?! Încă nu știu, viitorul e imprevizibil.

Oxana Guțu
Foto by Oxana Guțu

 -Care sunt fotografii internaționali pe care îi admiri?

-Îmi place mult Lara Jade, Monika Bagalova, Oleg Oprisco, de fapt sunt foarte mulți. Mă inspiră ceea ce fac prin lucrările lor, au un stil apropiat de preferințele mele în materie de fotografie.

-Astăzi, ce este pentru tine fotografia, job sau pasiune? Dar mâine ce va fi? Ce vei face în continuare? 

-La moment e mai mult o pasiune, dar vreau să muncesc mult și să fac din fotografie un job.  Știu că am multe de învățat. La moment acționez pentru a-mi realiza visele. Vise sunt multe, iar eu vreau sa urc treptat spre succes.

Oxana Guțu
Foto by Oxana Guțu
Oxana Guțu
Foto by Oxana Guțu

-Fotografia trebuie studiată sau totul se învață testând și din entuziasm?

-Fiecare trebuie s-o studieze, să-i cunoască regulile de bază, dar că să te diferențiezi de mulțime, trebuie să adaugi o parte din sufletul tău și să nu încetezi să experiementezi.

-Greșesc cei care își cumpără un aparat de fotografiat semiprofesional și s-apucă de fotografiat? Care este greșeala lor?

-Eu cred că nu, pentru că fiecare e în drept să-și ia ceea ce-și dorește și în măsura posibilitățile financiare. Nu toți se orientează la o carieră în lumea fotografiei, dar fiecare își dorește fotografii calitative de familie sau din călătorii.

Oxana Guțu
Foto by Oxana Guțu

 -Fotografiezi în mare parte femei și nu pot să nu întreb de calitățile modelului. Cu cine îți este mai ușor să lucrezi?

-Un model trebuie să aiba o personalitate puternica, să fie sigur pe propriile forțe și de asemenea să poată lucra în echipă. Să accepte provocări noi. Mie-mi este ușor să lucrez cu persoane simple care au încredere în mine și care se atârnă serios de rolul său într-o imagine.

Oxana Guțu

-Orice femeie poate deveni o femeie frumoasă în fotografie, dacă are rujul potrivit pe buze și un fotograf iscusit sau lucrurile stau altfel?

-Sunt de părere că fiecare femeie e frumoasă în felul său și că fiecare îi vede frumusețea în mod diferit. Important e că fotograful să poată s-o faca să se simtă confortabil și să-i poată reda perfect trăsăturile îmbinate de emoții. Pentru mine rujul potrivit e o scânteie de viață pe buzele femeiei.

-Photoshop?

-Da, desigur. Photoshop-ul are o importanță mare în fotografie, el ajuta un fotograf să editeze fotografia ața cum o vede el, s-o schimbe și să creeze dupa propria imaginație. E pânza perfectă pentru un pictor.

Așa arată frumoasa Oxana Guțu

Oxana Guțu
Fotograful Oxana Guțu
x
Fotograful Oxana Guțu
Oxana Guțu
Fotograful Oxana Guțu

Autor: Victoria Ungureanu

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*