INTERVIEWS SPECIAL

Sandu Scobioala: Radioul e o parte din mine (AUDIO)

E suficient să auzi două vorbe ieșite din gura lui și îți dai seama, acest tânăr este inteligent și ambițios. De un an este prezentator la Radio Moldova Tineret și spune că echipa alături de care muncește este ca o familie. E vorba de Sandu Scobioală, cel care în mai puțin de 2 ani va deveni un PR-ist. Radio și PR. Interesantă combinație, nu? Mai multe aflați din interviu.

-Cum ai ajuns să faci radio?

– Am ajuns la radio prin intermediul Dnei. Zina Izbaș, dar și datorită unei colege de liceu, care era deja prezentatoare la radio. Mă refer la Cristina Jandîc. Cu ajutorul ei am ajuns în studioul Juniorilor. Prima experiență a fost prezentarea unei rubrici despre sport care nu dura mai mult de 5 minute. Pe parscurs, Dna. Zina Izbaș mi-a replicat: Știi, tu ai ceva. Ce ar fi dacă ai prezenta o emisiune întreagă? Și așa am ajuns să-i înlocuiesc pe prezentătorii emisiunii Juniorilor. A urmat o altă experiență, o emisiunea despre teatru. După un an de Radio Moldova Muzical, emisiunile urmau să fie transferate la Radio Moldova Tineret, dar pentru că era vorba de un alt format, am renunțat. Și-așa am ajuns să am încă un an de radio.

– În ce proiecte ai fost implicat la noul post de radio dedicat tinerilor?

– La început a fost emisiunea ”Liber după ore”, pe care acum o prezintă colegul meu, Andrei Cârlan. Eu am fost indecis și m-am testat pe mai multe segmente. Am trăit și experiența de a fi un prezentator matinal, o experiență minunată. Oricum, a fost dificil, pentru că sunt student și mai trebuie să merg și la ore.

Într-un final, am ajuns să am propriul segment și să fiu moderatorul emisiunii ”S de la Seară” de la 7 seara până la 10, de luni până vineri.

-Ce înseamnă pentru tine experiența la radio? O pasiune sau un job?

– Ca să mergi la un job, trebuie să ai o pasiune. Eu vin la job din plăcere și dacă am avut o zi oribilă, venind seara la radio, plec acasă cu zâmbetul pe buze. Eu primesc plăcere de la faptul că pe mine oamenii mă ascultă și de la simplul fapt că vorbesc în fața microfonului.

ol

-Care sunt calitățile necesare pentru a rămâne în radio?

– Vorbăraie multă (zâmbește).  Trebuie să poți vorbi, să ai o dicție cât de cât bună. Da, la început n-a fost ușor. Îmi amintesc de prima intervenție în direct , atunci m-am dat seama că e cel mai greu e începutul, până când începi să vorbești, după ce școți 2 cuvinte, răsufli ușor și merge totul de la sine.

Probabil, radioul și microfonul sunt pentru mine și tocmai de asta continui să fac radio.

-Și nu ai de gând să renunți la radio? Nu ești tentat de o experiență la TV?

– Asta e o întrebare capcană (zâmbește). Da, mă gândesc poate să merg și la televiziune. Însă, acum nu sunt gata să-mi las echipa de la radio.  Radio Moldova este ca o familie pentru mine, și odată ce eu voi ajunge în lumea cealaltă, care e televiziunea, sper să se mândrească cu mine.  Nu știu când va fi acest moment, dar sunt sigur că nu va fi prea curând… dar va fi.

Sandu

-Cine sunt oamenii de la care ai învățat să faci radio?

-Dna. Zina Izbaș m-a învățat pentru prima dată cum se ține lingurița și cum o duci la gură, apoi, mai târziu, la Radio Moldova Tineret, Dna. Tania Bunduchi- Iojiță m-a învățat să mestec totul bine și să nu fac probleme stomacului. Fără aceste două doamne minunate, nu știu dacă reușeam să fac radio.

– Ești un PR-ist în devenire. Cum se împacă radioul cu PR-ul?

– Cunoștințele din domeniul PR-ului mă ajută să-mi promovez activ emisiunea și Radio Moldova Tineret. Și unde putem promova, dacă nu în mediul online, pe Facebook? Am observat că dacă nu postezi un anunț pe Facebook, atunci cam bate vantul pe site… nu prea vezi comentarii. Eu cred că  e foarte important să poți ajunge la ascultător și Facebook-ul e o modalitate bună de promovare.

Sandu SCOBIOALĂ

 Un mesaj pentru echipă:

Eu îmi doresc să rămânem la fel de uniți și să ținem unul la altul, așa cum am făcut-o până acum. Să fim și în continuare o familie.

Un mesaj pentru ascultători:

Ascultătorii trebuie să ne asculte 24 din 24 de ore pentru că familia asta există pentru voi.

 ASCULTĂ DISCUȚIA AUDIO

Sursa: EVERYDAY JOURNALISM.COM

Sursa foto: Diana Erhan

Comments are closed.