NEWS SPECIAL

Schimbări la PRIME! Frumusachi readuce REPLICA, iar Iuteș îi ia locul la Sinteză // VIDEO

PRIME face schimbări, odată cu începerea noului sezon de vară. Celebra prezentatoare a Știrilor PRO TV Chișinău de noapte, Oxana Iuteș, care a venit la PRIME acum câteva luni, va fi gazda Sintezei Săptămânii, informează blogul Sping.md. 

Oxana îi ia locul lui Valeriu Frumusachi, care va prezenta în fiecare duminică talk-show-ul REPLICA, de la ora 19:00, moderat în trecut de Mihaela Gherasim, care acum e producătoare la JurnalTV.

Pe rotație la TV au apărut deja 2 spoturi, care anunță noul format al Sintezei Săptămânii, emisiune difuzată duminică la 21:00, dar și al REPLICII, care și-a schimbat ora, de la 18:30, la 19:00, iar emisiunea ar putea dura 2 ore.

Fosta prezentatoare a talk-show-ului REPLICA, Mihaela Gherasim a părăsit la începutul anului 2013 televiziunea PRIME, acceptând oferta de a fi producătoarea unui alt show de discuții, doar că la JurnalTV, Cabinetul din Umbră.

PROMO Sinteza Săptămânii cu Oxana Iuteş

UPDATE: Ruslan Grabari, fost reporter la PRO TV Chișinău, apoi PUBLIKA TV, iar mai târziu redactor-șef al departamentului știri la JurnalTV, este noul producător al emisiunii REPLICA. Pe când prezenta Mihaela Gherasim talk-show-ul, producător era Lucia Aprodu.

 

Comments are closed.