NEWS SPECIAL

Eveniment dedicat femeilor (Școala ABeZe)

Școala de maniere elegante ABeZe ne-a încântat din nou cu un eveniment deosebit. De data aceasta, evenimentul a fost dedicate în exclusivitate femeilor, întrucât luna martie a fost declarată ‘’Luna femeiei’’ de către cei de la Școală, iar sfârșitul lunii l-au încoronat cu o seară superbă.

Directoarea Școlii, Dorina Arsene, a ținut să ne zică cât este de fericită pentru că oamenii salută cu drag evenimentele Școlii:
‘’Luna martie a fost declarată la Școala AbeZe ’’ Luna Femeiei’’. Noi am vrut să ieșim din tipare și să nu sărbătorim de pe 1 până pe 10 martie așa cum se obișnuiește, dar să încheiem frumos acest sfârșit de lună. Un eveniment pentru femei manierate, stilate, pentru femei care se simt bine și care vor să iasă pentru câteva ore. Am adunat aici femei din toate domeniile, prietene ale Școlii AbeZe, dar și pe cele care dorim să devină prietenele Școlii. Astăzi încă odată am văzut că oamenii ne iubesc și simplul fapt că toți cei care au fost invitați ne-au onorat cu prezența, m-au făcut să mă simt într-adevăr fericită’’.

Programul a fost unul foarte lejer, Dorina Arsene ne-a prezentat noutățile Școlii AbeZe cum ar fi cursul de Fashion și orele pentru dezvoltarea memoriei copiilor prin desen, care vor avea loc în weekend. Tot pentru copii vor fi și ore predate de un actor, pentru a se învăța să vorbească fără emoții în fața unui public sau a camerei.

eveniment

Dorina Arsene, directoarea școlii Abzze
Dorina Arsene, directoarea școlii AbeZe

O parte din timpul programului a fost dedicată Alinei Spătaru, care va duce cursul de Fashion. Ea are o carieră frumoasă în spate, iar în seara asta a prezentat o colecție ‘’Black and White’’, o colecție de rochii  care au putut fi procurate.

rochii

rochii

‘’Atunci când Dorina mi-a propus să conduc cursul de Fashion, nu am ezitat nici o clipă pentru că este foarte interesant să lucrezi cu copii fiindcă ei sunt cei care au un spirit foarte creativ. Atât ei vor avea de învățat de la mine, cât și eu de la ei. În cadrul orelor vom studia diverse lucruri ce țin de vestimentație sau cum să ne creăm stilul personal ’’, ne-a spus Alina Spătaru.

Tot în această seară la eveniment nu au putut să lipsească și bărbații.  Petru Chicu, bucătar-șef renumit în cele mai selecte restaurante din Chisinău și elev al cursurilor de dicție din cadrul Scoalii ABeZe, a prezentat surpriza serii. A pregătit în fața noastră o rețeta ‘’ Para beată’’, o salată de post extraordinară, după care am și gustat-o.

bucatarie

bucate

bucatar

Nu am dus lipsa nici de muzică bună, Adrian Chiriac a fost cel care ne-a cântat și a făcut o atmosferă de sărbătoare.
Femeile au stat în continuu cu zâmbetul pe buze. Doamnele au știut cum să mulțumească Școlii ABeZe pentru o seară petrecută minunat. Ceea ce ne-au spus ele nouă este că sunt în așteptare de cât mai multe evenimente din partea Dorinei Arsene.

Autor: Elena SECRIERU

Fotograf: Inna CERGA

EVERYDAY JOURNALISM.COM

Comments are closed.