INTERVIEWS SPECIAL

Stela Nadoleanu, redactor-șef al revistei BeWhere!: „Suntem citiți pentru că oferim o perspectivă diferită asupra scenei culturale actuale”

Stela Nadoleanu este redactorul-șef al revistei BeWhere! din România. Și-a început activitatea profesională ca redactor junior la revista pentru femei The One, apoi a fost redactor la După Afaceri, un supliment de business lifestyle al Ziarului Financiar. După aceste experiențe, au urmat 4 ani de activitate la Time Out București, o revistă de timp liber și cultură.

Vă îndemn să urmăriți o poveste frumoasă despre o tânără care promovează cultura prin intermediul revistei BeWhere!

 

-Cine este Stela Nadoleanu și de unde vine ea?

-Mă definesc, întâi de toate, familia cu valorile ei simple, așezate, dar și locul în care m-am născut. Sunt mezina unei familii cu 4 copii. O dobrogeancă născută și crescută în comuna Greci din județul Tulcea. E un loc despre care se știe doar faptul că acolo se află cel mai înalt vârf din vechii munți Hercinici sau că acolo viețuiește cea mai mare comunitate de italieni din țară.

Am fost primul copil, din școlile regiunii, care a anunțat (spre uimirea profesorilor) că vrea să facă jurnalism. Am fost admisă din primul an la facultate. Sunt un om care a avut norocul să aleagă bine și astăzi am ajuns să îmi urmez pasiunea.

-Cum arată copilăria dvs.? Ce momente păstrați în memorie?

-Mi-am petrecut întreaga copilărie în satul în care m-am născut. Aș putea spune că am avut o copilărie „solară”. Nu doar pentru că mi-amintesc de arșița verilor din Dobrogea, ci și pentru că este una dintre cele mai luminoase perioade din viața mea.

Vin dintr-o familie numeroasă: am două surori, un frate și mulți veri, cam de aceleași vârste. Sunt câteva momente pe care le păstrez cu o fidelitate aproape fotografică în suflet. Multe dintre ele se petreceau în curtea bunicii, pe prispă, unde ne adunam câte 7-8 nepoți. Îmi amintesc de nucul din curte sub umbra căruia inventam povești, de bunătățile pe care ni le pregătea bunica, dar și de dojana ei blândă atunci când constata că i-am „smântânit” oalele cu lapte sau că i-am mâncat tot borcanul cu bomboane colorate, păstrate pentru colivă.

Îmi amintesc de cina în familie, cu ritualuri și cu locuri bine stabilite la masă, de tachinările ca între frați (doar eram mezina!) și de camera umbroasă în care mă găsea mama, după lungi căutări, citind.

-De unde vine pasiunea pentru jurnalism? V-a motivat cineva să mergeți pe acest drum?

-Sunt un om norocos în această privință. Am decis să fac jurnalism pe la sfârșitul clasei a 11-a. Eram mereu interesată de materiile umaniste și mi-a plăcut dintotdeauna să scriu. Cochetam cu scrisul deja în revista liceului. Întrucât, pe vremea aceea, doar Facultatea de Litere și Jurnalismul, erau pentru mine cele două variante posibile, cea din urmă mi s-a părut o alegere firească.

Am avut norocul ca părinții să mă susțină în această decizie, deși nu era o facultate „pe val” în ’99. Și am mai avut norocul să-l întâlnesc pe domnul profesor, scriitor și jurnalist, Sorin Preda. Dumnealui a crezut în mine, mi-a cizelat condeiul înainte de admiterea la facultate. De la dânsul am învățat valoarea și frumusețea cuvântului scris.

Stela Nadoleanu

-Cum arată traseul dvs. în media?

-Primul meu job real în presă a venit după vreun an de căutări. Tocmai se lansase pe piață o revistă independentă pentru femei, The One. Eram redactor junior și am scris câteva luni aproape despre orice: de la horoscop la gastronomie, de la articole de turism până la modă. Când am mai „crescut”, am preluat o parte din interviurile din dosarul tematic al lunii.

Peste aproape un an mă mutam într-un trust de presă, tot ca redactor, la După Afaceri, un supliment de business lifestyle al Ziarului Financiar. Încă de pe atunci eram atrasă mai mult de subiectele cu temă culturală, așa că propunerile mele pentru oamenii de afaceri erau din zona artelor, a teatrului, a muzicii.

Când revista Time Out București (revistă de timp liber și cultură) a fost preluată de trustul în care lucram, schimbarea jobului a venit de la sine. Am lucrat la Time Out aproape patru ani, timp în care m-am ocupat în special de subiecte din zona culturii urbane. Aici am avut norocul să descopăr un altfel de jurnalism, centrat pe domenii, cu specialiști pentru fiecare arie culturală, oameni creativi, pe care mi i-am luat alături, atunci când am pus pe picioare revista BeWhere!.

bewhere

-Când ați publicat primul articol? Ce subiect ați abordat?

-Am publicat primul articol prin anul 2002. Eram încă pe băncile facultății. Una dintre colegele mele se angajase deja în presa scrisă. Se încerca o reeditare a revistei Albina, care avea și câteva pagini de reportaj. Mi-a cerut o poveste din satul meu natal, așa că primul meu articol publicat făcea parte dintr-un dosar despre obiceiuri de sărbători și se numea „Cu formento la Greci, Tulcea”.
Era vorba despre povestea unei cafele speciale (o fiertură dulceagă din grâu prăjit și cacao) făcută de „nona” Maria, o italiancă în vârstă, care locuia pe strada mea. Toți copiii, dar și adulții, o strigau simplu „nona”. Adică „bunico”.

-Există un om de televiziune/ radio/ presă scrisă pe care îl admirați? Cine e?

-În fruntea listei se află, desigur, mentorul meu – Sorin Preda. Reportajele sale sunt un exemplu viu al faptului că jurnalistul este, sau ar trebui să fie, ruda scriitorului. O rudă curioasă, cât se poate de ancorată în obiectivitate, un om al cuvintelor, care știe să spună și să te provoace să trăiești o poveste.

Desigur, mai sunt câțiva oameni de presă pe care îi admir și cărora le apreciez munca, fie că vorbim despre emisiunea excepțională pe care o realizează Cătălin Ștefănescu sau despre textele lui Vlad Mixich. Și lista nu se oprește aici.

-Cum a apărut ideea revistei BeWhere!?

BeWhere! s-a născut din pasiune și din nevoia de a umple un gol, atât pe piața de media, cât și în viața mea, după ce n-a mai fost Time Out-ul.

Practic, am realizat că știu, și îmi place, să practic un anumit fel de jurnalism: un jurnalism cultural, bazat pe cronici și recomandări, un fel de a face presă care se preocupă mai ales de teme „frumoase” și care spune poveștile unor oameni frumoși, activi, pasionați.

Am avut șansa să mi se propună să conturez o astfel de revistă. A fost o provocare, dar și o exaltare, în același timp. De la idee, până la momentul lansării, în octombrie 2011, au fost doar 3 luni. Foștii mei colegi, și nu numai ei, au fost bucuroși să mi se alăture.

A fost și un dram de „nebunie” în ideea BeWhere!. Am tot auzit în acest timp: „De ce o revistă culturală? Ce șanse mai are în plină criză media?”. Eu cred că e nevoie de o astfel de revistă. Încă mai cred că se poate.

be where

-Efectul cultural pe care îl produceți are priză la public? De ce sunt atrași cititorii revistei BeWhere!?

-De când am lansat revista, am avut parte de tot felul de momente și situații în care am putut să culeg reacții din partea publicului. Am primit aprecieri și sugestii pe poșta redacției de la oameni care fie se bucurau de apariția unei noi reviste de cultură, fie ne sugerau personaje pentru dosarele noastre tematice.

Am fost parteneri la sute de evenimente, unde am făcut sampling cu reviste. Nu este bucurie mai mare decât atunci când vezi o sală întreagă citind BeWhere! înainte de începerea filmului sau a spectacolului.

Am avut surpriza să primim cereri de abonamente din Franța, din Statele Unite. Sunt oameni care au fost dispuși să plătească taxele de curierat ca să primească ediția tipărită, deși aveau conținutul disponibil online.

Am avut bucuria să fim apreciați de colegii de breaslă: Radio Guerrilla recomandă revista noastră și ne sunt parteneri de nădejde, iar editorii BeWhere! merg frecvent la Digi 24 să facă recomandări culturale.

Ce îi atrage pe cititorii noștri? Mereu am spus că noi avem mai multe publicuri. Fiecare își alege din paginile revistei domeniile de interes. Unii aleg filmul și teatrul, alții muzica și recomandările de local sau ne citesc doar pentru interviuri. Cred că suntem citiți pentru că oferim o perspectivă diferită asupra scenei culturale actuale, uneori chiar din backstage.

la Street Delivery

-Acum revista apare doar în spațiul online, de ce?

-Suntem într-o perioadă de transformări. Am anunțat la final de ianuarie că BeWhere! își schimbă frecvența aparițiilor în 2013. Vom apărea trimestrial în variantă tipărită, cu ediții pentru fiecare anotimp. Acum lucrăm la ediția de primăvară (martie-mai), care va apărea pe piață la sfârșitul acestei luni. Am mărit numărul de pagini și am schimbat un pic abordarea subiectelor. În rest, revista se va ocupa de aceleași domenii. Până la apariția ediției publicate în noua sa formulă, încercăm să fim cât se poate de activi online și offline la evenimentele partenere.

-Revista BeWhere! are concurenți? Cine sunt ei?

-Eu cred că nu avem vreun concurent direct pe piață, în acest moment. Deși, atât noi, cât şi alţii, conturăm agenda culturală urbană, ne deosebim prin conținut de ghiduri precum: Șapte Seri, 24-FUN sau Zile și Nopți. Nici revistele independente (Decât o Revistă, Tataia etc.) nu ne sunt competitori direcți, pentru că avem altă abordare, alt specific, alt scop.

Am putea spune că avem competitori direcți, fragmentat, pe anumite secțiuni din revistă, mai ales în domeniul online – de la cinemagia.ro, la iConcert.ro până la metropotam.ro.

lansarea oficiala a revistei

-Care a fost cel mai amuzant moment pe care l-ați trăit în redacție?

-E greu de ales un singur moment amuzant dintr-o viață de redacție. Unele dintre cele mai amuzante momente sunt, poate, cele la limita tragicomicului – atunci când presiunea deadline-ului de tipar și oboseala sunt foarte mari și intervine imprevizibilul.

Ce faci când te anunță tipografia că negrul din pagina 20 este CMYK și ar trebui să fie negru 80%? Pentru un om deprins doar cu scriitura, aceste lucruri par spuse în limba chineză. Și, culmea, tocmai atunci art directorul, cel care se pricepe la astfel de minunății, e plecat din țară, la Moscova.

Noroc de tehnologie! Pe calea apelurilor video am avut parte de un tutorial – cât se poate de amuzant, cu întreruperi și întrebări multe pe de o parte, cu exasperare și amuzament de cealaltă parte – un duplex live între București, redacția BeWhere! și o stație de metrou din Moscova.

-Vorbiți-mi despre competențele și aptitudinile pe care ar trebui să le aibă un jurnalist.

-Cred cu tărie că un jurnalist, întâi de toate, trebuie să fie curios, dornic să afle și să învețe mereu lucruri noi. Fără de curiozitate apare blazarea, mecanicizarea. Jurnalistul trebuie să fie foarte onest – cu sine însuși, dar și cu ceilalți: cu sursele, cu cititorii. Trebuie să fie sincer atunci când își alege domeniul în care activează, atunci când își evaluează competențele și valoarea celor transmise publicului larg, indiferent de canalul prin care comunică.

Nu în ultimul rând, cred că un jurnalist trebuie să fie pasionat. Jurnalismul, din punctul meu de vedere, nu este doar un job. Nu poți să închizi ușa biroului, la 6 seara și, dacă vezi/ auzi/ observi un posibil subiect în drum spre casă, să nu-ți dorești să afli mai multe, doar pentru că ai fi în afara orelor de program.

-E necesară o facultate în jurnalism pentru a face presă?

-Și da, și nu. Sunt anumite nuanțe. Eu, ca absolventă de jurnalism, cred cu tărie că studiile în domeniu m-au ajutat: mi-au dat noțiunile de bază, mi-au dat instrumentele pe care am clădit, mai apoi, prin exercițiu și practică îndelungată, și am ajuns să am un „stil” al meu. Dar, poate cel mai important, mi-au dat noțiunea eticii în acest domeniu, principii care țin de verticalitate, de „newsworthiness”, lecții care mă determină și astăzi să mă întreb „de ce vreau să public acest subiect?”, „ce aduce nou?”, „cui folosește?”.

Pe de altă parte, indiferent că ai făcut sau nu o facultate de jurnalism, trebuie să ai disponibilitatea să înveți lucrurile menționate mai sus, și să te perfecționezi continuu. Prin natura revistei pe care o conduc, vă mai pot spune că poți să ai studii de teatrologie, de film, să fii un literat sau să ai o pasiune pentru muzică și să fii un bun jurnalist, un bun cronicar în domeniul tău.

-Tinerii jurnaliști se angajează mai greu în media. Cum comentați?

 -Lucrul acesta cred că se întâmplă astăzi în mai toate domeniile. Și în 2003, când am terminat facultatea, mi se cerea experiență la interviurile de angajare. E nevoie de disponibilitate din partea editorului-șef sau a publicației respective ca să angajeze un junior pe care să îl învețe meserie, dar mi se pare o decizie cu perspectivă. Poți, astfel, să ajuți la formarea unui om pe „felul” publicației tale, un om care, la rândul lui, poate învăța alți juniori să scrie în stilul revistei, ziarului X, atunci când vei avea nevoie să lărgești echipa.

Sfătuiesc tinerii jurnaliști să aplice la stagieri încă din timpul facultății. Știu că de cele mai multe ori această muncă nu este plătită, însă îi va ajuta – nu doar pentru CV, ci și pentru experiența de viață. Vor fi mereu cu un pas înainte.

-Ce părere aveți despre presa actuală din România? Ce-i lipsește?

-Din păcate starea actuală a presei românești contrazice, în mare parte, principiile și valorile despre care vă vorbeam mai sus. Undeva în goana după ratinguri și publicitate presa românească a învățat regulile unei afaceri și a uitat să rămână presă…

-Ce faceți în timpul liber?

-Sunt o fire sociabilă și socială, așa că majoritatea timpului liber mi-l petrec „în lume”, alături de prieteni, alături de colegi, cunoscând alți oameni. Cred că am ajuns să îmbin într-un mod foarte plăcut munca și petrecerea timpului liber.

Dacă aflu despre o piesă de teatru care se joacă în club, de lecturi publice, concerte sau proiecții, merg acolo cu prietenii. Și dacă aflu că s-a deschis un nou local sau o cafenea bună, se întâmplă același lucru. Acasă îmi place să gătesc pentru familie, pentru prieteni.

-Recomandați o carte/ o piesă de teatru/ un film care v-a marcat.

-Pe lista mea de suflet se află „Patul lui Procust” al lui Camil Petrescu (îmi plac mult interbelicii români). La capitolul teatru, v-aș recomanda o piesă nouă, contemporană, care a urcat în preferințele mele de curând. Este vorba despre „Colibri” de Garret Jon Groenveld, în regia lui Florin Piersic Jr.

Sunt un mare consumator de filme de artă spaniole, franceze, italiene. Dintre toate vă recomand cu căldură „Nuovo Cinema Paradiso” al lui Giuseppe Tornatore.

-Transmiteți un mesaj tinerilor care vor să vină în media.

-Aș ruga tinerii care vor să devină jurnaliști să nu se lase dezamăgiți de starea presei și să urmeze această cale, dacă este ceea ce își doresc cu adevărat. În acest moment, este nevoie în presă de oameni proaspeți, curioși, pasionați. Pe cei care ajung într-o redacție îi mai rog să nu facă un scop din cifrele de audiențe. Audiențele mari ar trebui să fie doar un efect și o oglindă a calității produsului media.

Autor: Mircea MITROFAN

EVERYDAY JOURNALISM.COM

Comments are closed.