JOURNALISM NEWS SPECIAL

Știrista de la KISS FM s-a lansat în muzică alături de Flavy DeeJay

De curând EVERYDAY JOURNALISM.md a lansat ideea unui eveniment cu participarea jurnaliștilor pasionați de muzică. Astăzi se pare că lista din topul jurnaliștilor talentați devine mai mare. Știrista de la KISS FM s-a lansat în muzică! Victoria Sakharova și  Flavy DeeJay, de asemenea, om de radio, alcătuiesc proiectul Phoniq Vibe.

 „Rise up” este prima piesă din repertoriul știristei. În timp ce Flavy DeeJay are mai multe piese lansate și se bucură de popularitate în țară și peste hotare.

kiss fm music

Flaviu, care este şi producător, promite că proiectul va energiza publicul, şi nu doar pe cel din R. Moldova, dar din lumea întreagă. Ideea de Phoniq Vibe i-a venit acum câteva luni, când a organizat un casting la care s-au înregistrat peste 30 de voci. Curios, dar Victoria nu era printre cele 8 voci selectate în etapa finală. Cei doi s-au cunoscut recent, după ce au devenit colegi de radio. „Pur întâmplător, la o petrecere, am auzit-o cântând şi am rămas frapat”, a mărturisit Flaviu într-un interviu oferit pentru KISS FM.

Victoria nu s-a gândit niciodată să facă muzică serios. Deşi este pasionată de această artă, interpreta cânta doar la karaoke sau într-un cerc restrâns de prieteni. Este studentă la jurnalism, iar în paralel face radio, prezintă ştirile Kiss FM.

”Nu-mi amintesc momentul exact când am început a cânta, pentru că muzica a fost o pasiune pentru mine dintotdeauna. Insă la modul cel mai serios, am început a face muzica de mai puțin de jumătate de an, o dată cu pregătirile pentru lansarea proiectului PHONIQ VIBE. Acum dedic o mare parte din timpul meu acestei pasiune, devenită, de curând, una din activitățile de bază”, ne-a spus Victoria.kiss fm lansare

Am fost curioși să aflăm dacă prima piesă din proiect prinde la public, în prezent știrista de la Kiss FM ar fi gata să renunțe la meseria de jurnalist în favoarea muzicii. Iată ce ne-a zis Victoria: Cu siguranță, dacă PHONIQ VIBE va prinde foarte bine la public, lucru de care ne convingem din ce în ce mai mult, muzica poate deveni o meserie. Dar, atunci când îți dorești să faci ceva cu adevărat și ai un scop bine definit, poți îmbina mai multe activități. Dorința de a reuși mai multe te motivează să îți organizezi mai bine timpul și să reușești ce ți-ai propus”.

Există clipe când cuvintele nu pot reda tot ceea ce simți, iar muzica este o modalitate de a împărtăși intensitatea emoțiilor și trăirilor. Din momentul în care am început să cânt, am descoperit și descopăr în continuare alte laturi ale propriei personalități. Atunci când cânt, simt o stare de armonie cu propria ființă și cu cei din jur”, adaugă solista proiectului PHONIQ VIBE.

”Proiectul s-a transformat în scurt timp dintr-o simplă provocare într-o adevărată pasiune. Și nu doar pentru mine, ci pentru întreaga echipa. Zi de zi, depunem mult efort, dar și suflet, pentru a deveni din ce în ce mai buni. Cu toții avem multe speranțe în acest proiect și tindem să depășim așteptările noastre, dar și a celor din jur”, încheie Victoria.

Ascultă aici piesa:

Proiectul are deja 4 piese înregistrate, însă cei doi au ales să se lanseze cu „Rise Up” pentru ritmurile pozitive de saxofon care te fac să vibrezi pe ringul de dans, gata să te binedispună oricând. Flaviu a mai adăugat că piesa a fost testată la petrecerile unde a mixat, şi a avut un feedback pozitiv din partea prietenilor care sunt din domeniu şi înţeleg ce înseamnă muzică comercială.

Într-o săptămână vor începe filmările pentru videoclip, care vor avea loc în afara ţării, iar Flaviu şi Victoria ne promit un videoclip intrigant de vară.

ana kiss fm

Phoniq Vibe va fi prezent în club B68, pe 28 iunie, la următoarea ediţie de Kiss Kiss in the Mix, unde ţi-au pregătit un program interesant, inclusiv cu dansatori. Între timp îi găseşti pe facebook.com/PhoniqVibe.

Sursa: EVERYDAY JOURNALISM.md

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*