INTERVIEWS Journalism in Moldova SPECIAL

Tania Scutaru : “Societatea niciodată nu-ţi va aduce trandafiri acasă pentru faptul că tu ai arătat că un funcţionar este corupt”

Își dorea să facă jurnalism, dar un concurs de poezie i-a schimbat direcţia profesională. După ce a obţinut Premiul Mare care includea o călătorie în România şi un set impunător de cărţi, a decis să facă Facultatea de Litere. Astăzi, este filolog şi jurnalist, cea din urmă meserie fiindu-i mai aproape de inimă.

Tania Scutaru spune că meseria nepotrivită este ca o pereche de papuci. Îi încalţi, sunt mărimea ta, dar nu te simţi confortabil în ei, mergi în fiecare zi şi simţi că nu sunt pentru tine, nu se asortează cu stilul tău.

În jurnalism activez de 3 ani, în această perioadă am învăţat foarte bine bucătăria acestei meserii. Am făcut Facultatea de Litere, specialitatea Litetatură Română, Estetică şi Metodologie Literară. După primul an de studii am vrut să mă transfer la Jurnalism, dar nu am putut. Facultatea m-a ajutat enorm şi dacă ar fi să aleg din nou, tot la Filologie m-aş duce. Jurnalistul nu este cel care nu are ideea de gramatică şi face pseudojurnalism stând în atelier şi făcând cu ochiul la lume.

Primul meu contact cu media nu poate fi numit jurnalism. Nu aveam studii în jurnalism şi am plecat să lucrez în şcoală. Această experienţă a demonstrat că pedagogia nu este pentru mine. Este un domeniu interesant, dar trebuie să ai chemare, să ai vocaţie. Este precum ai încălţa o pereche de papuci care sunt mărimea ta, dar nu te simţi confortabil în ei, mergi în fiecare zi şi simţi că nu sunt pentru tine, nu se asortează cu stilul tău. După un an de activitate în calitate de profesoară de limba şi literatura română, am scris cerere de demisie, era marţi, iar miercuri am deschis uşa unei televiziuni din capitală. Fără nicio invitaţie, fără a cunoşte pe cineva, am bătut la uşă şi am spus: „bună ziua, eu vreau să lucrez aici, primiţi-mă, daţi-mi ceva de lucru”.

Televiziunele locale au un specific deosebit decât cele de la Chişinău. În capitală, acestea sunt ca o fabrică unde fiecare lucreazăpentru a produce un detaliu mic pentru o piesă mare. Cineva doar montează, cineva doar filmează, cineva doar scrie. În televiziunile locale, este o persoană universală, aceasta este jurnalist, redactor, producător, sunt nucleul şi moleculele redacţiei. În televiziunea locală am învățat să filmez, am luat o cameră în mână, m-am dus în piaţa centrală din Cimişlia(oraşul de baştină), am pus-o pe trepied şi am filmat. Acolo am apăsat start, am învăţat să montez, să scriu text, am învăţat cum să uneşti un cablu cu altul pentru a se porni sunetul şi lumina. Acolo am făcut de toate, chiar şi şofer am fost când a trebuit. Astăzi înţeleg că dacă nu aş fi început de la o televiziune mică, nu ştiu dacă învăţam jurnalism căci anume acolo m-am format ca om universal.

Școala de Studii Avansate în Jurnalism a fost şcoala de învăţare, de practică, şcoala de viaţă…ea m-a schimbat în totalitate. Aşa cum nu aveam o bază practică, simţeam un gol, eram omul de la litere care ştie multă filosofie, literatură, dar baza practică nu o aveam şi făceam gafe. Realizam reportaje de scandal, regulă de bază spune că trebuie să dai ambele surse, eu mă duceam şi de după cameră mai spuneam câte ceva de genul: „nenorocitul de la Apă Canal nu are soviste, iar cimişlienii suferă”. Făceam aşa deoarece credeam că este corect. Trebuia să învăţ şi am mers la Școala de Studii Avansate în Jurnalism. Acolo am învăţat cum se scriu ştiri bune, am cunoscut oameni noi. Am cunoscut oameni pe care îi vedem la televizor şi spuneam: “wow acest jurnalist e atât de bun şi, dacă l-aş vedea pe stradă m-aş topi”. Şcoala de Jurnalism mi-a schimbat toată viaţa, dacă aş putea măcar o zi să mă duc să fiu studentă, tare m-aş bucura.

Jurnalismul presupune şi sacrificii. După Școala de Studii Avansate în Jurnalism am făcut practica la PROTV, dar am spus că nu rămân acolo şi am plecat la Publika TV, unde am lucrat 4 luni. Cred că niciodată nu trebuie să punem familia pe planul doi. Îmi pare rău pentru jurnaliştii care vor spune senin la televizor că da, familia este pe planul doi şi jurnalismul însemnă să renunţi la ceva, să nu dormi, să lucrezi, să fii mereu cu gândul la ştiri. Totul nu e decât o mare iluzie, atâta timp cât pui munca în faţa familiei nu vei avea decât de pierdut. Consecinţele poate nu le vei sesiza imediat, dar cu siguranţă ele vor fi resimţite.

Am stat la Publika atâta timp cât reuşeam să acord suficient timp şi familiei, dar când mi-am dat seama că acest lucru nu mai este posibil, deoarece aveam doar două zile libere la 2 săptămâni și am renunţat. Acele două zile nu-mi ajungeau pentru nimic altceva, eram atât de prinsă de muncă, toată ziua mă gândeam la ştiri. Acolo nu trebuie să faci ştiri pur şi simplu că au îngălbenit frunzele pe copaci, Publika te învăţă să găsești ştiri diferite.

Publika TV este o şcoală extraordinară, îi mulţumesc pentru ceea ce m-a învăţat, dar e o şcoală pentru persoanele care sunt gata să renunţe la familie. Eu am un principiu, să mă trezesc, să mă duc la lucru fericită, mulţumită de ceea ce fac, dar în perioada când munceam acolo, eu mă trezeam şi mă gândeam: „coşmar…din nou ştiri, filmări”.Pur şi simplu m-am plictisit, am spus nu pot, e prea mult, am obosit.

Jurnalismul presupune multe sacrificii, dar acestea sunt justificate în schimbul la ceva. Mă văd foarte rar cu familia. Sora, fratele meu sunt în Chişinău, dar ne vedem foarte rar. Nu mi-am văzut bunicii, mătuşele, alte rude de la Paşti şi cred că o să-i văd acum la Crăciun. Au fost şi sacrificii, am făcut ulcer, 4 mm duodenal, pentru că nu am avut timp să mănânc. Sacrificiile uneori sunt justificate în schimbul la ceva, când vezi că investigaţia ta este apreciată şi dă rezultate, constaţi că munca nu este în zadar. Am multe prietene jurnaliste care au divorţat, şi-au pierdut sănătatea, oameni dragi și eu spun că nu merită. Societatea niciodată nu-ţi va aduce trandafiri acasă pentru faptul că tu ai arătat că un funcţionar este corupt, te va aprecia, dar asta va dura puţin.

Eu am fost într-o televiziune regională, ştiu cum e acolo, am o dragoste aparte pentru jurnalismul de la sat, din provincie. Am primit o ofertă de la postul unde lucrez în prezent şi am acceptat. E vorba de proiectul Canal Regional pentru televiziunile mici, regionale. Nu doar la Chişinău se face jurnalism, nu doar aici sunt vedete deştepte şi jurnalişti foarte buni, regiunile au actorii săi profesionişti. Proiectul uneşte toare ştirile din regiuni într-un buletin comun. Suntem 15-16 staţii, de luni până vineri realizăm un buletin de ştiri de 30 de minute.

Am învăţat că jurnaliştii se vând pentru bani mulţi, caută popularitate, vedetism şi sunt foarte puţini jurnalişti care fac meseria din dragoste pentru profesie şi vor să aducă adevăruri. Am o stimă deosebită pentru Ziarul de Gardă, pentru Alina Radu, pentru toţi ziariştii de acolo care fac jurnalism de investigaţie sub pumn. Ei scriu având deasupra lor un pumn care îi ameninţă că o să le dea în cap. Iar pentru cei care stau la Televizor şi zâmbesc, coafaţi frumos, cei care vorbesc despre cât de frumoasă este viaţa, am o antipatie.

Aş vrea să ajung în ziua în care jurnaliştii să lucreaze nu pentru bani, nu pentru popularitate, dar pentru adevăruri. Visez să lucrez cu Alina Radu, la Ziarul de Gardă, nu pentru bani şi de facto, dar aş vrea să mă duc în acea redacţia, să văd cum se munceşte, să simt cum este să fii târât prin judecăţi atunci când descoperi că un demnitar foarte frumos, care arată bine, de fapt, fură banii noştrii. Din redacţiile noastre aş demite pe 90% din muncitori. Mulţi percepem jurnalismul TV ca pe vedetism, dar pe viitor lucrurile se vor schimba, te linişteşti, devii matur și înveți că trebuie să alergi puţin şi pe teren.

Autor: Victoria Borodin

EVERYDAY JOURNALISM.COM

Comments are closed.