Călătorii de vis SPECIAL

Vitalie Cojocari: A publica sau a nu publica poze cu copilul meu, asta este întrebarea?

Bloggerița Soacra Mică, cunoscuta bloggeriță din Moldova stabilită în Bruxelles, nu publică nici pe facebook, nici pe blog poze cu fetița sa. Zice, citez, o mai las un an sau doi, după aceea va umple netul cu pozele sale, dar atunci va fi responsabilitatea ei. Bloggerița Diana Guja, la fel de cunoscută și apreciată pe la Chișinău, publică poze cu fetița sa pe facebook sau pe blog, dar îi înfierează pe părinții fără cap și minte, care pun poze cu copiii lor despuiați. Bloggerul Eugen Luchianiuc, bine cunoscut pe la Chișinău, publică poze cu fetița sa pe facebook. Spune însă că o face în spatiul său privat, doar pentru prietenii săi. Bloggerul Vitalie Cojocari, adică subsemnatul, are o fetiță de doi ani :) . În ceea ce mă privește nu prea public poze cu copilul meu. Asta e o regulă pe care… o mai încalc uneori. Se întâmplă să mi se ceară vreun interviu și atunci fac o excepție. Alteori mă întreabă soția mea dacă putem face o excepție, că deh, avem atâția prieteni care vor să vadă cât de tare a crescut Natalia, cât de frumoasă s-a făcut și e dificil să le trimitem tuturor poze. Cu ocazia acestui articol am mai făcut o excepție.

copil

 

fotografie simbol

Poate că sunt egoist, dar nu-mi place să-mi expun publicului frumusețea de fetiță. Una este să scrii despre ea și alta e să publici poze. Pozele, chiar dacă sunt decente, mi se par foarte intime și mă simt prea vulnerabil când știu că atâția ochi or să le vadă. În plus, este fetița mea, vreau să fie doar a mea cel puțin cât este un îngeraș mic cu zulufi aurii. În câțiva ani o să fie a lumii și atunci… o să simt că am pierdut-o. În același timp, nu-i condam pe părinții care vor ca toată lumea să le vadă copiii. Mi se pare în regulă să te mândrești cu plozii tăi. Asta vine din suflet și este un sentiment firesc.

Cu toate acestea, cred că există niște reguli de bun simț când publici poze pe facebook, pe blog cu copilul tău. Unu, cel mai important, nu furniza material video sau foto pentru pedofili. Nu publica poze cu copilul dezbrăcat! Habar nu aveți pe ce site-uri ajung pozele acestea. Habar nu aveți. Nu vă bazați că profilul dvs de facebook este închis. Întrebați-vă, chiar știți ce prieteni aveți? Doi, chiar dacă aveți un copil extraordinar, frumos, deosebit, nu exagerați. Adică, o poză, două pe săptămâna e ok. Dar 10 poze pe zi? C’mon, e prea mult. Chiar credeți că toată lumea o să fie încântată de câte ori a dat pe jos mâncarea, de câte ori a căzut, de câte ori s-a murdărit? Trei, gândiți-vă la copilul vostru, care este o personalitate și care o să crească la un moment dat. Odată publicate, pozele nu vă mai aparțin – să știți asta. Ce se va întâmpla peste câțiva ani când va fi un sportiv celebru, un politician important, un artist bun? Deși, nu contează asta, chiar dacă va fi un contabil foarte apreciat sau un învățător dedicat meseriei sale, credeți că îi va face plăcere să știe că pe un site găsește o galerie uriașă cu fotografii ciudate? Eu cred că nu! Așadar, mai multă responsabilitate, dragi părinți!

Sursa: cojocari.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*