INTERVIEWS SPECIAL

”Voluntariatul dezvoltă spiritul antreprenorial, simțul responsabilității și al inițiativei”

Voluntariatul a devenit o  șansă unică pentru acei tineri care își doresc să facă mai mult decât studii la o facultate sau la liceu. Astăzi voluntariatul înseamnă dezvoltare personală și oportunități. Așa descrie voluntariatul și Livia Țurcanu, cea care a participat la ”Festivalul Voluntarilor”, festival organizat și în acest an la data de 8 decembrie. Aflați din discuția ce urmează, de ce trebuie să facem voluntariat și care sunt avantajele.

– De cât timp faci voluntariat și în ce proiecte ai fost implicată până acum?

– E un pic dificil pentru mine să estimez de cât timp fac voluntariat. Am fost activă în acest domeniu încă din liceu, dar probabil adevărata experiență de voluntariat a început acum 3 ani când am aderat la organizația MediaPoint. MediaPoint desfășoară campanii de recrutare de două ori pe an, primăvara și toamna. Eu am fost una dintre aplicanții la recrutarea din toamna anului 2010. Timp de 3 ani în MediaPoint am avut ocazia să coordonez un departament, ulterior să devin președinte al organizației și coordonator al proiectului Alerte.md. Acest proiect reprezintă o platformă  unde cetățenii pot raporta online problemele publice cu care se confruntă, fie că este vorba de lipsa iluminatului din curte, găuri în asfalt, sau altele. Ulterior, aceste rapoarte sunt preluate și soluționate de direcțiile responsabile de la Primăria Chișinău. Un alt proiect în care am fost implicată încă de la lansarea acestuia este Social Innovation Camp Moldova. SICamp Moldova  este un eveniment ce uneşte împreună dezvoltatori IT, designeri IT, marketeri și experţi din domeniul social media care pe parcursul a 48 ore lucrează împreună la dezvoltarea unor proiecte cu impact social, bazate pe utilizarea tehnologiilor informationale. În 2013 acest eveniment a fost la cea de-a doua ediție.

media point

–  Voluntariatul te dezvoltă? Cum te-a dezvoltat pe tine?

– Părerea mea este că activitățile de voluntariat dezvoltă tinerii prin oportunitățile pe care le oferă. Însă, acest lucru nu se întimplă din senin ci ca rezultat al propriei inițiative a fiecărui tânăr și a implicării în diferite activități. Mereu am considerat că voluntariatul reprezintă oportunitatea de a învăța altceva pe lângă studiile de la liceu sau universitate. În activitățile de voluntariat  ai oportunitatea să aplici în practică ceea ce studiezi. Bunăoară, orice proiect are un buget, un plan și o echipă. Gestionarea unui buget necesită aptitudini economice iar planificarea și conducerea unei echipe necesită cunoștințe și calități manageriale. Aceste subiecte sunt pe larg studiate în universitățile de la noi, iar voluntariatul oferă oportunitatea de a le implementa în practică până la angajarea în câmpul muncii.  Acesta a fost și cazul meu. Fiind elevă la Colegiul Finaciar-Bancar și ulterior studentă a Academiei de Studii Economice din Moldova,  MediaPoint a fost oportunitatea potrivită pentru mine de a testa în practică abilitățile formate în timpul studiilor. Pe lângă aceasta, am avut ocazia să lucrez alături de tineri activi și ingenioși, care gândesc altfel decât semenii lor. Tot alături de ei mi-am format aptitudini de lucru eficient în echipă, care să ducă la realizarea unui scop comun, calități foarte apreciate atunci când mergi să lucrezi într-o companie. Dacă e să menționez dezvoltarea personală, în timpul activităților de voluntariat mi-am dezvoltat aptitudinile oratorice, de gestionare a timpului personal, liderism, și cred că lista ar putea continua.

–  De ce trebuie să facem voluntariat? Care sunt avantajele?

– Pe lângă avantajele pe care le-am enumerat mai sus, volunariatul îți oferă șansa de a căpăta experiență de muncă încă de pe băncile școlii. Cineva o să zică că ea nu este recunoscută oficial, că nu este luată în serios, dar din experiența proprie pot să afirm că aceasta totuși contează. Companiile de astăzi caută angajați activi, cu inițiativă, viziuni și idei, iar aceste calități pot fi dezvoltate de orice tânăr făcând voluntariat. Nu este atât de importantă experiența, cât abilitățile pe care ți le-ai format în timpul acesteia. Un alt avantaj ar fi faptul că ai ocazia să cunoști și să interacționezi cu tineri ca și tine, dar care vin din domenii diferite, au viziuni diferite, tineri de la care ai ce învăța. Networking-ul, ne place sau nu, contează foarte mult. Nu în ultimul rând, activitățile de voluntariat îți dau șansa de a implementa idei, proiecte, activități. Prin urmare îți dezvoltă spiritul antreprenorial, simțul responsabilității și al inițiativei.

voluntar

– Voluntarii pot schimba societatea în care trăim? Cum?

– Probabil noi toți putem schimba societatea în care trăim. Trebuie doar să ne dorim aceasta și să începem de la fiecare din noi. Voluntarii au acest spirit de optimism, care îi face să ia atitudine și să schimbe lucrurile din jur, cât de puțin. Totodată,  schimbarea  poate fi realizată treptat prin proiecte calitative, care să aibă un impact social și care să aducă rezultate.

 – Tu de ce ai participat la ”Festivalul Voluntarilor”? De ce îi îndemni și pe alți voluntari să participe?

– Eu am participat pentru prima dată la „Festivalul Voluntarilor” alături de MediaPoint, la ediția din anul 2011. Pentru MediaPoint acel an a fost unul de avânt, cu multe proiecte dezvoltate și rezultate pe măsura, poate mai multe decât ne-am fi așteptat. Am decis împreună cu echipa că merită să aplicăm, că avem de ce să fim mândri, și am avut dreptate. În 2011, MediaPoint a obținut premiul III pentru „Cea mai activă organizație de voluntari”.

I-aș îndemna pe alți voluntari sau organizații de voluntari să participe la acest festival  pentru că acest în cadrul  acestui concurs îți sunt apreciate eforturile, ai ocazia să îți faci cunoscute proiectele și activitățile tale dar și ale organizației, te promovezi, și nu în ultimul rând, vezi ce activități dezvoltă alți tineri din țară. Schimbul de idei și interacțiunea mereu au fost benefice.

festivalul voluntarilor

 – Ce mesaj ai pentru tinerii care nu au făcut voluntariat  și nici nu vor să facă?

– Părerea mea este că activitățile de voluntariat sunt mereu realizate din propria ințiativă. Nimeni nu poate să te convingă sau să te impună să faci ceva dacă tu nu vrei. Îndemnul meu pentru tineri este să încerce, să încerce o experiență nouă și să iasă din zona de confort. Atunci când ieși din zona de confort, te dezvolți, descoperi aspecte și abilități proprii care poate nici nu credeai că le deții.  Din fiecare activitate nouă ia ceva bun pentru tine și nu rata oportunitățile care îți ies în cale.

Autor: Victoria UNGUREANU

EVERYDAY JOURNALISM

Comments are closed.